un articol despre hipnoza aparut in (5 parti) www.ZiarulTricolorul.ro:
http://www.ziarultricolorul.ro/monden.html?aid=2783&numar=751
http://www.ziarultricolorul.ro/monden.html?aid=2807&numar=752
http://www.ziarultricolorul.ro/monden.html?aid=2830&numar=753
http://www.ziarultricolorul.ro/monden.html?aid=2854&numar=754
http://www.ziarultricolorul.ro/monden.html?aid=2874&numar=755
Hipnoza (I)
articol de: Gheorghe Brasoveanu
Hipnoza este o stare asemanatoare cu somnul usor sau cu somnambulismul, provocata artificial prin sugestie sau autosugestie, în timpul careia controlul constient asupra propriei comportari si contactul cu realitatea slabesc, actiunile celui hipnotizat fiind supuse vointei hipnotizatorului pe baza mentinerii în stare de activitate a unor focare de excitatie de pe scoarta cerebrala. Unii medici considera hipnoza o stare de constiinta speciala, distincta în acelasi timp de somn, de vis si de starea de veghe, iar altii cred ca este vorba despre un fel de vis lucid, în care constientul se "sterge", lasînd loc inconstientului. Termenul de hipnoza vine din vechea greaca, de la cuvîntul "ipnos", care înseamna somn. Hipnoza este folosita din cele mai vechi timpuri, atît în scopuri magico-religioase, cît si curative, fiind practicata de magicieni, preoti sau vraci. Exista marturii cu privire la folosirea hipnozei în templele Greciei antice, în special în cele închinate lui Esculap, cu scop ritual sau terapeutic. Procedeele practicate de greci constau în fixarea privirii asupra unui obiect, atingerea partilor bolnave ale corpului cu anumite obiecte (o bagheta) sau cu mîna si prin folosirea unor mijloace persuasive. Egiptenii credeau ca fiecare parte a corpului uman are zeitatea sa, boala instalîndu-se ca urmare a patrunderii spiritelor rele. Conform unui papirus descoperit de egiptologul Ebers, preotul avea permisiunea zeilor de a aplica diferite leacuri pentru tratarea partilor bolnave ale corpului sau pentru folosirea diferitelor stimulari senzoriale. Istoricul grec Herodot pomeneste în lucrarile sale ca babilonienii îi aduceau pe bolnavi într-o stare speciala folosind sugestiile persuasive. Din lucrarile indiene aflam ca practicile yoga dateaza din secolul al II-lea î.Chr., iar preotii budisti provocau înca din antichitate persoanelor bolnave stari hipnotice. Istoria moderna a hipnotismului a început în secolul al XVIII-lea, o data cu activitatea medicului vienez Franz Anton Mesmer (1738-1815). El s-a nascut într-o localitate situata pe malul lacului Constance, a studiat medicina la Viena si si-a luat doctoratul cu lucrarea "De planetarum influxu" (Cu privire la influenta planetelor), prin care aducea în discutie problema influentelor exercitate de corpurile ceresti asupra corpului uman prin intermediul unui fluid denumit de el "magnetism animal". Dupa parerea sa, pacientul înregistra magnetismul numai în zonele în care armonia era deranjata. Mesmer a fost puternic influentat în activitatea sa de teoriile si practicile magiei, ale magnetismului si ale fluidismului. Fiind acuzat de "practici sarlatanesti", a fost expulzat din facultatea de medicina din Viena, stabilindu-se, în cele din urma, la Paris. În 1770, el declara în capitala Frantei ca în organismul uman exista un "fluid magnetic" care poate influenta alti indivizi. Mesmer a început sa-si trateze pacientii cu ajutorul "paselor" energetice, instalîndu-i într-un bazin plin cu apa si cu pilitura de fier, unde îi pune sa se tina de mîna. Faimosul "fluid" care lua nastere prin acest procedeu provoca, se pare, anumite crize convulsive, care aveau rolul de a vindea diferite boli de care sufereau pacientii.
Hipnoza (II)
În activitatea sa, cît si în realizarea tezei de doctorat, Mesmer s-a inspirat dintr-o carte publicata de Mead, un prieten si admirator al fizicianului si astronomului englez Iaac Newton, în care se încerca sa se demonstreze ca ar exista o legatura între starea de sanatate a organismului uman si actiunea Soarelui si a Lunii. Legat de tratamentul aplicat pacientilor de catre Mesmer, existau suficiente dovezi ca efectele de ameliorare a bolii se datorau mai mult actiunii sugestive, pentru ca si în cazurile în care magnatii adevarati erau înlocuiti cu unii falsi, efectul era acelasi. În anul 1784, la propunerea Facultatii de medicina din Paris, regele Ludovic al XVI-lea a acceptat instituirea unei comisii regale, formata din ficizianul american Benjamin Franklin, pe atunci ambasador al Statelor Unite în Franta, astronomul Bailly, chimistul francez Antoine Laurent de Lavoisier, alaturi de o comisie de medici, care sa stabileasca daca exista într-adevar fluidul magnetic animalic descris de Mesmer. Concluzia la care s-a ajuns a fost aceea ca "Imaginatia fara magnetism produce convulsii... Magnetismul fara imaginatie nu produce nimic", cu alte cuvinte, cele doua comisii au respins teoria si practica mesmerismului, fiind considerata sarlatanie, si din aceasta cauza a fost condamnata si interzisa. Meritul lui Mesmer a constat în faptul ca a aplicat un sistem terapeutic nou pentru lumea medicala, fara sa-l poata explica stiintific. Psihoterapia moderna îl socoteste pe Mesmer printre precursorii ei, desi în timpul vietii acesta a fost considerat un sarlatan si a murit uitat de toti. În anul în care comisia regala respingea teoria lui Mesmer, un discipol de-al sau, în persoana lui Armand Marie Jacques de Chastenet, marchiz de Puységur (1751-1825), un ofiter de artilerie care, ca majoritatea aristocratilor din acea epoca, avea un cabinet medical propriu, în timp ce îl trata pe Victor Race, un tînar taran care suferea de tulburari respiratorii, în urma paselor magnetice pacientul a cazut într-un somn bizar si, complet adormit, putea sa-si diagnosticheze boala si sa-si prescrie tratamentul adecvat. Puységur a numit aceasta stare "somnambulism artificial" si a demonstrat importanta schimbului verbal dintre magnetizator si magnetizat, punînd bazele conflictului care opune si azi teoriile fiziologice celor psihologice. Prin observatiile la care a ajuns, Puységur este considerat precursor al hipnotismului. În 1890, psihiatrul austriac Sigmund Freud (1856-1939) s-a initiat si el în tainele hipnozei, dar a abandonat-o repede pentru ca nu a obtinut rezultatele pe care le astepta. Mai mult, în timpul unei sedinte de hipnoza a avut un incident neplacut, un bolnav aflat în transa i-a sarit de gît sa-l îmbratiseze, întîmplare care l-a speriat si l-a determinat sa nu mai apeleze la hipnoza.
Hipnoza (III)
Un alt practicant al "magnetismului animal" a fost abatele José Faria (1755-1819), un preot portughez care pretindea ca este brahman si ca vine din colonia portugheza Goa, din India. El îsi magnetiza subiectii privindu-i fix în ochi si poruncindu-le apoi brusc: "Dormi!". El a scris o carte intitulata "Cu privire la somnul lucid", aparuta în 1819, în care sustine ideea ca "magnetismul animal" nu este altceva decît o "impresionabilitate psihica", adica starea de somn sau somnambulism îi este sugerata pacientului ca urmare a concentrarii "magnetizatorului". Aceasta stare se putea realiza prin concentrarea pacientului asupra mîinii magnetizatorului, sau prin atingerea usoara de catre acesta a fetei pacientului, a membrelor si a corpului, acestea fiind principalele elemente ale tehnicii de hipnotizare folosite si astazi. Pentru ca hipnoza a fost si este folosita mult pentru tratarea unor bolnavi, la dezvoltarea ei si-au adus contributia si numerosi medici. Unul dintre ei este chirurgul englez James Braid (1795-1860), care a inventat termenul de hipnoza si a înlocuit denumirea de magnetism cu cea de hipnotism. Braid a pus mare accent pe observatie si experiment, din aceasta cauza fiind considerat drept initiatorul studiului stiintific al hipnozei. El a observat ca la o persoana care priveste fix, timp îndelungat, un obiect lucios se constata o oboseala pronuntata a pleoapelor si a muschilor globului ocular, care provoaca epuizarea centrilor nervosi si creeaza starea de somnolenta. O contributie importanta la dezvoltarea hipnozei a adus-o si medicul francez Jean Martin Charcot (1825-1893), unul dintre fondatorii neuropatologiei moderne, care a vazut în hipnoza o manifestare neuropatologica, majoritatea subiectilor pe care a facut cercetari fiind bolnavi isterici, hipersugestibili etc., care se supuneau orbeste comenzilor date. Liébeault, un medic francez de tara, a demonstrat legatura strînsa dintre hipnoza si sugestie, el tratînd numerosi pacienti folosind hipnoza. Stabilindu-se la Nancy, împreuna cu medicii Bernheim si Beaunis, a înfiintat Scoala de la Nancy, care a demonstrat ca hipnoza nu este o stare patologica, ci este efectul sugestiei si se aseamana cu diferite acte inconstiente sau involuntare facute de om. Reprezentantii Scolii de la Nancy au demonstrat ca hipnoza se poate provoca atît la barbati, cît si la femei, la oameni bolnavi, dar si la cei sanatosi, si au scos în evidenta rolul important al sugestiei si al factorilor psihogeni în producerea ei. Daca pîna în deceniul al saselea al secolului al XIX-lea reprezentarile despre hipnoza se bazau pe explicatii nestiintifice sau mistice, acum cercetatorii au reusit sa demonstreze atît natura proceselor care au loc în creier, cît si importanta pe care o are în hipnoza sugestia. Cu totii ne aducem aminte ca la o conferinta plictisitoare, unde cel de la tribuna vorbeste cu glas monoton, am simtit ca ni se face somn, sau, cînd eram mici, ca mama ne adormea cu un cîntec de leagan, melodios, dar monoton. Cam aceleasi metode foloseste si medicul pentru a provoca somnul hipnotic.
Hipnoza (IV)
O contributie importanta la dezvoltarea hipnozei experimentale a adus-o si psihologul american Clark Hull (1884-1952), autorul unei lucrari în care dezvaluie rezultatele la care a ajuns în urma numeroaselor investigatii experimentale pe care le-a efectuat si care aveau ca obiect legatura strînsa dintre hipnoza si sugestie. În tara noastra, cercetari în domeniul hipnozei a facut profesorul neurolog Gheorghe Marinescu (1863-1938), elev al lui Charcot, care a subliniat în lucarile sale rolul important jucat de sugestie în producerea hipnozei si a militat de la tribuna Academiei Române pentru promovarea unei hipnoze stiintifice. El este autorul unei lucrari interesante intitulate "Hipnotismul din punct de vedere terapeutic si medico-legal", care a aparut în anul 1929, la Bucuresti. Preocupari în domeniul hipnozei a avut si criticul literar Titu Maiorescu (1840-1917), care în 1882 a tinut la Ateneul Român conferinta "Ipnotism", în care a subliniat importanta explicarii stiintifice a fenomenului de hipnotism. Si dr. I.V. Stefanescu, un alt elev al lui Charcot, a facut cercetari în domeniul hipnozei, fiind autorul primei lucrari mai ample despre hipnotism si sugestie care a aparut în tara noastra. Profesorul I.M. Nestor a fost atras si el de acest subiect si a întocmit o bibliografie care cuprinde lucrarile care au ca tema hipnoza, care au aparut în tara noastra începînd din secolul al XVIII-lea. Dupa manifestarile externe, în hipnoza se pot deosebi trei studii principale: starea de somnolenta în care pacientul simte nevoia de liniste si o greutate neobisnuita a corpului si a pleoapelor pe care nu poate sa le deschida, somnul superficial, în care se manifesta o stare de catalepsie, în care corpului si membrelor pacientului li se pot da cele mai incomode pozitii, pe care hipnotizatul le pastreaza timp îndelungat fara a le putea corecta prin vointa proprie; iar ultimul stadiu - somnambulismul, în care hipnotizatul este complet izolat de mediul înconjurator, el tinînd contact doar cu hipnotizantul. Din aceasta ultima stare, subiectul la trezire nu-si mai aminteste nimic despre ce s-a întîmplat cu el în timpul experimentului.
Hipnoza (V)
În timpul starii de hipnoza pot fi determinate modificari deosebit de profunde ale comportarii omului, de la emotii si trairi sufletesti pîna la modificari în starile functionale ale organismului, asa cum ar fi accelerarea sau diminuarea activitatii cardiace, modificari ale functiilor secretoare si motoare ale tractului digestiv, cresterea sau scaderea continutului de zahar si de lipide din sînge etc. De asemenea, inhibitia hipnotica ajuta la reabilitarea unor procese vitale importante în tesuturile si sistemele organismului, îmbunatatind activitatea nervoasa, memoria si atentia, putînd fi folosita cu succes la tratarea unor boli nervoase, cum ar fi starile depresive, isteria etc. Hipnoza a dat rezultate bune si în tratarea alcoolismului cronic, a intoxicatiilor cu narcotice, precum si în cazurile de nastere fara dureri, în chirurgie si stomatologie. Hipnoza pune pacientul într-o situatie modificata a constiintei, care nu este nici stare de veghe, nici de somn. În aceasta postura pacientul este în comunicare cu inconstientul sau, ceea ce-i permite sa demultiplice forta actiunilor sale. În acest mod, pot fi obtinute cicatrizari rapide, ceea ce înseamna ca posedam resurse inconstiente de vindecare. Prin hipnoza putem accelera reducerea unei fracturi, supraveghea problemele vasculare sau suprima durerea. În ceea ce priveste receptivitatea la hipnoza, exista mai multe pareri, dar majoritatea oamenilor de stiinta sînt de acord ca cel mult 5% din totalul populatiei ar fi refractara la hipnoza. Se afirma ca toti oamenii sanatosi pot fi adusi în stadiul de somnolenta, peste jumatate din ei în stadiul de somn usor (hipotaxie) si circa 25% în stadiul de somnambulism. Copiii între 7 si 14 ani sînt cei mai susceptibili la hipnoza, în timp ce persoanele mai în vîrsta reactioneaza mai slab. Experientele si tratamentele în stare de hipnoza sînt permise numai în clinici si în prezenta personalului medical de specialitate. S-a constatat ca oricît de adînca ar fi starea de hipnoza, celui hipnotizat nu i se pot comanda prin sugestie actiuni contrare profilului sau moral, dupa cum este foarte putin probabil ca o persoana sa poata fi hipnotizata împotriva vointei sale, adica fara stirea si acordul ei. Sugestia si hipnoza scot în evidenta faptul ca fiinta umana are mari disponibilitati. Hipnoza ofera omului de stiinta posibilitatea sa înainteze în explorarea zonelor foarte putin cunoscute ale fiintei umane, în special cea privind activitatea neconstientizata, adica fata "invizibila" a psihicului. Ca toate celelalte cuceriri ale stiintei, si cele legate de explicarea fenomenului de hipnoza reprezinta un instrument folosit de oamenii de stiinta în folosul omului, al apararii vietii si sanatatii sale.
(Sfîrsit)