Taieturi pentru a scapa de durerea emotionala?
de Eddie Selby
traducere de Alina Mihaela Barbu
O introducere in automutilare
De ce oare s-ar taia cineva in mod intentionat? Oricat de ciudat ar putea parea multora dinte noi, automutilarea fara intentia de a se sinucide, cum ar fi taierea, arderea sau zgarierea adanca fara scopul de a isi lua viata, este o problema majora despre care majoritatea oamenilor nu stiu mai nimic.
Se poate sa nu auzim foarte multe despre automutilare in ziare caci este un subiect tabu, insa, oricat de tabu pare, este de fapt foarte obisnuita, mai ales la fetele aflate la liceu sau facultate.
Estimarile actuale sugereaza ca aproximativ 4% dintre oameni se automutileaza, iar procentul poate ajunge la 14% in cazul adolescentilor. Adesea din cauza automutilarii severe se ajunge la camera de urgenta, iar aceste rani pot cauza disfunctii permanente ale nervilor atinsi. Avand in vedere toate aceste lucruri, am putea crede ca mai multi oameni acorda atentie pericolelor pe care automutilarea le reprezinta.
Deci de c ear vrea cineva sa isi provoace in mod intentionat durere sau sa se automutileze? Studiile intreprinse de Nock si Prinstein (2004,2005) arata ca exista patru motive principale pentru aceasta practica:
1.pentru a reduce emotiile negative; 2. pentru a simti si altceva decat amorteala si goliciune; 3. pentru a evita anumite situatii sociale; si 4. pentru a primi ajutor.
Desi aceste motive se regasesc frecvent in cazul automutilarii, o prejudecata raspandita este ca automutilarea este in primul rand o forma de manipulare sociala. De fapt mai multe studii arata ca principalul motiv pentru automutilare este reducerea emotiilor negative. Ce motiv bizar! Cum pot fi folosite durerea si automutilarea in confruntarea cu durerea emotionala? Oricat de paradoxal poate parea majoritatea oamenilor cel mai adesea dau urmatoarele motive pentru automutilare: pentru a opri sentimentele rele, pentru a usura sentimentele de singuratate, goliciune sau izolare, pentru a isi distrage atentia de la alte probleme, pentru a diminua sentimente de furie, pentru a elibera tensiunea si pentru a controla fuga de idei.
Astazi, joi, va invitam in chatroom la ora 09.00-10.00 la o discutie despre viata la scoala.
Discutia nu este moderata.
La ora 21.00-22.00 va asteptam la o discutie cu si despre adolescenti.
Discutia este moderata de psihoterapeuta Adriana Ciurdar
La ora 22.00-23.00 va asteptam la o discutie despre sexualitate si psihosexologie.
Discutia este moderata de psihoterapeuta Luminita Codrescu
recunoasterea duce la eliberare....
m-am taiat recent la degetul mijlociu de la mana stanga, destul de adanc, incat m-am speriat si am mers la spital pt. un prim ajutor, desi de obicei nu merg la medic. nu-mi place ideea de a fi bolnav(echivaleaza cu slabiciune, ignoranta, si nu-mi place ideea.
Am ajuns la subiectul "automutilare" cautand remedii post-tratament spitalicesc. sincer, am fost impresionata de materialul de mai sus, caci aflu ca, la modul inconstient, tind sa-mi fac rau singura pt a ma eschiva de la situatii in care nu stiu sa ma descurc. (cu un minut inainte sa ma tai, inercand sa pregatesc ceva de mancare, un om ma ruga la telefon sa ies cu el la o cafea, motivand ca e singur, ca nu are bani si nici prieteni...).
Nu doream sa ies cu el "in particular", dar nu ma deranja sa dialoghez cu el, sa ne cunoastem, dar fara conotatii sentimentale. Si nu aveam nici o scuza sa spun Nu, pt ca nu aveam program pt sambata seara, si cum nu-mi place sa mint, trageam de timp la telefon ca sa inteleg ce intentii se ascund in spatele invitatiei si ma gandeam cum as putea justifica refuzul meu fara sa par in ochii mei "fara inima".... si incepusem deja sa am mustrari de constiinta ca refuz sa intind mana unui om (barbat) cand are nevoie de ajutor.
Lipsa de curaj in fata neprevazutului, de cunoastere cum sa alini o tristete sufleteasca, probabil teama de angajament intr-o relatie ce din start se anunta cu "probleme"?!.. cert este ca nu am zis nici da nici nu, pt ca s-a intrerupt convorbirea telefonica, iar in minutul urmator m-am si taiat.... probabil ca gestul meu, desi inconstient, fara sa doresc sa se-ntample asa ceva, se incadreaza la automutilare!
interesant.... cum isi gaseste omul justificari, scuze in fata probelor vietii, chiar "alegand" sa scape facand pe victima.
multumesc. urez tuturor SINCERITATE, e de preferat sa spunem NU, cand asa simtim, decat sa ne ascundem dupa deget
automutilare
eu m-am taiat de multe ori in zona mainii...pe parea cealalta a venelor...pt k mi-a fost frica sa ma sinucid...o data mi-am tras catziva pumni in fatza k sa-mi dea sangele...aveam o stare in cre aveam impresia k toata lumea are ceva cu mn ,k nu mai am pt ce trai...cadeam in depresii emotionale frecvent...dar mi-am revenit si m-am jurat k nu mai fac asta....acum ,daca ar fi cva..ma calmez singura gandinduma partea pozitiva a problemelor...pt k totul se intampla cu un scop...dak nu sar intampla o problema ,partea buna nu sar mai intampla pt k totul se leaga
"CAND ESTI LA FUND,NU POTZI DECAT SA TE RIDICI"
automutilare
Am simţit şi eu de multe ori nevoia de a mă pedepsi pentru greşeli mai mult sau mai puţin grave. Nu am mers niciodată până la tăieturi, ci m-am mărginit la lovituri. Consideram că dacă nu rămâne nici o urmă, acea lovitură nu se pune la socoteală, ci e nevoie de alta. Oricum, în ultima vreme s-a întâmplat extrem de rar, iar acum simt doar nevoia de a mă pedepsi, fără să o mai pun în practică.
eu m-am ars
Inteleg perfect despre ce este vorba in acest articol, eu m-am ars, m-am zgariat si la un moment dat am avut si o mini tentativa de bye-bye, dar nu foarte convingatoare.
La mine motivul a fost ca durerea interioara era atat de mare incat nu mai stiam cum sa ii fac fata si provocandu-mi o rana mi-am distras atentia. Cum a fost o rana destul de adanca mi-a mancat multe resurse sa am grija de ea si astfel nu m-am mai gandit la ce ma durea pe mine in interior.
Acum acele vremuri au trecut, am niste cicatrici pe corp pe care le resimt ca parte din mine, ca vestigii ale luptelor mele interioare, ca medalii ale supravietuirii sinelui. Nu le dispretuiesc, nu imi e rusine de ele, stiu ca oamenii uneori nu le inteleg si le privesc oripilati, dar aceasta este strict problema lor, doar eu stiu prin ce am trecut, ce am simtit in acele momente, cat de dur a fost sa ma ajut eu pe mine, cat de mult am ajuns sa ma cunosc trecand prin toate acestea, fiindu-mi eu mie in acelasi timp si doctor si pacient, si mama si copil.
Este usor sa judeci dupa niste preconceptii pe care le proiectezi asupra celorlalti, este usor sa le pui oamenilor etichete menite doar sa te faca pe tine sa te simti confortabil cu lucruri pe care nu le intelegi, oricum... nu conteaza ce zic oamenii, conteaza ce crezi tu despre tine, ce simti tu despre tine, cum iti accepti tu istoria personala.
Din fericire nu a devenit o dependenta automutilarea in cazul meu si ma bucur tare ca am avut capacitatea de a nu repeta, desi am gasit alte modalitati nu atat de evidente ca ranile exterioare de a ma autodistruge, autosabota si autonega.
Oricat de ciudat ar fi
Oricat de ciudat ar fi,acest lucru si poate de neinteles,multa vreme am "practicat" acest lucru.
Dupa o trauma suferita prin clasa a 11-a am inceput sa fac acest lucru.initial doar niste taieturi minore,care in cateva zile treceau,apoi au aparut cele mai adanci care au lasat ceva semne.
Apoi poate ca m-am speriat o perioada e vreo 2 ani nu am mai incercat asta.Dar cand durerea a reaparut,una la care eu nu ii faceam fata am reluat,si a continuat mult mult timp,sa fac asta.Plus arsuri cu tigara si alte practici de genu acesta. Apoi ce sa zic am ajuns la stadiu de sinucidere.
De ce am facut asta,imi este si mie greu sa inteleg,tinand cont ca eu traim ite obstacole nu as mai face asta.Stiu ca imi pot rezolva orice problema care o am.Poate acum,dupa ce am depasit anumite probleme si am inteles multe lucruri,nu as mai face asta.Insa probabil ca daca as retrai acea perioada din viata mea,avand aceleasi cunostiinte ca atunci as repeta acest lucru.Insa acum situatia este alta.
De multe ori ma simt vinovata de ce s-a intamplat,sunt nevoita sa port mereu bluze cu maneca lunga sa ascund taieturile,care sunt cateva mai evidentiate,si cateodata vad cum pana si cei din cercul meu de prieteni se uita ciudat la mine si parca imi vine sa intru in pamant.Cu toate ca acum nu cred ca ma judeca,si ei isi pun intrebarea de ce am facut asta.
Sunt multe explicatii, multi nu au cum sa le inteleaga, pana nici specialisti -nu vreau sa fiu rea- dar tind sa cred ca pana nu treci printr-o astfel de criza existentiala nu ai cum sa intelegi de ce.
Imi dorec sa nu se mai repete,de fapt e o promisiune care mi-am facut-o mie insami mai ales ca am mai primit vreo 2 sanse la viata, altii nu au parte nici de una iar eu am primit 2 si sa ma bucur de tot ce pot de lanaga mine si din viata mea.
Post new comment