Adictia : o perspectiva psihanalitica
de Razvan Pleteriu
Acest articol se bazeaza pe ideile psihanalistei Joyce McDougall.
Termenul “adictie” vine din latinescul addictus care se refera la un obicei vechi, prin care un individ era dat in sclavie, deci etimologic, adictia se refera la o stare de sclavie. Dar evident ca nu aceasta este tinta originala a subiectului care este sclavul obiectului sau... fie tutun, alcool, alimente, opiacee, etc.
Dimpotriva, adictia este investita cu calitati benefice, chiar dragoste: obiect al placerii care este folosit oricand pentru a atenua starile afective, percepute altfel ca intolerabile. In acest sens, acest obiect este perceput, ca bun, ca ceva care da sens vietii.
Economia adictiva vizeaza descarcarea rapida a oricarei tensiuni psihice, fie ca sursa acesteia este exterioara sau interioara. In plus, aceasta tensiune nu este doar functia doar unor stari afective neplacute; poate fi vorba si de stari excitante si placute.
Cand evenimentele interioare sau exterioare ne depasesc capacitatea uzuala de stapanire si elaborare a conflictelor create, avem toti tendinta sa mancam, sa bem, sa fumam mai mult decat de obicei, sa luam medicamente, in cautarea unei stari amnezice provizorii, sau sa ne aruncam in relatii sexuale sau de alta natura cu acelasi scop. Astfel, aceasta economie psihica nu devine o problema decat in cazul in care ea este aproape singura solutie de care subiectul dispune pentru a suporta durerea psihica.
Scopul fundamental al comportamentului adictiv este debarasarea de afecte. Chiar si in cazul abuzului de droguri, nu dorinta de a-si face rau este scopul principal, ci dimpotriva, este speranta de a face suportabile dificultatile resimtite ca stresante ale vietii cotidiene. Putem spune deci ca prin adictie se urmareste debarasarea cat mai repede posibil de orice sentiment de angoasa, de furie, de culpabilitate, de tristete, care duc la suferinta, chiar de sentimente aparent placute sau excitante, care sunt insa traite inconstient ca interzise sau periculoase. Asa apare compulsia adictiva in fata oricarei suferinte psihice. Pe scurt, dependenta implica intotdeauna un amestec de durere si placere.
Eu nu as fi atat de
Eu nu as fi atat de categorica...Da , suntem dependenti (adictive) dar depinde in ce doza ! Lupta ar fi sa mentii dependenta la limite minime.
Eu sunt dependenta de iubire .
Urasc dependenta
Intotdeauna am avut ceva impotriva dependetei...mai ales ca a trebuit sa o vad zi de zi in familie:tatal depinde de tutun si alcool,mama de cafea...iar eu in mintea mea credeam ca daca ai destula vointa nu te lasi prins in capcana...eu nu am fost dependenta decat de parinti (in sensul ca nu am lucrat niciodata pana la 24 de ani,doar am incercat sa-mi termin niste studii),de rosul unghiilor...pana la un moment dat.
De cativa ani am devenit si eu dependenta de televizor si internet (pentru ca mai citesc diverse si mai uit de probleme)-dependenta care m-a acaparat atat de rau incat m-am lasat si de facultate ,in urma unei depresii...dar am trecut si peste asta ,mai mult singura...iar acum incerc sa-l folosesc cu masura.
Mami imi spune mereu ca ceva tot trebuie sa am si eu...asa ca nu am decat asta sa ma refugiez in virtual,desi imi pare ca imi concuma timp si energie,fara a-mi oferi ceva la fel de valoros de cele mai multe ori...mai mult imi place sentimentul de libertate pe care insa il regasesc din ce in ce mai rar...mai ales cand ma plimb undeva in natura il mai gust !
Post new comment