Educatia agresivitatii copilului

Educatia agresivitatii copilului
de Razvan Pleteriu

Spre deosebire de crizele de la doi ani, la trei ani agresivitatea este directionata mai mult catre ceilalti, poate fi suparatoare pentru toata lumea (parinti si copii), si are un pret ridicat: o mare angoasa determinata chiar de agresivitatea care pune stapanire pe copil.

Sustinerea copilului care face un gest agresiv poate sa-i dea acestuia ocazia sa-i para rau in siguranta, in loc sa fie coplesit de pierderea propriului control. E important astfel sa i se dea posibilitatea copilului sa faca fata propriei frici de pierdere a controlului si sa regrete consecintele propriilor actiuni.

Daca un copil il loveste pe alt copil, oare este constient de ceea ce face? Ii pare rau? Evident. Dar are nevoie de timp pentru a putea recunoaste. Teama de a-si pierde controlul il impinge pe copil la o atitudine persistenta. Copilul care agreseaza are nevoie de consolare la fel de mult ca si copilul atacat. Consolarea nu inseamna acceptarea a ceea ce face. Scopul este de a asigura copilul ca nu mai este intr-o stare lipsita de control si de asemenea de a-i da speranta. Este esential sa fie incurajat, evident nu sa repete ceea ce tocmai a facut, ci sa creada ca va invata sa se controleze.

Copilul are nevoie sa fie constient de propriile actiuni si consecintele acestora, dar, daca este coplesit, nu va invata. In schimb, va fi fortat sa se protejeze impotriva durerii provocate de sentimentul de vinovatie si frica, decizand ca este realmente un “copil rau”. Atunci apare ceea ce numim “comportament rau”, si se va repeta mereu si mereu, pe masura ce copilul incepe sa creada ca este mereu “rau”. Scopul este sa fie ajutat sa-si recunoasca sentimentele de vinovatie si capacitatea de a se opri singur.

Orice comportament impulsiv, ca muscatul sau lovitul, este inspaimantator la copil. Nu stie cum sa se opreasca. Il repeta mereu ca si cand ar incerca sa inteleaga de ce produce o reactie atat de puternica.

Reactiile emotionale confuze ale adultilor nu sunt in masura sa ajute. Limitele trebuie sa fie ferme si coerente. Dupa un episod de agresivitate reactia parintelui trebuie sa fie clara si eficace in stoparea copilului. O pauza sau retinerea lui, pot fi aplicate. Expresia fetei, tonul vocii parintelui trebuie sa fie fara echivoc – aceasta este sursa de informatie care alimenteaza invatarea.