Traume din copilarie

Traume din copilarie
de Razvan Pleteriu

Istoria cercetarii traumatizarii psihice la copii este un capitol putin laudabil al disciplinelor de specialitate competente in acest sens. Retrospectiv, pare greu de conceput ca au putut fi trecute cu vederea atat timp urmarile catastrofale ale separarilor la varsta sugarului si a copilului mic, mai ales in crese si clinici pediatrice, ca si fenomenul de masa al maltratarii copiilor si al abuzului sexual al acestora. Sensibilizarea “lumii profesionistilor” si a opiniei publice pentru vulnerabilitatea lumii interioare a copilului a trebuit in mod evident sa se impuna impotriva unei “ne-cunoasteri” generale, care a fost mentinuta prin refulare si negare masiva individuala si colectiva.

Importante puncte de pornire pentru o teorie a efectului traumei la copii au fost realizate de Anna Freud si colaboratoarele ei, in timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial si dupa el.

Ele au cercetat copii mici care au foat luati de parintii lor in adaposturi in timpul bombardamentelor asupra Londrei, comparandu-i cu copiii care au fost evacuati la tara, departe de parintii lor. Ele au ajuns la rezultatul ca pentru un copil mic, chiar si o noapte de bombardament este mai putin stresanta, daca el poate sa ramana langa o figura parentala cat de cat stabila psihic, decat in cazul in care copilului i se asigura, ce-i drept securitatea fizica, dar dezvoltand un soc de despartire, o trauma de separare.

Aceste rezultate au fost dezvoltate mai tarziu in cercetari despre comportamentul de separare la copiii mici; rezultatele lor au format apoi baza pentru solicitarea renuntarii, la inceputul anilor ’60, la restrictiile severe pentru vizitele parintilor la copiii mici internati in spitalele din Anglia.

Asa cum stim intre timp, copiii mici cu maladii somatice, care trebuie sa fie internati in clinici pediatrice, sunt intr-un mare pericol de a fi traumatizati, nu numai prin stresul de separare, ci si prin interventiile diagnostice si terapeutice.