Din fire zice-se că-s patriotinfuzatsentimentul glorios trasmis de tătuca care a servit armata romîna de mai bine de 30 ani. Însă meditîndsoarta românului de „căpitan de plai” în spaţiul carpato-danubiano-pontic,o limba latino-slavă ,cu o mentalitate de tip balcanic şi manifestînd o adîncă compatimire de sine şi adorabilă lamentareîncerc să mă lămuresc şi eu aidoma lui Cărtărescu dacă e bine saucă m-am năcut în astă ţară.o istorie veche şi zbuciumată oscilînd între eroism şi laşitateromânul a răzbit împotriva tuturor vicisitudinilor.

Romînului îi place să stie că e brave unic în felul său,are o misune covîrsitoareca e cel mai privilegiat dintre toate natiunile (vorba vine ca se vehicula un timp ca România va fi patria Noului Ierusalim dupa profetiile lui NegureanuCoruţ),toate astea cum prinde ocazia se lamenteaza nevoie mare că a fost năpăstuit de soartas-a născuttara asta procopsita. Dar „mesianismul” de care vorbea Sorin Antohi prinde contur cînd e alimentat de figuri populistecarismaticetributare unui sistem nou de justiţie care promite mareasareaca va faceva dregein final se va configuraorizont un sistemcare guvernarea va fi nouadreaptabuna. Sună a judecata finalaapocaliptică pentru cei carevorse conformeze darproba concreta e prafochigogosi pentru credul aia care zbiara de mama focului ca vorcada dictatura capitalistasa se instaureze un sistemcare laptelemierea vor curge din belsugnemuncite. Dar visareaoch deschisi ne faceramînemei în soare şi nevindecati. Totusi gustul libertat adevaratea unei Noi Ordini Mondiale în care noifim stăpîni şi să gustăm din veacul prosperităţiial voluptaţ ne catastrofează existentapereclitîndu-ne existenţa „serenă” pînăriscul disoluţiei fără leac. Daca dăm crezare statisticilorchiar one plîngem de milăfiind taracea mai crescuta rată a populatiei depresive. De român se stie că se fofilează peste tot fara problemecă e usor adaptabil noilor condit de viata,după cum se stie din străbuni moştenim o bogată tradiţie a laudei de sine. Vorbe de duh din popor cum că „Tot romînul este poet” sau „Tot românul e filosof”.„Romînul e ospitalier” sau „Fie pîinea cît de reatot mai bună-n ţara ta” greu justifica exodul spre SpaniaItalia etc.urme adînci lăsate în rămăşiţele familiale lăsatevatră şi sub elanul „sindromului căpşunarilor”românulgreu îşi mai regăseşte identitatea în peisajul românesc atăt de pestriţ. Invadat de ritmuri subculturale dar foarte trendysub eticheta de „dans dă buric”import deturciarabi dar condimentatversuri poetice românesti care graiesc foarte mult în (de)favoarea condiţiei românului care e foarte băţos şi care e veşnic invidiat de vecini din cauza „caprei” lui care se doreşteorice preţ a fi oropsităpedeapsamoartea prin blestem strămoşescmaneaua -epopeică achiziţie ,străină de ţară şi de culturădulceauzit ,uşoarăgrăitpusămaxim în merţane fredonată în tramvaie s-a lansat ca mod de viaţa. Căci pînă şi un cop cind îi întrebi ce vor să fie cînd vor fi mari îţi răspund fără ezitare şio oarecare mîndrie în voce: MANELIST. Păi cum săvrea plodul să devină manelist dacă vedeprogramul acasă cum aruncă ăştiabaninuntă ca şi confettiiesirea din biserică.? E greu să-ţi găseşti azi rădăcinile şi descoperistupoare că zestrea culturală parcă e înghiţită de vănturi străineînotînd parcă în puzderia de kitchuri şi forme ambigue de manifestare culturalăun fel de forme fără fond.

Mitul „bunului român” care e damnat să-şi trăiască existenţa delirantă în ţara lui „Papură-Vodă”corupt din toate părţile şi nevoit să-şi sape drumul în Uniunea Europeanapatria comună a Europeidevenită peste noapte „ţara tuturor posibilităţilor” sau cum spunedrag maneaua „Bun venit în România-Nu mai ţine şmecheria”justificată de rodajul şi versatilitatea romînului care a răzbitsucces în situaţ nebănuite ajungîndconcluzia paradoxală şi emfatică că „Asta e ţara în care trăim”(vorba lui Patapievici) unde misterele şi minunile se ţin în lanţunde cartiere ale Bucurestiului rezonează într-un contrast izbitor (Ferentari vs Pipera)şi unde bănetul curge gîrlăe mult dar „lipsestedesăvîrşire (Caragiale).

O atmosferă de neîncredere şi suspiciune domină cînd e vorba să aduci ceva inedit pe piaţa noastră de desfacere ideologică ( adică cică unul s-a trezit şi el în treabă să schimbe ce a fost lăsat de predecesori). O atmosferă de „ceaţă” dickensiană (aluzieBleak House) animă instituţiile noastreunde o factură alunecă pe drumuri nebănuiteprin sertare prăfuite de birocraţietrecînd prin mîini neavizate şi minţi rătăcite de prea multă formalitateipocrizie.

Trăim în mitul probităţ şi rezistenţei istorice a eroilor naţionali.Trăim de mai bine de 17 ani în perioada de tranziţieo eternă şi repetabilă tranziţiefiind victime ale fostului regim de dictatura nemiloasăromînul şi-a descoperit o nouă identitate şi un nou statutacela de victimăsub opresiunea şi oprobiul celorlalţişi ei victime fără cauză ( „rebels without cause”).Sunt în asentimentul lui Pleşu care crede că „exista altceva care a avut,cultura romanaun impact mai nociv decit cel al totalitarismului. Falsa constiinta de sine a romanilor esteintr-un sens profundmai periculoasa decit spectrul totalitar. „Ideile cele mai daunatoare pentru destinul national sint,genereideile pe care romaniile fac despre ei insişi.” O falsă imagine conduceo acţiune greşită care în consecinţe are rezultate nedorite. Dincolo de societatea isterică descrisă de Cărtărescude mitocănia agresivăde grobianismul nostru sadicşi de nevroza naţionalăexistă şi un delir al izolăr descris foarte bine de Doru Pop în Obses sociale.”În modernitatea fragilă autohtonădelirul izolăr s-a acutizat permanent. Vremea din urmă a arătat căromîni acest delir devine pregnant mai ales în prezenţa străiniloratunci cînd identitatea grupului este oglindită în prezenţa „altului”. Resursele acetei forme de delir le găsim într-unul dintre cele mai persistente complexe din psihismul colectivîn chiar profunzimea romînismuluiresurse ce ţin de condiţionarea istorică a etniei nevoită să se refugieze constant în munţi din calea năvălitorilor. Izolarea a funcţionat ca un factor vital,de supravieţuire. După constituirea spaţiului instituţionalstatulce oferea protecţie şi confort comunităţiiaceastă traumă s-a mutat în cîteva forme secundare de exprimaremanifestîndu-se practic în 3 moduri: închiderea în trecutizolarea în sine şi închiderea în viitor.”

Masculinitatea expresiv-exhibată şi agresivitatea s-au dovedit dăunătoare în istoria noastră. Mai recent,ca o expresie profundă a „sentimentului romînesc al ur de sine” cum îl denumea Luca Piţuagresivitatea îndreptată spre sine de tip masochist şi cea îndreptată asupra altora de tip sadic a pornit deneîncrederea în oameni deoarece Big Brother eraoch pe tine ştiind că orice spui poate fi folosit împotriva ta şi tot ceea ce gindeşti liber şi individualist poate fi interpretat ca paranoiafiind alimentată de spiritul gregar care spunea că totul se face în unireîn solidaritateaceasta fiind imaginea de suprafaţă a vulcanului care statea să erupă în orice moment. A eruptRevoluţia decembristă cînd un au plătit scump libertatea celor rămaşi în viaţăcîndîn ciuda teror începea să se întrevadă augurul bun al libertăţii...ne-am simţit satisfăcuţi că am omorît 2 dictatori (LeanaNicolae),ducîndu-ni-se faima peste mări şi ţări că naţiunea romînă şi-a ucis preşedintele ,şi dintr-o dată democraţia ne-a depăşit expectanţeleam mai sărito treaptă (legi care favorizau parlametariguvernanţimineriada avînd un caracter politic:s-au distrus cîteva biblioteci obiecte de artă...mai rău:au fost ucişi oamenischimbări de preşedinţi care au fost doar „schimburi de dame”darde mentalitatenu de condiţie sociala a romînului ci doar în sfera politicului. Şi iată-ne ajunşi astăzi..o moştenire comunistăuna post-comunistăzisă de tranziţie de mai bine de 19 ani şi intrati pe porţile Uniun Europene. Un lucru ne mai rămîne: speranţa de mai bine....între naivitate şi crez asumat şi visareaoch deschişi ca mijloc de evadare din rutină şi încrederea într-un viitoravînd certitudinea unica certitudine că viitorul va aduce ceva: rămîne să descoperim CE...