Sindromul perfectionismului sau drumul spre iad e pavat cu bune intentii

Traim intr-o societate in care cerinta de baza daca vrei sa traiesti la un nivel calitativ al vietii este sa fii performant, sa fii eficient, sa fii functional din punct de vedere social in orice moment, cu alte cuvinte sa fii pilotul automat tot timpul. Daca nu esti indeajuns de bun si nu esti la maxim exploatat de catre firma sau compania la care lucrezi, sau oriunde iti faci activitatea atunci esti oricand inlocuibil. Uneori chiar ti se spune ca e coada la usa dupa postul tau asa ca este recomandabil sa-ti dai demisia decat sa fii destituit.

Teama aceasta ca nu esti indeajuns de bun, ca ai putea mai mult si mai bine isi are radacinile in copilaria timpurie si se dezvolta tot mai mult pana cand individul in cauza cade rapus de epuizare (sindromul burn-out) dorind sa faca toate lucrurile, cat mai bine, in cat mai scurt timp si cu maximum de eficienta.

Perfectionismul este credinta ca munca sau rezultatele care nu se ridica la inaltimea perfectiunii sunt inacceptabile.

Expresiile preferate ale perfectionistului sunt: "as fi putut sa...", "ar fi trebuit sa...",as fi...". De cand erai un plod poate ti s-a spus ca poti sa joci cutare sport mai bine, ca nu trebuie sa te lasi la ceilalti, ca poti mai mult. Sau poate cu efecte si mai distrugatoare pentru viata de adult ca mami sau tati te vor iubi doar daca...vei lua o nota mai mare, vei fi cuminte, nu iti vei murdari hainele, vei avea grija de fratiorul mai mic , si lista poate continua. Sau poate ti s-a spus ca n-o sa realizezi nimic in viata daca nu te lupti ma mult sa castigi ceea ce iti doresti, si azi esti departe in varful piramidei si tot consideri ca nu ai realizat indeajuns pentru tine sau pentru familie si esti tot nefericit si lupti si mai mult pentru ca auzi in continuare in urechea mintii ecoul nemultumirii parintilor.

Poate te-ai nascut intr-o familie asa-zis perfecta si nu ai fost niciodata indeajuns de bun ca sa te ridici la standardele de neatins ale parintilor tai si incerci sa treci dincolo de umbra lor care parca te sufoca, incercand sa devii cineva prin fortele proprii. Standardele cresc tot mai mult, cerintele normative trebuiesc indeplinite si astfel ajungi sa crezi ca viata este o calatorie in care trebuie sa fii totdeuna primul sau macar sa tinzi sa devii cel mai bun, iti reprosezi si te invinuiesti ca daca....ai fi facut mai mult si mai bine, rezultatul ar fi fost categoric mai bun. Nici macar nu te indoiesti ca ai putea sa faci lucrurile altfel sau sa-ti ingadui sa le lasi uneori neterminate sau la voia intamplarii. Asa ceva in opinia ta e condamnabil, imposibil, asta ar fi superficialitate si nu te caracterizeaza.
Mereu ai incercat sa fii deasupra celorlati pentru ca te crezi special/a si diferit/a de ceilalti din jur. Si ai incercat sa-ti multumesti parintii si sa le cumperi iubirea facand pe baiatul cel bun sau fata cea buna care nu-si permite sa greseasca. Pentru tine, a gresi ar fi oribil, monstruos, de neconceput. Credinta ta este: as fi un ratat daca nu mi-as atinge scopul sau telul personal. Daca nu o sa dau tot ce pot mai bun din mine, ceilalti din jur nu ma vor aprecia sau nu ma vor iubi la valoarea mea. Aceste tipuri de credinte irationale hranesc mintea perfectionismului si il determina sa faca imposibilul pentru a fi pe placul lui si al celorlalti, pentru a fi iubit. Problema este ca oricat ar face nu este niciodata indeajuns iar sentimentul inutilitatii intervine in momentul in care I se cere sa imparta responsabilitatile sau devine dureros de frustrant atunci cand i se reproseaza ca nu a facut indeajuns, sau nu si-a dat tot interesul cand el/ea stie ca a pus tot sufletul in ceea ce a facut, si nu numai ca nu este apreciat dar este pe deasupra si luat la rost si i se spune indirect ca valoarea sa este egala cu munca prestata. A face = a fi, o ecuatie total nedreapta privind viata si, din pacate, tipica de multe ori pentru societatea mercantila si utilitarista in care traim.

Daca ti-e cunoscuta sintagma "fara mine nu se poate", "oamenii astia nu se stiu descurca singuri fara ajutorul meu", atunci sigur ca esti convins/a ca doar tu poti rezolva problemele si esti pasibil de a intra in categoria perfectionistilor.

Printre consecintele negative ale perfectionismului se numara:

Stima de sine scazuta si autoinjosirea datorita sentimentului inadecvarii pe care il are perfectionistul ca, in ciuda eforturilor sporite de a atinge perfectiunea, totusi esueaza lamentabil. Subestimarea merge mana in mana cu vina ca este responsabil si poate chiar invinuit de ceilalti ca lucrurile nu au iesit la inaltimea expectantelor. Asta da cale libera pesimismului, a neincrederii in fortele proprii, denaturand in depresie si deznadejde. Alte consecinte au legatura cu asa -zisele ritualuri si norme morale ale unor perfectionisti cum sunt :comportamentul rigid, extreme normative, legalism., inflexibilitate care la suprafata ar conferi un aparent echilibru si ar pastra lucrurile sub control, obsesivitate, comportament compulsiv, stagnare, imobilizare in incercarea de a gasi strategii si posibilitati de a deveni mai eficient dar fara a intreprinde actiunea din teama de a esua.Fiind foarte rigurosi si drastici cu ei, nu accepta nici greselile celorlalti, de aceea sunt perceputi ca fiind suflul si sufletul firmei de catre unii ca ei iar de ceilalti ca fiind rigizi si intransigenti. Cand li se aduc critici reactioneaza foarte vehement , le este teribil de greu sa acepte orice fel de critica deoarece in mintea lor aud mereu ecoul parintilor nemultumiti.