10 Mituri Despre Sinucidere

Sincer la aceasta afirmatie nu stiu daca e sa rad sau sa plang. Trebuie sa meditez bine sa incerc sa inteleg ce a-ti vrut sa spuneti cu aceast afirmatie
Pt a te sinucide nu ai nevoie de motiv...nu exista motiv,sau na exista diferite explicati care incercam noi sa le gasim.
E trist cand un om isi i-a viata.E trist cand vezi ca astfel de lucruri sunt atat de dese.
incer nu exista motiv,explicatie...nimic din ce iti voi spune nu va explica gestul lui. Dar stiu din propria experienta asa: ca pana sa ajungi la suicid treci printr-un calvar emotional,efectiv ramai fara puteri.De cele mai multe ori nici nu vrei dar din pacate ajungi sa mori.De cele mai multe ori e pt a atage atentia la modul ca vrea sa ceara ajutor si nu stia cum. Poate pe dinafara arata vesel,binedispus,insa ce se afla in interiorul lui? Cei mai multi oameni care ajung sa devina depresivi-asta din ce am citit eu- e ca pe dinafara sunt in regula...insa inauntru lor nu stie nimeni ce este.incer iti e frica sa spui ce simti..poate pt ca vei fi marginalizat,aratat cu degetu? Sincer aceste motive au fost la mine. Daca spun ce simt atunci lumea imi va zice ca is nebuna..asa ca tac inghit si cand nu am mai putut am apelat la solutii extreme.Nu stiu eu in cazul prietenului fratelui imi dau cu parerea,vb doar din o experienta personala. Dar oricum stiu ca trebuie sa fi incredibil de trist pt a lua o astfel de hotarare si sa vezi ca nu exista nici o solutie pt tine.a fi disperat. Asta e parerea mea. Imi pare rau pt prietenul fratelui dvs si sincer va zic nu incercati sa intelegeti actiunea lui.......pt ca nimic nu va fi un motiv care sa para intemeiat in ochii dvs.Dar in ochii persoanei respective asta a parut a fi cea mai buna solutie.

De ce doar un om bolnav poate face asta? de ce te vezi a fi un om bolnav?

Vezi tu asta e greseala poporului roman..ca daca nu zaci si nu plangi dupa cineva nu inseamna ca suferi.In opnia noastra ..desteapta tare..trebuie sa plangem mereu,nu avem voie sa ne continuam viata.Dar ghici ce,nu e asa,viata trebuie continuata ,sa mergem mai departe. mereu veti uferi inauntru dvs...in timp suferinta se diminueaza dar ea ramane ,dar asta nu ineamna ca nu avem voie sa ne continuam viata.

Eu sper ca dv sa treceti cu bine peste aceasta perioada,ca durerea sa se mai diminueze si sa vedeti lucrurile si in mai roz

Poate e tarziu sa va scriu,sau poate e k.Dumnezeu va hotari cand va veti vedea din nou puiul.E pacat sa va ganditi la o posibila sinucidere.Fiecare dintre noi avem o viata.Doar una.Unii o au mai grea altii mai usoara.Sinuciderea nu te scapa de probleme ci chear lasa in urma ei probleme.Aceasta durere ca v-ati pierdut copilul nu va trece niciodata dar totusi viata poate fii frumoasa.Dumneavoastra daca ati fii murit inaintea lui var fii placut ca acesta sa se gandeasca la moarte ca sa fie langa dumneavoastra?Sau var fii placut sa isi continuie viata cu bune cu rele.Sunt sigura ca veti putea fii fericita,si veti putea multe sa realizati in aceasta viata daca doriti.Dar pt.acest lucru trebuie sa acceeptati situatia,sa aveti incredere in Dumnezeu.E greu ca o mama sa isi ingroape copilul dar tot asa si copilul parintele.Sunt lucruri in viata care se intampla dar noi suntem prea mici ca sa le intelegem.E va spun sa mergeti inainte,sa savurati aceasta viata,pasarile cerului,natura ,lucrurile pe care ni lea daruit Dumnezeu.Iar aceasta iubire mare pe care o aveti o puteti impartasi si altfel.Sunt multi care au nevoie de o vorba buna ,altii de un zambet,sau altii doar sa va priveasca.Nu uitati clipele frumoase alaturi de copilasul dumneavoastra si fiti fericcita caci o meritati ,atat dumneavoastra cat si ceilalti.

Inbratisari calde de la o fiica,sotie si mama

Doamna, desi sunt inscrisa pe acest site de ceva vreme, este pentru prima oara cand postez. In urma cu trei ani am trecut printr-o trauma imensa si de atunci ... incerc sa ma regasesc sau, mai bine spus, sa ma compun (de ce nu spun re-compun? .. hmmm, multe de povestit).

De ce am ales sa va raspund tocmai dv.? Pentru ca eu, nemercnica de mine, in acea suferinta psihica (pe care o resimteam fizic), cand imi doream sa ma spulber in patru zari, numai sa nu mai simt nimic .... uitam de puiul meu. Uitam de el pentru ca era copilul celui care ma ranise! Apoi am inceput sa imi adun cenusa, dar cosmarul meu, frica ... se transferase asupra copilului. Eram innebunita la gandul ca fiul meu ar putea trai vreodata o asemenea suferinta!

Apoi teama incepuse sa imi insaileze scenarii.... daca i s-ar intampla ceva, daca nu as fi langa el sa il apar, daca ... Apoi a venit vremea sa multumesc Domnului! Daca as fi inceput cu asta, poate ca nu sufeream atat, poate ca mi-as fi adunat "cioburile" mai repede si mai cu demnitate. In sfarsit, constientizam ca pot fi dureri si mai mari si mai de nerecuperat decat prin ce trecusem eu.

Va scriu pentru, instinctiv, va inteleg! Am avut doi veri (doi frati), care au murit, unul avea 20 de ani, iar celalalt la 34 de ani. Primul a murit inecat (desi stia sa inoate si a iubit apa), iar celalalt ... a iubit vazduhul si in vazduh s-a si sfarsit (pilot de elicopter).

Dumneavoastra ati pierdut "puiul", iar matusa mea i-a pierdut pe amandoi, doi vlastari cat niste brazi. In suferinta mea (pe care, va jur, as fi vrut sa o controlez, dar durerea aceea din capul pieptului era cumplita)doar gandul la matusa mea si pierderea ei m-au facut sa incerc sa imi revin .... si inca incerc!

Nu mai are nici sot, iar nora ei ... in fine! Greu! Cum rezista?! Spunand ca daca asa a vrut Dumnezeu, asa trebuia sa fie!

Elif, nu pot sa iti spun decat un lucru pe care probabil ti l-au spus cei din jurul tau pana n-ai vrut sa il mai auzi. Asa ca am sa imi permit sa ti-l mai spun si eu o data. O singura data.

Nu stiu daca baiatul tau te priveste de undeva acum de undeva, tot ceea ce stiu este ca daca te-ar privi atunci te-ar privi foarte critic si probabil putin suparat.

Suparat pentru ca din tot ceea ce a fost el pentru tine tu ai decis sa pastrezi doar suferinta. Suparat ca tu te poti gandi, fie si pentru o secunda sa renunti la viata ta, la viata aceea pe care el a iubit-o asa de mult si din care a gustat la maximum atat cat a putut.

Intrebarea ta nu este o intrebare absurda si ma bucur ca o impartasesti si aici, in acest spatiu.

Faptul ca psihoterapia deja te-a ajutat este un lucru foarte bun. Insa mai mult decat psihoterapia, medicamentele, sfaturile celor din jur te poate ajuta dorinta ta de a alege sa transformi treptat, treptat imaginea, memoria baiatului tau dintr-o sursa de suferinta in ceva pozitiv.

Hmmm pastilele ,terapia nu sunt niste consecinte groaznice,de fapt va fi ceva care te va ajuta.Crede-ma atea ca si consecinte sunt cele mai bune lucruri care se pot intampla.Dar daca chiar mori? Asta da consecinta grava. Sunt constienta cat de grea e viata si ca de multe ori nu mai poti lupta,vb din perspectiva cuiva care a incercat sa e sinucida si care e foarte trista de multe ori,dar mai stiu ca vreau sa vad ce imi rezerva viata,vreau sa o descopar pana la sfarit. Cand eram adolescenta nu aveam prieteni,nu aveam cu cine vb,am trecut prin niste experiente oribile pot zice ......si aveam nevoie de ajutor si nu stiam cui sa cer.Tu acum poti apela la psihologul scolar,sa vb cu el sa ai cui sa te deschizi.

ai identificat deja alte variante, in afara de sinucidere, prin care sa comunici ce e in tine: un psiholog, unul scolar de exemplu nu ar costa nimic, un site de psihoterapie, a a scrie despre ceea ce simti...aici cel putin avem si intalniri online, si forum si sectiunea intrebari/raspunsuri...cred ca merita sa explorezi inainte variantele acestea, cu siguranta ca au mai putine consecinte negative decat o tentativa de sinucidere precum scandal de nedescris, pastile etc. Ma bucur ca folosesti o maniera rationala, de analiza a consecintelor si nu iei decizii pripite. Apoi, ai prieteni cu care poti vorbi despre sinucidere, te poti exprima clar in scris, asa ca poti comunica deja in multe feluri

Asa cum suntem unicati ca persoane, fiecare durere este unica.
Alaturi de judecata societatii, poate aparea presiunea unei judecati morale sau divine, in functie de credintele fiecaruia.
Noi, ca terapeuti, nu avem voie sa judecam, nu putem sa facem asta, putem doar sa fim alaturi de cei care sufera. Indiferent de sursa ori natura durerii.

Ceea ce mai stim este ca fiecare simptom ce genereaza o disfunctionalitate in plan psihologic are beneficiul sau, de care persoana este mai mult, mai putin sau deloc constienta.
Unii au taria de a cere ajutor, si acesta e primul pas pe care-l fac pentru rezolvarea problemei lor, care le produce suferinta.
De cele mai multe ori apeleaza direct sau indirect la cei apropiati (familie, prieteni), apoi incearca sa ceara un ajutor specializat.

Multe dintre probleme au solutii, psihoterapeutii stiu, dar pentru a da rezultate e nevoie ca persoana in suferinta sa faca echipa cu terapeutul. Dumneavoastra, doamna, ati simtit se pare beneficiile acestui gen de relatie terapeutica.

Nu pot decat sa fiu, atat cat imi permite maniera aceasta indirecta de comunicare, alaturi de dumneavoastra, sa va admir si sa va respect valorile morale deosebite, curajul si forta de a merge mai departe, respectul de sine si de ceilalti, capacitatea de autoanaliza si control.

Stiu, de asemenea, ca viata dumneavoastra urmeaza acum o traiectorie si un modus vivendi diferite de ale altora, si inca o data va admir intelepciunea.

psih. Aida Popovici

Cand cineva ameninta cu moartea e ceva serios.

Exista o problema grava. Sa nu credeti ca daca doar arunca vb in vant nu se poate intampla? Ba da oricand e poate. Iar referitor la frica care o are fata de tunete ,ploaie este o fobie,este un sentiment greu de descris.

In mod sigur persoana in cauza are nevoie de ajutor specializat,dar nu trebuie luata in deradere.

Faptul ca ameninta cu sinuciderea e un strigat de ajutor din partea ei.Altcumva nu stie cum.

Mai bine vedeti cum ati putea-o ajuta decat sa o blamati.

Pt ca fiecare individ e unic si suporta diferit durerile.

Si mie mi s-a intamplat ceva de genu acum cativa ani, doar ca am reusit sa " depasesc" aceea perioada datorita tatalui meu.

Il iubesc atat de mult si sunt constienta de faptul ca, daca as pati ceva,ar fi distrus.Am totusi momente in care nu inteleg nimic din viata, la modul ca nu vad nimic bun in ea..

Uneori parintii, desi ar trebui sa fie cei la care sa gasim protectie si intelegere, nu sunt chiar asa; si asta poate fi chiar o incapacitate a acestora de a intelege ca treci printr-o perioada mai rea, ca ai nevoie de ajutor.

Te pot iubi maxim dar nu sunt constienti de ceea ce fac de cele mai multe ori.

atunci poate ca ar fi o idee buna sa il scoti la imprimanta si sa il lasi neglijent pe undeva astfel incat parintii tai sa il gaseasca din greseala

Pai... Iei tratament(alopat banuiesc),faci psihotepie, citesti carti de psihologie, noi cu ce te mai putem ajuta!