Empatie si identificare in psihoterapie

Empatie si identificare in psihoterapie
de Razvan Pleteriu

In mod frecvent empatia este pusa in legatura cu capacitatea de a te putea identifica cu alti oameni (capacitatea de identificare), de a te putea detasa de aceasta identificare (capacitatea de distantare) si de a putea oscila intre ambele functii partiale.

Multi autori psihanalisti au indicat faptul ca identificarea este in acest caz doar trecatoare, partiala, limitata temporal, astfel incat s-a ridicat si intrebarea daca nu cumva termenul de identificare, care desemneaza initierea unor procese de durata, mai este potrivit. In principiu, nu este vorba de a deveni exact ca celalalt, ci de a-si imagina ocazional cum simte, gandeste si traieste celalalt. Aceasta imaginare cere ca, pe baza comunicarii pacientilor, sa ia nastere propriile configuratii de memorie pentru a actualiza dimensiunile de traire corespunzatoare, dar in urmatorul pas este vorba de a le umple cu continutul specific al pacientilor, in felul acesta putandu-se reconstrui lumea de traire a pacientilor si nu sa se proiecteze propria lume in cea a pacientilor.

Oamenii care au ramas egocentrici au mari dificultati in a se descentra. Ei raman fixati la propriile continuturi ale trairii si nu reusesc saltul spre intelegerea a ceea ce este strain. Aceasta tulburare de empatie poate avea diferite cauze. Din punct de vedere metapsihologic, imaginarea si reconstruirea empatica ale continuturilor de viata straine necesita o retragere trecatoare a propriilor autoreprezentari; exprimat metaforic, intram in rolul celuilalt, iar acest lucru se poate face doar daca suntem destul de siguri de propria identitate.

Intelegerea psihanalitica necesita aceasta cheltuiala permanenta de energie psihica: sa putem mereu face abstractie de propriile sentimente, pentru a le intelege pe ale altuia si nu doar pe cele constiente deja, ci si sau mai ales pe cele care nu sunt accesibile constiintei pacientilor.

Empatia presupune dezvoltarea diferitelor functii ale Eului, dar ea nu este o virtute in sine, caci chiar si cei mai mari ticalosi din istoria umanitatii erau empatici. Diferiti autori au vorbit de aceea si de o empatie schizoida, care serveste pentru apararea contra apropierii resimtite ca amenintatoare. Este lesne de observat ca aceasta nu este o “empatie iubitoare” si este in plus foarte selectiva.