Psihologii resping terapia homosexualilor
de THE ASSOCIATED PRESS
traducere de Alina Mihaela Barbu
Asociaţia Psihologilor din America (APA) a declarat ca psihoterapeuţii nu ar trebui să le spună clienţilor homosexuali că pot deveni hetero cu ajutorul terapiei sau a unui alt tip de tratament.
Într-o hotărâre adoptată de către consiliul asociaţiei şi în raportul în care aceasta este mentionată, asociaţia şi-a exprimat dezaprobarea legat de terapia reparativă, un concept susţinut de un grup mic dar persistent de terapeuţi adesea aliati cu un grup de conservatori religiosi. Aceştia susţin că homosexualii si lesbienele îşi pot schimba orientarea sexuală.
Nu există dovezi incontestabile că o asemenea schimbare este posibilă, spune hotărârea adoptată cu un vot de 125 pentru şi 4 împotrivă. Asociaţia menţionează ca unele studii arată că eforturile de a produce schimbarea pot fi dăunătoare, provocând depresie şi tendinţe sinucigaşe.
Asociaţia îi îndeamnă pe terapeuţi ca în loc să caute acest tip de schimbare, să ia în considerare mai multe opţiuni, ce pot include celibatul şi schimbarea bisericilor, pentru a îşi ajuta clienţii să ducă o viaţă spirituală împlinită, atunci când orientarea lor sexuală intră în conflict cu credinţele religioase pe care le au.
Asociaţia a mai criticat şi în trecut terapia reparativă, dar şi-a întărit poziţia prin examinarea a 83 de studii pe tema schimbarii orientării sexuale, studii întreprinse din 1960 până în prezent. Această acţiune a fost susţinută şi de filiala asociaţiei din Toronto. Acest raport arată detaliat maniera în care terapeuţii ar trebui să abordeze situaţia clienţilor homosexuali care se zbat să rămână fideli unei credinţe religioase ce nu este de acord cu homosexualitatea.
Judith Glassgold, psiholog din Highland Park, N.J., care a prezidat consiliul, a declarat că speră ca acest document să calmeze dezbaterea aprinsă dintre conservatorii religioşi, care cred în posibilitatea schimbării orientării sexuale, şi psihoterapeuţii care resping această opţiune.
„Ambele tabere trebuie să se educe mai bine.” spune doamna Glassgold, „Psihoterapeuţii religioşi trebuie să deschidă ochii la posibilele aspecte pozitive ale homosexualităţii sau lesbianismului. Iar terapeuţii laici trebuie să admită că unii oameni vor alege credinţa în detrimentul sexualităţii lor.”
Post new comment