Nu este chiar asa de slaba. Nu?

Nu este chiar asa de slaba. Nu?

de Harriet Brown

traducere de Alina Mihaela Barbu

Cand este vorba despre anorexie, nu poti detecta boala doar privind.

de Harriet Brown

Dar nu este asa de slaba!

Acesta este un comentariu pe care l-am auzit repetat la nesfarsit in ultimii cinci ani, de catre prieteni si vecini. Se refereau la fiica mea Kitty, care a fost diagnosticata cu anorexie la varsta de 14 ani, si-a revenit, a suferit o recadere la varsta de 18 ani, iar apoi si-a revenit din nou.

Acesti prieteni si vecini asociaza anorexia cu a fi prea slab si au toate motivele sa faca asta. Pana acum unul dintre criteriile de diagnosticare pentru anorexia nervosa a fost inabilitatea de a mentine cel putin 85% din greutatea ideala a corpului, ceea ce este desigur un concept neclar in sine.

Insa, acest lucru se schimba odata cu publicarea urmatoarei editii a DSM-V, biblia de diagnostic a tulburarilor psihiatrice. Comitetul responsabil de cercetarea criteriilor a decis in mod intelept ca acest procentaj de 85% face mai mult rau decat bine. Persoanele care aveau cu doar o jumatate de kilogram peste procentajul de 85% nu erau diagnosticate cu anorexie. Deasemenea inseamna ca diagnosticul de anorexia nervosa este pus doar spre sfarsit, atunci cand pacientul/a este foarte grav bolnav. Acest procent facea imposibila diagnosticarea oficiala si tratamentul inainte ca cineva sa cada definitiv in tenebrele anorexiei. Deoarece atunci cand cineva a pierdut 15% din greutatea ideala a corpului, acea persoana este foarte, foarte bolnava. Daca anorexia ar fi impartita in stadii cum este cancerul, atunci in acest caz am vorbi de Stadiul III sau mai mult.

Problema greutatii devine cu adevarat confuza atunci cand o persoana se afla in recuperare. Ma refer, cu tristete, la o tanara din Iowa numita Krista Phelps, care a murit in mai de anorexie. Krista era alergatoare, o atleta de liceu care fusese diagnsoticata cu anorexie cu zece luni inainte. Atunci cand boala ajunsese extrem de grava, pierduse un sfert din greutatea corpului.

Parintii au ajutat-o sa primeasca tratament, iar Krista a recuperat din greutate, nu greutatea ei initiala, sanatoasa, ci suficienta cat sa nu fie intr-un pericol imediat. Sau cel putin asa au crezut doctorii.