Tulburarile de alimentatie la adolescente

In 1990 s-a facut un studiu avand ca subiecti peste 900 de fete, incepand din clasa a VII-a pana in clasa a X-a, s-a constata ca deficientele emotionale – in special incapacitatea de-a discerne sentimentele nepalcute si de-a le controla – sunt factorii cheie care duc la probleme de alimentatie.

(vezi Gloria R. Leon s.a. “Personalitatile si vulnerabilitatle comportamentale asociate cu un risc crescut al problemelor de alimentatie nesanatoasa la adolescente”, Journal of Abnormal Psycholgy 102/1993)

In alte studii intr-un liceu foarte polpular din Minneapolis deja in clasa a X-a existau 61 de fete cu tulburari de alimentatie serioase (anorexie sau bulimie). Cu cat problema era mai grava, cu atat fetele reactionau mai puternic la obstacole, ba chair la mici neajunsuri prin sentimente negative intense, pe care nu si le puteau calma si pe care cu cat le constientizau mai putin cu atat le simteau mai intens. O nemultumire puternica in ceea ce priveste corpul lor, suprapusa peste aceste doua tendinte emotionale, se ajungea la anorexie sau bulimie. Din 271 de tinere, jumatate dintre ele considerau ca sunt prea grase, desi majoritatea aveau greutatea normala.

Marea majoritate a studiilor efectuate pe adolescente au concluzionat faptul ca o societate preocupata de canoane de frumusete care presupun o slabire nefireasca are efecte dezastruoase asupra tinerelor adolescente. Pe masura ce se ajunge la adolescenta, fetele devin din ce in ce mai obsedate de greutatatea lor.
Unele persoane obeze nu sunt in stare sa discearna difereanta intre a se teme, a se infuria si a le fi foame, asfel incat unifica toate aceste senzatii in ideea de foame, ceea ce duce la o alimentie exagerata de fiecare data cand sunt suparate. Gloria Leon cercetatoarea care a efectuat studiul din Minnesota a facut observatia ca acele fete “constientizau insuficient semnalele date de trup , si aveau probleme cu distingerea sentimentelor fundamentale. Pot avea neintelegeri cu iubitul fara sa-si dea seama ca sunt furioase, nelinistite sau deprimate – traind doar o furtuna emotional subtila, pe care nu stiu sa o depaseasca eficient. In schimb, invata sa se simta mai bine mancand; aceasta poate deveni un obicei emotional puternic intiparit”

In momentul in care acest obicei de calmare interactioneaza cu modelul social de frumusete feminina si cu frustrarile fetelor de-a ramane subtiri, sunt create conditiile pentru a se ajunge la probleme de alimentatie. “La inceput va manca exagerat, dar ca sa raman subtire, va incepe sa verse sau sa ia diverse laxative ori sa faca foarte mult sport pentru a scapa de kilogramele acumulate in urma unei alimentatii nesanatoase. O alta cale de lupta, de stapanirea a confuziilor emotionale ar fi cea pe care o aleg cele care nu mai manaca deloc – aceasta fiind o oarecare posibilitate de-a simti ca exista un oarecare control asupra sentimentelor coplesitoare” subliniaza Leon.

Combinatia intre o constientizare nesatisfacatoare si slabele capacitati de adaptare sociala conduce la faptul ca aceste fete, in momentul in care sunt nemultumite de prieteni, profesori sau parinti, nu stiu sa actioneze eficient pentru a indrepta o relatie sau a scapa de propria nefericire. In schimb, supararea lor declanseaza problemele de alimentatie, indiferent daca este vorba de bulimie sau anorexie sau pur si simplu de mancatul fara masura ori compulsiv.

Tratamentul cel mai eficent (spun observatiile clince) este acela psihoterapeutic, sustinut de o dieta corecta – sub indrumarea unui nutritionist. Prin interventia pe cauza problemei si pe invatarea controlului emotiilor, duce la rezultate uimitoare.

Si eu...

Si eu am avut si inca am, deoarece nu cred ca poti scapa vreodata de aceasta tulburare. Daca stau sa ma gandesc factorii au fost multipli si putin mai adanci decat tipele de pe revistele glossy.
Faptul ca toata viata am fost foarte inalta si foarte plinuta :)nu e usor sa fi mai inalta decat toti baietii Laughing din generala pana in liceu.
Mama care tinea constant diete.
Cartile in care aproape toate personajele principale erau extrem de frumoase (bine ca asa le vedeau autorii si asa trebuiau sa fie, dar asta nu stiam atunci).
Tipele de la TV, reviste, etc, the shinny happy people.
Am fost mereu o combinatie de nemancat cu varsat si abia la inaintata varsta de 26 de ani mi-a venit si mie mintea la cap si am pus mana pe o carte de nutritie. Slava Domnului.
Am citit, am invatat, am aplicat si evident am slabit. Mi-a luat cam un an sa imi revin fizic complet, dar acum sunt foarte bine.
Si va spun este extraordinar de eliberator sa nu mai ai acea povara, acel pitic care iti conduce viata in fiecare moment.
Acuma sa vedem cand incep si eu sa accept ca am slabit, but as i said it takes time...dar sunt pe calea cea buna, incep incet, incet sa ma vad.

O zi cat mai buna,

Interesant...eu nu sunt

Interesant...eu nu sunt foarte inalta si toata viata mi-am dorit sa fiu mai inalta decat sunt...Am 1,65...dar mi-as fi dorit 1.75 si picioare lungi. Si eu am fost marcata de fetele din reviste, de filme, TV...Imi imaginam cum ar fi fost daca...
Cred ca toate trecem prin asta, cred ca si acele fete vor altceva la un moment dat, pe care nu il au.
Eu am parul drept, il vroiam ondulat, o amica il are ondulat, il vroia drept...
Cred ca singurul lucru cu care am fost de acord la mine si nu as fi schimbat cu nimic sunt ochii...verzi, albastri. Cu toate astea, am avut si momente cand m-am intrebat cum ar fi fost daca as fi avut ochii negri. E greu sa fi multumit cu tot ce ai, mereu iti doresti altceva... Cred ca asta face parte din natura umana...Am o gramada de exemple...
Este ideal sa ajungi sa te accepti cu defecte si calitati, sa fi multumit de tine, sa te placi...pt ca asa te vor placea si ceilalti. Pana la urma atitudinea conteaza.

Pana la urma atitudinea conteaza.

Perfect de acord dar in acelasi timp asta e si cel mai greu de obtinut si din nefericire noi, oamenii, pana nu dam cu capul de sus nu vedem pragul de jos.

O zi cat mai buna,

da, stii cand cred ca ajungem

da, stii cand cred ca ajungem sa ne pretuim? Din pacate atunci cand pierdem ceva...
Pentru un om normal, faptul ca poate manca nu e cine stie ce realizare, dar daca ar ajunge la un momnent dat sa nu mai poata manca, ar fi extrem de afectat. Cred ca i s-ar parea ceva extarordinar sa poata manca.
Eu incerc sa invat zilnic sa ma pretuiesc pt ceea ce sunt, pentru ca am calitati si trebuie sa le pun in valoare. Si asta o fac strict pentru mine, ca sa ma simt eu bine si nu pentru altii.

Post new comment

CAPTCHA
Verificarea de mai jos este necesara pentru a preveni spamul. Va multumim.
Image CAPTCHA
Copy the characters (respecting upper/lower case) from the image.