A fost odata ca niciodata undeva prin Vestul Salbatic pe vremea cand cand inca erau pamanturi neocupate iar mai multi colonisti asteptau cu infrigurare momentul in care sa inceapa sa isi ocupe o bucata de pamant.

Erau vremuri nesigure, cu reguli putine, cu multa incertitudine si multa speranta. Colonisti din etnii diferite, din tari diferite, cu obiceiuri diferite aflati in asteptarea semnalului de pornire catre ocuparea pamantului isi imaginau care le vor fi viitorii vecini. Si eventual,in masura posibilului chiar sa ii aleaga.

pentru Anca

motto: "Am eu alti balauri de infruntat" - Mag Dalen intr-o scrisoare catre public

A fost odata ca niciodata un tinut in care oamenii traiau cu convingerea ca pe acolo traiau inca balauri. Cei mai multi erau convinsi ca balaurii traisera cu adevarat pe acele meleaguri insa multi erau in realitate destul de sceptici de existenta lor in prezent.

Totusi era un pic uncool sa recunosti ca nu ai vazut nici un pic de balaur in viata ta.

Se spune ca intr-o tara indepartata intr-o buna zi s-a organizat o intalnire a celor mai buni bucatari de pretutindeni. Intalnire la care bucatarii erau invitati sa discute nu despre retete (doar se stie ca cele mai bune retete sunt secrete) ci sa discute despre problemele lor. Orice breasla are problemele ei iar breasla bucatarilor nu facea nici ea exceptie.

La aceasta intalnire a fost invitat si un bucatar care era in acelasi timp si un prosper om de afaceri. Avea atat de multe restaurante incat nici nu le mai stia numarul. Restaurante in care se manca rapid, ieftin si prost.

Multi dintre bucatarii participanti au protestat vehement impotriva acestei invitatii. Pentru ei lantul de restaurante ieftine si cu mancare banala era simbolul uniformizarii si al prostului-gust. Care omora orice incercare a lor de a educa publicul in directia bucatariei de calitate.

pentru printesa din povestea Sorinei

Se spune ca intr-o tara indepartata se organizau niste baluri cu printi si printese. Pana aici nimic neobisnuit, asemenea baluri se organizeaza mai peste tot.

Ce era mai neobisnuit era faptul ca la aceste baluri veneau si oameni obisnuiti, deghizati in printi si printese.

Se spune ca intr-un loc indepartat, intr-un oras mare si ciudat aparuse pe acolo un doctor si mai ciudat decat orasul si care isi spunea "doctor de alegeri".

Oamenii din acel oras erau destul de deschisi la minte, erau obisnuiti cu doctorii de tot felul insa de doctor de alegeri nu mai auzisera pana atunci.

Zvonurile circula repede si in curand pe la terase, pe la petreceri, peste tot in orasul cel indepartat si ciudat oamenii vorbeau despre doctorul de alegeri.

A fost odata ca niciodata intr-o tara indepartata o cangurita absolut obisnuita. In acea tara indepartata traiesc cangurii dintotdeauna si foarte rar se indeparteaza de casa.

Aceasta este firea cangurilor, aceea de a-si respecta obisnuintele si de a nu se indeparta prea tare de locul in care traiesc.

Cangurita din povestea noastra traise toata viata cu dorinta de a vizita lumea insa nu a avut curajul sa spuna nimanui acest lucru.

pentru George

A fost odata ca niciodata un taran care in drumurile lui prin padure a gasit un pui de vultur. Probabil cazuse de putina vreme din cuib pentru ca inca purta pe el urmele oului din care iesise. Taranul l-a luat acasa si l-a pus in cotetul gainilor. Si l-a crescut in singurul fel in care stia, ca pe o gaina.

Vulturul a crescut mare si frumos si se plimba prin curte, scurmand pamantul dupa rame si cotcodacind fericit.Spre distractia taranului si a prietenilor acestuia.

Vulturul-gaina devenise o mica atractie a locului. Isi ducea viata fericita de gaina, fara sa ii pese de distractia celor din jur.

pentru Sorina

A fost odata ca niciodata intr-o tara indepartata un locuitor al acelei tari caruia ii placeau foarte mult pisicile.

Il fascinau miscarile lor gratioase, blanita moale si impecabil de curata, torsul hipnotic si ghearele retractile precum si faptul ca pareau sa aiba singure grija de ele.

Pe de alta parte locuitorul din povestea noastra avea nevoie reala de un caine.

A fost odata ca niciodata un biet lustragiu care isi castiga existenta, da, ati ghicit, lustruind pantofii domnilor care intrau si ieseau dintr-o cladire impozanta din centru.

Niciodata nu stiuse exact ce cladire este aceea in fata careia lucra de ani de zile, poate ere o banca, poate era o bursa, poate vreun minister important insa domnii bine imbracati care intrau acolo opreau adeseori la el pentru a-si lustrui pantofii.

Lustragiul nostru era priceput in ceea ce facea, folosea numai crema de pantofi de cea mai buna calitate si era vesel si optimist. Intr-un cuvant era multumit cu munca lui iar clientii lui la fel asteptandu-si rabdatori randul la lustruit.

(poveste din folclorul corporatist)

A fost odata ca niciodata o camila ca toate camilele.

Integrata intr-o caravana multinationala camila noastra era muncitoare, disciplinata si preocupata ca aspectul ei exterior sa nu ii arate prea mult varsta reala. Stiti, camilele mai au cochetarii din acestea...

Si folosindu-se ea, asa, intr-o zi de spiritul ei de observatie a vazut o furnica impingand o greutate care parea semnificativ mai mare decat furnica insasi.