Alina Mihaela Barbu's blog

Ahhh silueta! Un subiect omniprezent, deghizat in sanatate sau pur si simplu onest, privindu-te in ochi zeflemitor si soptindu-ti languros Ma vrei? Stii ca ma vrei! Nu ma poti nega!. Privind in jur la aceasta obsesie generala, la aceasta industrie infloritoare a produselor de slabit, ma intreb De ce nu sunt oamenii slabi? Sau tocmai pentru ca sunt slabi nu sunt supli?

"Psihoterapie & consiliere centrata pe persoana" de Janet Tolan

Ai incredere in proces. ar fi cele cateva cuvinte in care as sumariza cartea pe care Editura Herald ne invita sa o citim. Cartea lui Janet Tolan este o lucrare tehnica scrisa pe intelesul tuturor, mi-a placut usurinta cu care explica anumite teorii, usurinta care faciliteaza si intelegerea acestora de catre cititorii neavizati. Desi autoarea ne asigura ca lucrarea sa se adreseaza atat studentilor cat si profesionistilor, mie mi s-a parut a fi scrisa special pentru incepatori. Spun acest lucru gandindu-ma la principiile de baza ale teoriei psihoterapiei si consilierii centrate pe persoana, la explicatiile pas cu pas despre stadiile procesului terapeutic, despre "ritualul" din cabinetul unui psihoterapeut, informatii adresate evident curiosilor si nou-venitilor in domeniu.

Motivatia pentru a deveni psihoterapeut
Michael B. Sussman

Titlul original al cartii ne da de inteles mai clar care este subiectul acestei lucrari A Curious Calling. Unconscious Motivations for Practicing Psychotherapy, caci asta face autorul, incearca sa determine care sunt motivatiile inconstiente pentru care anumiti oameni aleg sa devina psihoterapeuti.

Motivatiile constiente sunt interesante, dar nici pe departe la fel de interesante ca cele inconstiente, cele pe care nu le (re)cunoastem in mod direct, obiectiv.

Cartea poate fi vazuta ca o provocare pe care Editura Trei o lanseaza psihoterapeutilor, de a privi adanc in sine si a se confrunta cu motivatiile profunde pentru care au ales acest domeniu.

Intr-o lume in care totul este market-at ca fiind mai rapid, mai eficient, mai ieftin si in care asteptarile noastre, legate de ceea ce ne dorim, sunt de rezultate rapide, vizibile, axate pe acum si aici. Vrem sa ne culcam grasuni si sa ne trezim supli, vrem sa iesim pe strada si sa intalnim iubirea vietii noastre care va fi alaturi de noi pana la adanci batraneti, vrem sa dea norocul peste noi si sa nu mai trebuiasca sa muncim o secunda cat vom trai, ne asteptam sa devenim celebri si faimosi doar pentru ca existam.

Umbla vorba prin targ ca nu este bine sa iei medicamente, ca trebuie sa iti lasi corpul sa faca fata singur durerii, sa isi dezvolte sistemele de aparare, sa te vindeci in mod natural. Pot intelege asta, pot intelege frica aceasta generalizata de dependenta si dorinta de intoarcere la natura, dar, dar totusi, nici nu ma pot impiedica sa ma gandesc la calitatea vietii. Rationamentul meu este destul de simplu, natural si merge cam asa.

Intr-una din zile, la lucru, dintr-un motiv pe care acum nici macar nu mi-l mai aduc aminte, s-a pornit un ras general. In mijlocul acestei atmosfere de buna dispozitie, unul dintre colegii mei se opreste brusc si spune serios: Bai, rasul asta nu e de bine! E de rau!

Pe moment nu l-am luat in seama, dar mai apoi am inceput sa ma gandesc la cuvintele lui. Cuvinte pe care le-am asemanat cu un sentiment pe care il am eu uneori.

Trebuie sa spun ca in opinia mea existenta umana este esential dramatica si ca daca tu ca fiinta umana dotata cu inteligenta si liber arbitru nu alegi sa o accepti asa cum este si sa gasesti lucruri care te bucura, atunci vei trai perpetuu o drama. Uneori societatea in care traim ma umple de furie din cauza stupizeniilor pe care le promoveaza, dar apoi imi dau seama ca pur si simplu aceasta este maniera de a face fata, de coping a celor din jur. Fiecare dintre noi isi gaseste ceva de facut in chestia asta pe care o numim viata, asa ca rabufnirile mele de nemultumire sunt cat se poate de deplasate. Live and let live. ca sa zic asa. Pur si simplu fiecare cauta o modalitate de a fi, de a face fata, de a gasi un sens.

Principiul placerii se aplica in principal la comportamentul copiilor si la lipsa lor de rezistenta la impuls, la frustrare si la faptul ca trebuie sa obtina ceea ce le aduce placere, bucurie, fara intarziere altfel e vai si amar.

Se presupune ca pe masura ce ne maturizam principiul placerii este inlocuit de principiul realitatii, care implica o negociere intre dorintele noastre si realitatea in care traim, implica o toleranta ridicata la frustrare si controlul impulsului. Daca ma insel va rog sa ma corectati.

Vorbim despre orice, dar vorbim despre orice? Intr-o lume in care libertatea de exprimare a atins un nivel mai mare ca oricand, intr-o lume in care informatia abunda si in care oricat de mult ai incerca nu ai cum sa tii pasul cu ea, mai exista subiecte tabu? Lucruri despre care nu vorbim, lucruri pe care le mascam sau pe care le bagam sub pres.

Vorbim despre orice, despre sex, despre pornografie, despre boli, despre razboaie, despre orientari. Vorbim atat de mult incat orice subiect nou nu ne mai socheaza, oricat de grav, dificil de digerat sau inuman ar fi, dar totusi, despre ce nu vorbim?

Nu vorbim despre lucrurile la care nu vrem sa ne gandim, nu vorbim despre lucrurile care ne fac sa credem ca cei din jur ne-ar judeca in vreun fel ca am ridicat acel subiect de discutie, nu vorbim, cel mai adesea, despre lucrurile care sunt cu adevarat importante pentru noi.

Pentru Martea viitoare (29.03.2011) ora 22:00, va propun sa discutam filmul Philadelphia.

Nu vreau sa dau motive, nu vreau sa atrag atentia asupra unui aspect sau al altuia din film, caci nu vreau sa patez cu propriile idei opinia nimanui.

Daca vi se pare o idee buna si vreti sa participati la o discutie interesanta si stimulanta, despre un film extraordinar, ne vedem acolo, ... aici adica.

Astept propuneri si de alte filme care credeti ca ar fi interesante de discutat. Daca aveti idei le puteti lasa chiar aici, in formularul de comentarii de mai jos.

Vizionare placuta!