Ganduri dupa formare

Formarea profesionala si dezvoltarea personala sunt doua procese inseparabile in devenirea unui psihoterapeut. Pentru mine este fascinant si minunat modul in care aceste doua aspecte se impletesc..Cum simplul fapt de a asculta discursul altui psihoterapeut produce schimbari in mine, cum un joc de rol de cateva minute imi poate insufla trairi, emotii profunde..cum ceva ce poate parea copilaresc sau chiar prostesc devine o experienta serioasa atunci cand ma angajez cu toata fiinta mea in ceea ce se intampla.

Este in acelasi timp frustrant pentru mine sa constat ca am nevoie de mai mult timp decat ma asteptam sa integrez experientele traite intr-o viziune coerenta prin intermediul careia sa actionez. Este un proces de cunoastere si acceptare a propriului meu ritm, si este un pic neplacut.

Sunt aproape de finalul primei etape a formarii de baza in hipnoza si terapie ericksoniana, si ieri mi-am dat seama ca am petrecut mult timp evitand, fugind de experientele practice, de jocurile de rol. Mi-am dat seama ca in cadrul formal nu am indus decat doua transe, desi am avut multe oportunitati de a exersa tehnicile si metodele despre care am citit si la care am asistat. Este un numar care ma sperie. Am reusit in aproape doi ani sa ma fofilez, sa fug defapt de ceea ce imi doresc sa fac. Ma simt de parca am stat pana acum pe malul unui fluviu, admirandu-i frumusetea, valurile. Si desi barca e pregatita, desi am citit cam tot ce aveam de citit despre navigatie, am preferat doar sa observ in loc sa ma las pur si simplu in voia curentilor interiori..si exteriori.

Ieri, in timpul unei demonstratii, eram intr-o stare de transa si nu stiu cum mi-a venit in minte pur si simplu cifra 4. M'am mirat, nu stiam ce inseamna, cu ce anume am asociat eu aceasta cifra. Curand insa m'am lamurit, intrucat dupa terminarea demonstratiei ne-am impartit pe grupe pentru a exersa ceea ce am observat..si am nimerit in grupa cu numarul 4. M'au gadilat toate lucrurile pe care le-am citit despre Carl Jung si despre conceptul de sincronicitate, si mi-am spus ca e momentul sa ma arunc in valuri. Abia astemptam, chiar eram increzatoare, rasfoiam caietul si citeam cu atentie notitele, imi faceam planuri, strategii.. Si cand a venit momentul..am reusit din nou sa ma fofilez.

Astfel ca azi eram destul de prost dispusa, ma culpabilizam, ma criticam..si nu stiu cum s-a intamplat de am nimerit din nou, in alta grupa..tot cu numarul 4. De data aceasta am inchis caietul, am refuzat sa imi fac planuri, strategii si pur si simplu..m'am aruncat in fluviu. A fost un exercitiu un pic stangaci (eu oricum sunt..stangace) reusit si deosebit de important pentru mine, am primit feed-back-uri pozitive.

Dupa acest succes, ma intrebam de ce nu am facut asta mai devreme..poate daca faceam asta inca de la inceput, acum as fi fost deja intr-un stadiu mult mai avansat. Poate ca mi-am irosit timpul cu observatii seci si neutre, cu frici si ganduri negative. Si in acelasi timp..stiu ca am nevoie sa im confrunt fricile si gandurile negative, stiu ca ceea mai buna metoda de a face asta este sa mi le provoc, sa mi le intretin, sa le traiesc asa neplacute cum sunt ele. Stiu ca fara aceste experiente neplacute nu m'as fi simtit atat de bogata si de puternica acum.

Stiu acum ca exista o parte din mine care stie mai bine decat partea mea rationala ce e de facut..si cand. Asa ca pot sa ascult cu incredere.