Un film..si despre diferenta dintre teorie si practica

Discrepanta dintre ceea ce stiu (teoria) si ceea ce fac (practica) inca ma macina. Ceea ce invat, gandesc, rationez (teoria) se petrece de multe ori intr-un ritm mai rapid fata de ceea ce traiesc, simt (practica). Ca si cum un calaret se grabeste atat de mult incat se apleaca in fata, nerabdator sa ajunga undeva, se dezechilbreaza si cade de pe cal. Am patit-o si invers insa, calul sa fie cel grabit iar calaretul dezorientat, speriat, sa ajunga tot in situatia de a cadea.

Caderi dureroase si neplacute, dar totusi necesare zic eu. Sunt oportunitati de intercunoastere (sau mai precis autocunoastere) negociere, comunicare..oportunitati de invatare a ritmurilor personale...sincronizare..

O astfel de "cadere" am patit in urma vizionarii filmului "Mary and Max" (2009). Da, "stiu" ca filmele au efecte psihoterapeutice..dar nu ma asteptam sa fiu atinsa atat de profund de acest film. A contat si contextul, momentul, starea in care l-am vazut, dar dincolo de aceste aspecte, mecanismele de proiectie, identificare, m-au fortat sa traiesc o experienta emotionala din care am invatat multe. Cel mai important, am simtit ceva ce stiam dar nu simtisem pana atunci..

In film sunt prezentate o serie de "patologii"..sindromul asperger, nevroze, anxietati, insecuritati, discriminare, sperante, creativitate..mult umor negru... In primul rand insa filmul prezinta valoarea, importanta prietenilor in viata.

Daca ar fi dupa mine, as introduce astfel de filme in programa universitara a celor care se pregatesc sa lucreze in domeniul sanatatii mintale..Daca ma gandesc, ar merge si la cursurile de formare in psihoterapie sau la orele de dezvoltare personala. Sunt prea subiectiva totusi, nu e chiar un film pentru "toate gusturile". E pe gustul meu..dulce-amar..si un pic de acru.