Ce este dorul?

Mai am si eu zile din acelea in care ma paleste cate o intrebare existentiala. Intrebarea zilei de azi pentru mine a fost: Ce este dorul?

Daca ma gandesc obiectiv dorul presupun ca este sentimentul ce ia nastere atunci cand suntem privati de fiinta sau fiintele atasamentului nostru. Dar cum de la teorie la practica este cale lunga, dorul ca si stare de spirit nu este atat de usor de explicat sau de infruntat, chiar si pentru o veterana ca mine.

Spun veterana, caci pentru mine sentimentul de dor este un companion constant de multa vreme, atat de constant incat la un moment dat am ajuns sa cred ca eu pot face fata dorului fata de oricine, oricand. Dar uite ca nu e asa. Dorul ne poate surprinde chiar si atunci cand avem o relatie stabila si de lunga durata cu el.

In ceea ce priveste dorul de lunga durata, cel care stim ca nu se va finaliza prea curand, caci despartirea de fiinta/ fiintele iubita/e este una permanenta sau durabila, am ajuns la concluzia ca este oarecum comparabil cu doliul, desi mult mai putin dureros evident, caci poti vorbi sau tine legatura cu persoana respectiva. Spun ca se aseamana oarecum cu doliul, deoarece trecem cam prin aceleasi stari pana ajungem la acceptarea lui ca un component permanent in viata noastra: negare si izolare, furie, negociere, depresie si in final, dupa lupte seculare, acceptare. Cam ca la orice pierdere presupun.

In momentul in care ajungem in stadiul de acceptare deja lucrurile se simplifica mult, tot resimtim dorul, tot ne-am dori ca acea persoana sa fie langa noi, dar intelegem si acceptam ca nu se poate, suntem recunoscatori pentru momentele in care putem vorbi si... cam atat.

In ceea ce priveste dorul de scurta durata lucrurile stau putin diferit. Aici nu mai avem etape atat de complexe, ci doar un sentiment puternic de nerabdare, sa vina mai repede momentul in care se va sfarsi. In aceste momente cuvantul cheie este detasare, pentru cei carora le iese evident. E bine sa ne detasam in asteptarea acelui moment, caci altfel exista posibilitatea sa facem timpul subiectiv sa para ca o ia razna si cateva zile sa fie comparabile cu o vesnicie. So we need to chill!

Pe principiul: Sa practicam auto-controlul. desi trebuie sa recunoastem ca uneori e foarte fain sa pierdem controlul, dar divaghez. I digress!

Imi par extrem de interesante sentimentele noastre si imi place la nebunie sa le privesc pe ale mele incercand sa le inteleg, ca nu imi iese cu controlatul intotdeauna e total alta poveste.

Daca mai am intrebari existentiale sau nu, legate de sentimente va mai povestesc, poate asa reusim sa le intelegem si sa ne intelegem noi pe noi.