Nu eu am ales sa ma nasc!

Am auzit vorba asta de cateva ori pe parcursul vietii mele spusa ca si o condamnare. Nu am ales sa ma nasc, nu am vrut asta si acum m-am trezit aici in lumea asta in care trebuie sa ma zbat sa supravietuiesc, sa sufar, sa exist. Sunt nevoit sa exist intr-o lume in care nu ma regasesc, in care supravietuirea imi domina zilele, toate acestea ca intr-un final, sa imbatranesc, corpul sa ma tradeze si sa mor idealizand o viata pe care nu am apreciat-o niciodata.

Este un punct de vedere perfect valid pe care il inteleg, dar pe care nu il accept. Corect, nu alegem sa ne nastem. Venim in fiinta caci poate mama si tata se iubeau si au zis hai sa ne completam iubirea printr-o mladita, sau poate am fost un accident conceput intr-o noapte torida de vara dupa prea multe pahare, irelevant, ce este cert este ca suntem aici si acum in viata, respiram, gandim, existam.

Ma gandesc, daca tot suntem aici macar sa facem ceva de Doamne ajuta pentru noi. In viata nu trebuie sa faci absolut nimic, dar poti alege sa faci multe lucruri, asta daca iti doresti evident. Avem mai multe optiuni asa mai largi, ca sub-optiunile sunt infinite, putem sa stam sa ne plangem de mila, Bu- hu- hu ce soarta cruda am!, putem sa ne petrecem zilele timorati de ziua de maine, Cum voi face fata? Ce va fi? Daca, parca, poate!... whatever, putem sa nu ne asumam propria existenta si sa dam vina pentru starea de fapt a vietii noastre pe politicieni, vecini, rude, oricine Dar nu eu! cu mentiunea ca Daca ar fi depins de mine... eheheee!, putem sa abandonam proiectul Eu nu fac fata, eu nu sunt in stare, bla- bla- bla., putem sa acceptam sa traim la periferia dorintelor noastre...

sau

Putem alege sa ne ridicam de pe maldarul de comoditate construit din angoase si victimizare, si sa facem ceva pentru noi si pentru viata noastra. Dap, chiar se poate si asa. Este foarte usor sa renunti, dar este nevoie de caracter ca sa lupti. Dar oare nu merita efortul? Sa privesti inapoi la viata ta si sa vezi ca ai trait asa cum ai dorit, ca ai incercat lucrurile pe care ai dorit sa le incerci, ca macar cateva dintre visele tale au devenit realitate, ca ai avut puterea sa te rupi de situatiile in care nu iti era bine desi poate erai speriat.

Sa privesti la viata ta si sa simti satisfactia de a fi trait-o, de a fi simtit-o, de a fi fost un agent al schimbarii, al devenirii ei si nu doar un fragment din ea care s-a straduit sa supravietuiasca zilei, zilelor, vietii sale. Imi pare extraordinar de interesant ca desi atatia oameni au trait ca noi, au imbatranit si au regretat ca nu au facut tot ceea ce ar fi putut face, ne-au spus acest lucru, noi tot insistam sa mergem pe aceeasi cale. Presupun ca e vorba aceea cu Drumul cel mai batut e cel mai usor de urmat. de aceea insistam noi sa meditam in mocirla.

No bine mah, dar nu ar fi mai fain sa invatam din toate astea, sa nu mai repetam greselile inaintasilor si sa facem ce avem de facut, ce vrem sa facem, ce simtim, ce ne dorim, ce alegem?

Eu nush, eu doar intreb.