Nemultumire vs. Apreciere

Adesea mi se intampla sa ascult oamenii povestindu-mi ba de una, ba de alta, exprimandu-si nemultumirile legate de casa lor, de prietenii lor, de locul de munca, de parteneri, de familie etc., dar foarte rar ascult oameni povestindu-mi despre ceea ce le place, ce anume apreciaza la propria persoana si la viata lor, pentru ce sunt recunoscatori. Tot gandindu-ma la acest lucru am ajuns la concluzia ca intr-un fel ajungem sa consideram ca ceea ce avem este un bun avut, e normal sa fie acolo, in consecinta nu il mai apreciem ci ne concentram pe ceea ce nu ne place.

Din cate am inteles nemultumirea este un comportament invatat, asa o fi, dar este deasemenea si foarte stresant. Uneori ma gandesc ca oamenii extrem de nemultumiti de ceea ce ii inconjoara, sufera de un fel de orbire la lucrurile bune din viata lor, caci stau prea aproape de ele si nu le mai vad importanta. De aceea, poate uneori e bine sa ne detasam putin, sa identificam lucrurile frumoase din viata noastra si sa le apreciem.

Nu stiu daca cineva vreodata se poate declara suta la suta multumit de tot ceea ce se intampla in viata lui sau ei, dar in mod cert mereu exista ceva ce merita apreciat. Ma gandesc ca daca ne concentram doar pe lucrurile negative, atunci toata viata noastra va fi un sir de sentimente negative, desi in mod cert viata noastra nu este chiar asa de rea, doar ne place noua sa dramatizam, sa ne victimizam, sa ne martirizam.

Ma mai gandesc ca putem folosi aceste sentimente de nemultumire ca un resort sa facem anumite schimbari in viata noastra, astfel construind ceea ce ne dorim noi, sa identificam ceea ce nu ne place sau ar putea fi mai potrivit pentru noi si sa le ajutam sa fie asa luand fraiele in mana, devenind activi in viata noastra.

Stiu din proprie experienta ca exista momente cand simti ca nu mai poti, ca nu mai vrei, ca nu mai are sens, in asemenea momente poate cel mai bine este sa ne detasam putin, sa ne acordam putin timp pentru a ne clarifica exact care este drumul pe care vrem sa mergem.
Viata e un montagne russe, cum zicea cineva, cu suisuri si coborasuri, dar ce este demn de tinut minte este ca noi suntem factorul determinant in construirea ei dupa chipul si asemanarea noastra.

Nu contest rolul cathartic al plansului de mila, uneori este chiar foarte bun, recomandat, dar ca in orice trebuie sa existe un echilibru, iar plansul de mila nu trebuie sa devina un mod de viata, un mod permanent de a fi.

Eu cred ca ar trebui sa apreciem toate lucrurile bune din viata noastra si sa actionam pentru a le schimba pe cele care nu ne plac, cred ca astfel am fi mult mai fericiti, linistiti si am simti ca ne traim viata chiar atunci cand ni-se intampla. Astfel calitatea vietii noastre ar creste considerabil si nu ne-am mai complica inutil.

Parerea mea, dar ce stiu eu.