Sa ma calugaresc, sau nu?
Submitted by Alina Mihaela Barbu on Tue, 06/30/2009 - 15:44
Sa ma calugaresc, sau nu?
Iata o intrebare fundamentala pe care nu ne este dat sa ne-o adresam sau auzim prea des. Din gama A fi sau a nu fi... calugar...?
De ce ar deveni cineva calugar/ ita? Deoarece au asa o mare credinta in Dumnezeu incat doresc sa isi dedice toata viata servindu-l? Da, da, da... Deoarece nu au alte posibilitati si la manastire au un acoperis deasupra capului? Valabil, desi sunt convinsa ca se gasesc si alte solutii. Deoarece la manastire nu trebuie sa iti asumi propria viata, te ascunzi, te feresti de ispitele cele rele (inghetata, ciocolata et alia)? Cam pe acolo...
Sa fim seriosi zic si nu va mai hliziti atat. Pe rand.
Credinta Devenim calugari caci avem o credinta profunda in Dumnezeu si vrem sa il servim prin munca, post, celibat, dedicare si devotiune. Pai si atunci de ce sunt atat de multi calugari peste greutatea lor optima? Ca ascetzi clar nu par, iar munca nu pare sa fie asa de dura incat sa le dauneze siluetei silfidice. De celibat nu tre' sa zic eu nimic, caci cititi suficient in ziare.
Daca imi permiteti o mica paranteza in propriul post, am vazut intr-o seara la metro' un calugar, care arata ca si cum ar mai fi mancat inca alti doi calugari, care cand a scos telefonul, -stateam exact langa el-, avea ca wall-paper pe ecran o tipa cu sanii foarte mari dezgoliti. Nu aveti idee ce lehamite mi s-a facut. Halal! Paranteza inchisa.
Lipsa de posibilitati materiale Desi este un motiv neonest pana la un punct il inteleg, la tara, intr-adevar, uneori din lipsa de posibilitati copii erau dati la manastire. Nu stiu sa zic daca aceasta era cea mai fericita alegere, dar era o alegere a parintilor. Poate intr-un fel se creau monstri, poate intr-un fel se privau viitori oameni de vieti, poate intr-un fel ii condamnau, nu stiu ce sa zic, nu imi permit sa emit pareri aici.
Lasitate E mai usor la manastire clar decat in lumea mare si rea unde trebuie sa te zbati, sa lupti, sa traiesti, sa iti asumi, sa fii propria eprsoana, sa gandesti, sa gasesti si sa pierzi, sa cazi si sa te ridici. E mai usor sa fugi decat sa tii piept, e mai usor sa te ascunzi in casa altora decat sa o construiesti pe a ta. E mai usor sa faci ce zic altii decat sa iti asumi responsabilitatea propriilor dorinte si alegeri. La manastire nu ai rate, nu ai criza, nu ai chirie, acolo doar muncesti si te rogi pentru binele omenirii... de aceea ne mere asa de bine cred. 
Ma gandesc, oare Dumnezeu ce parere are despre calugari? Eu cred ca pentru acei calugari si fetze bisericesti care sub aceasta acoperire fac din cele necurate ar trebui sa existe un loc aparte in Iad, unul special, doar pentru ei, unde flacarile constiintei ard mai puternic, unde viata traita sa le fie rasplatita inzecit pe masura faptelor. Doar o parere umila. Cel putin noi astilalti nu am pretins a fi puri, inocenti si devreme acasa, etc., etc., etc.
Nu imi dau seama exact de ce Dumnezeu i-ar place pe calugari. Ca si-au dedicat viata lui? Pai Dumnezeu nu ne-a facut ca sa traim? Cum ar putea aprecia faptul ca ne privam de viata noastra ca sa o traim pentru el? Mai ales ca in crestinism nu credem in reincarnare, deci nu mai avem o a doua sansa...
Dumnezeul meu apreciaza oamenii care traiesc frumos, care nu fug si nu se ascund, care construiesc si care traiesc vieti pline si implinite, nu stau intr-o chilie si mediteaza la natura lor ascetica, caci de pus in practica mai greu, macar cu meditatul din timpul siestei sa ramana.
Nu generalizez, sunt convinsa ca exista si calugari ok, desi doar Dumnezeu stie de ce , insa cu certitudine particularizez.
Ca sa sumarizez: Sa ma calugaresc sau nu? 
(644)
- Alina Mihaela Barbu's blog
- 1031 reads
email
twitter
Fetelor,inainte de a arunca
Fetelor,inainte de a arunca cu pietre in ortodoxism,sa ne reamintim ca traim intr-o societate crestina.Nu e perfecta,insa datorita crestinismului puteti avea o oarecare libertate in cuplu(nu totala,insa pana la urma, cine e liber in lumea asta?!) si puteti avea viata sexuala inaintea casatoriei fara a fi ucise cu pietre de tot "satul",puteti vorbi de unele drepturi ale femeilor in fata barbatului,pe care il puteti parasi fara a fi blamate de societetae,in cazul in care acesta v-ar nedreptati etc.Va grabiti sa judecati preotii si calugarii nostri,insa vai de voi de ati fi trait in societi bazate pe alte religii.Nimeni nu e perfect.La fel si preotii si calugarii.Si ei sunt oamnei si fac greseli,ca si noi.Dar sunt ai nostri si trebuie sa avem grija de ei,pentru ca daca unii fac greseli,nu inseamna ca toti sunt asa!
'Prietenie inseamna sa fii alaturi de prieteni nu cand au dreptate, ci cand gresesc.' Andre Malraux
DESTEAPTO!!!
Nu cred intr-un Dumnezeu care ne cere sa postim-sa ne distrugem stomacul- si sa-i aducem jertfe si cantece obligatorii...nu cred intr-un Creator capabil sa ne arunce-n flacari o vesnicie....Cred insa intr-o viata dusa cu iubire fata de semeni,fara ura,invidie,etc...iar daca cei care s-au calugarit au cautat acest drum,toata stima pt ei....iar daca au avut alte motive,cine esti tu sa-i judeci "draga" alina?...
judeci pe cei care fug de viata cotidiana....de parca am fi obligati sa traim in ea iar retragerea in meditatie si pace ar fi o lasitate.... cu riscul de a pacatui iti spun ca NU ESTI DECAT O PROASTA-N+ care s-a trezit sa faca pe filozoafa....daca viata dusa de catre calugari(ortodocsi,budisti,hindusi,etc)nu consideri ca e adevarata cale spre Dumnezeu...
ORICUM AU FACUT MAI MULT DECAT TINE IN VIATA ASTA DPDV SPIRITUAL;iar asta e tot ce conteaza;sa mori impacat si plin de iubire....tu continua cu viata ta moderna si continua SA TE MINTI ca totul va fi bine....dar tu sti ca undeva in subconstient o voce iti striga ca CEVA lipseste si ca scopul tau in viata asta nu e sa conduci un mercedes si "sa construiesti case"-ca sa te citez- ci sa te purifici sufleteste...CACI IN CLIPA MORTII SINGURA TA AVERE VA FI CEA SPIRITUALA...
asa ca te sfatuiesc sa te lasi de judecat pe altii si sa incepi sa te cunosti pe tine....si cat mai repede pt. ca ziua mortii tale poate fi chiar azi...toti tinerii care au murit pana acum credeau ca o sa moara batrani,dar moartea nu te intreaba...
P.S. recunosc ca biblia si credinta ortodoxa(ca sa nu mai pomenesc pe cea catolica)au multe semne de intrebare...comment-ul meu nu ia apararea bisericii...vroiam sa atrag atentia ca ceea ce postati e citit de catre multa lume(copii)si ca in loc sa judecam ar fi mai bine sa ne limitam la a trage concluzii despre fapte pt. ca niciunul nu putem judeca nestiind ce e pe lumea cealalta...
re: nu cred intr-un Dumnezeu care ne cere...
Dumnezeu nu ne cere sa ne infometam. Postul nu inseamna infometare. Eu de exemplu ca post nu vad a ma lipsi de mancare ,doar de anumite lucruri,cum ar fi tigarile,ciocolata cafeau. Deci eu daca postez nu ma privez de cele necesare mie.Mananc carne lapte si tot ce am eu nevoie. Daca consider ca necesit. Postul inseamna a ne abtine de la lucrurile care ne fac noua o placere foarte mare,dar nu sa te abti de la ceva ce inseamna necesitate pentru corpul tau. Mie niciodata nu mi-a zis vreun preot sa ma abtin de la mancare daca imi era foame,dar faptul ca ma abtin de la tigari e considera un post.Tigarile nu sunt ceva de care am mare nevoie si nu as supra vietuii fara ele dar daca eu am un anume regim alimentar si trebuie respectata ,acel regim e impus poate de catre medic ,atunci il raspect chiar daca asta inseamna lactate sau carne, pentru ca in mod sigur D-zeu nu vrea ca noi sa ne facem rau...... e vb ca in anumite perioade ale anului putem tine un post,ne mai detoxificam de toate grasimile si de sarbatori mancam mai cu pofta.Nimeni nu te obliga sa tii post o faci doar daca tu vrei si atat.
Acea viata de care pomenesti tu e una ideeala si eu mi-o doresc din tot sufletuil si incec sa ma port ca atare dar cei din jur imi demonstreaza ca nu e asa. Nu ii judec pe cei care aleg un anume stil de viata insa eu imi traiesc cum doresc eu aceasta viata.
Cine vorbeste...
Pana la urma urmei fiecare crede in ce vrea si nu exista fiinta in univers care sa aiba dreptul sa judece credinta altcuiva.
Fiecare percepe divinitatea in propriul sau mod, si fiecare se comporta in consecinta. Acuzele de genul celor lansate de dumneavoastra mi se par deplasate, cu un iz fad de fanaticism, si imi sugereaza o viziune ingusta.
Postul nu distruge stomacul, multor oameni le-ar prii un 'regim' tinand cont cat se imbuiba in marea parte a timpului. Cantecele si rugaciunile nu sunt obligatorii, sunt ritualuri acceptate de mii de ani si practicate de oricine le vede relevanta sau utilitatea.
Nu mi s-a parut ca Alina a judecat pe cineva, postul este scris clar intr-o tenta umoristica, probabil greu de perceput apropo de viziunea ingusta de care vorbeam mai devreme.
Viata dusa de calugari nu e adevarata cale catre 'Dumnezeu'. Am fost pusi aici si ne-au fost date ganduri sentimente simturi inteligenta si mai ales curiozitate. De asemenea nu ne nastem izolati pe insule sau in munti si fortati sa traim in singuratate toata viata pentru a-l gasi pe 'Dumnezeu'. Eu consider ca adevarata provocare (nimic demn de obtinut nu va fi obtinut cu usurinta) e atingerea iluminarii prin trairea completa a vietii, bineinteles in niste limite ale moralitatii si bunului-simt.
In biblie scrie sa ne iubim aproapele, sa facem fapte bune, si astea nu se pot face in sihastrie. Scopul era sa gasim divinitatea traind langa semenii nostri, impreuna cu ei. Din pacate societatea a evoluat de asa maniera incat numai in desert sau in munti mai putem gasi linistea si pacea necesare dezvoltarii spirituale, dar asta nu inseamna ca acestea nu pot fi obtinute si intr-un colectiv sau in societate, asa cum e ea.
De asemenea nu aveti de unde sa stiti ce realizari spirituale au calugarii si pustnicii, deci o comparatie cu evolutia spirituala a Alinei este imposibila.
"asta e tot ce conteaza;sa mori impacat si plin de iubire" - din nou presupunere, spuneti ca nestiind ce e pe lumea cealalta nu putem judeca, si afirmatia legat de tot ceea ce conteaza se cam contrazice cu asta. Fiecare isi gaseste in viata scopul si decide ce e 'tot ce conteaza' pentru propria persoana.
Da, multa lume citeste, si toata lumea aceea trebuie sa stie ca aici se pot impartasi orice fel de pareri fara teama de a fi judecati sau acuzati de cine stie ce. Aici se pastreaza un bun-simt fata de parerile/intrebarile/afirmatiile celorlalti. Care dumneavoastra din pacate va lipseste...
Sfatul meu e sa va porniti un cult, aveti toate calitatile necesare. In cazul in care sunteti curios/curioasa parerea mea apropo de situatie este ca religia e o schema foarte desteapta de manipulare a maselor, si refuz sa cred in asa ceva.
Pentru mine "Dumnezeu" e Universul si legile lui, suntem toti particule de energie care alcatuiesc un intreg. Nu exista bine si rau ci doar consecinte ale alegerilor noastre, ne faurim singuri drumul in viata asta si in cele urmatoare, si fiinta umana a fost creata si proiectata cu un potential enorm, de care ne indepartam din ce in ce mai mult pe zi ce trece. Majoritatea cel putin.
Nu traiesc in pustiu si totusi imi traiesc viata dupa anumite principii, am citit multe, am vazut si mai multe, si stiu ca e nimic pe langa cat mai am de vazut, de aflat, si de invatat. Asta nu inseamna ca o sa am o abordare teapana si intepata a temei spiritualitatii de fiecare data, si nu inseamna ca imi lipseste simtul umorului.
Sincer cred ca persoanele care se iau asa de mult in serios si sunt asa de agresive au probleme serioase. Puteti apela cu incredere la un terapeut
Have a funky day.
re: a funky day
You surely made my day a funky and a great one.
Gracias!
La multi, multi ani si fie ca toate dorintele sa iti devina realitate!
Have a funky day on your birthday!
Si multe, multe cadouri!
Thank you
hi hi
noroc ca mi-a editat cineva commentu sa bage paragrafe si etc, ca arata ca o tocanita 
multumesc mult de urari, am avut o zi foarte frumoasa ieri, am fost prin Brasov la fotografiat 
re: thank you
Placerea este de partea mea.
re: DESTEAPTO!!!
Stiam eu ca sunt pe calea cea buna
.
Multumesc din suflet pentru gandurile bune si crestine, pline de iubire si apreciere... crestinesti (ortodoxe sau catolice, de care preferati dvs.).
In rest... nu mai comentez ca sunt fata faina si finuta...ahhh si filozoafa...
Va urez sarbatori fericite si un an nou mai... relaxat.
re: ceea ce postati e citit de catre multa lume
aprox. 20.000 buc. 'lume'/luna mai precis
re:ceea ce postati aici e citit de catre multa lume
acu victor ni te lauzi
.
re: ni te lauzi
Ne laudam impreuna, Erena, pentru ca este un efort colectiv, inclusiv al tau
Fame and fortune will soon be
Fame and fortune will soon be yours
religia ca institutie
Foarte interesant subiect
Parerea mea este ca religia, ca orice institutie, este un dezastru de proportii epice, impanat cu coruptie, minciuna, lacomie, si ipocrizie. (a se vedea si politica si scolile si tot) Un 'slujitor al Domnului' va fi intotdeauna binevenit oriunde, va primi bani, si etc.
Stim cu totii cat de susceptibila e fiinta umana la tentatii, si promisiunile unei astfel de vieti sunt prea generoase pentru a fi refuzate de unii oameni. Adevaratii calugari sunt aia din Tibet care stau intr-o pestera si mananca ce gasesc si in rest citesc scriu sau se roaga/mediteaza. Sau pur si simplu oamenii din jurul nostru care respecta anumite reguli si care au un mod sanatos de viata, fizic si spiritual. Don't trust anything in a suit, I always say
NU !!!
Ati extins prea mult o simpla ipoteza, ceea ce denota clar un singur lucru si acela nu tocmai pozitiv.
Eu iti propun ca alternativa la ultima ta propozitie din text un simplu raspuns : NU
Cine va mai posta aici subiecte atat de interesante ?
ruth
re: Nu
Hihihihi
Multumesc mult pentru comentariu.
forma fara continut
intotdeauna ma distreaza comentariile care se nasc pe teme legate de religie..nu o sa-mi expun intreaga conceptie pe subiect precizez doar ca mi se par foarte evidente in cam toate comentariile mecanismele de aparare (in special proiectia )
nu ma pot abtine: defapt religia mi se pare in esenta tot un mecanism de protectie, foarte eficient si chiar necesar in unele cazuri...ceea ce nu inseamna ca e ceva negativ, depinde doar de masura in care te limiteaza ca OM (cu toate pulsiunile si trebuintele ..inclusiv potentialul de dezvoltare/autoactualizare)
vorbind de calugari/preoti, ma limitez la cativa pe care i-am intalnit pana acum: cel care a refuzat sa spovedeasca adolescente pentru ca aveau parul vopsit sau fusta prea scurta, cel care declara foarte multumit ca la un an dupa absolvirea facultatii a reusit sa-si cumpere un mercedes nou (avea voce foarte frumoasa trebuie sa recunosc..pomenile si slujbele de inmormantari sunt foarte productive) si nenumaratii studenti de la teologie la universitatea mea recunoscuti ca cei mai nebuni/fustangii/misogini/petrecareti..mi-e groaza sa stiu ca unii dintre ei vor *consilia oameni peste cativa ani. plus cunoscutele spagi si sume mari de bani pe care ar trebui sa le dea viitorii absolventi pentru a prinde un loc undeva.
poate am fost eu ghinionista sau nu am vazut decat ce am vrut sa vad, dar mi se pare ca aceasta vocatie nu reprezinta decat o forma fara continut in vremurile in care traim, o campanie de imagine
in legatura cu fuga de realitati cotidiene, o facem toti..dar suntem prea legati de ea ca sa o ducem pana la capat. de aceea ii respect pe asceti
A fi sau a nu fi ...om
Alina, citind ceea ce ai scris m-am gândit la mine (e de mirare?
)
pentru că asta a fost una dintre primele întrebări la am căutat un răspuns (şi am terminat Teologia fără să-l găsesc).
Când eram mică îmi plăceau poveştile...zâne, feţi-frumoşi, zmei...şi încă nu crescusem când am trecut la Vieţile Sfinţilor. E de mirare că în loc să-mi doresc a fi cântăreaţă am ales să mă fac sfântă?
Să revin la întrebare...a fi sau a nu fi călugăr? Ei bine, depinde ce e pentru mine un călugăr şi ce mă face să aleg asta.
permite-mi să încerc şi eu nişte răspunsuri:
Credinţa care mă face să-I dedic toată viaţa slujindu-L...Poate, dar atunci mă voi chinui toată viaţa să-I ofer ceva ce nu mi-a cerut; că, doară, credinţa nu este strict delimitată de zidurile mănăstirii.
Lipsa de posibilităţi materiale...nu ştiu pe nimeni să fi murit de foame la mănăstire, dar parcă să stai să baţi mătănii în miezul nopţii, în cine ştie ce biserică îngheţată ca să vadă ceilalţi cât eşti de credincios...pâinea asta devine cam greu digerabilă pentru stomacul meu.
Laşitatea de a înfrunta lumea mare şi rea, cu chirie, rate şi criză ...iartă-mă, dar asta ai nimerit-o cam ca nuca-n perete. Mie-mi sună în genul: vinde-te sclav, că aşa nu mai trebuie să lucrezi ca să-ţi câştigi pâinea.
Deci...am decis (pentru mine, desigur) că acestea nu sunt motive de a fi călugăr... şi nici nu am spus ce înseamnă un călugăr...
A fi sau a nu fi ...om (2)
Deci răspunsul... pentru mine un călugăr e un OM. Şi am folosit majuscule pentru că mi-am amintit de poezia Dacă, de Rudyard Kipling. Un călugăr e persoana care încearcă (fără să reuşească întotdeauna) să-şi valorifice la maxim potenţialul, care se străduieşte să devină ceea ce a gândit Dumnezeu când l-a creat, adică un dumnezeu.
Face cam acelaşi lucru pe care îl face clientul unui terapeut: nu doar îşi revine din suferinţa pentru care a cerut ajutor, ci şi găseşte resursele pentru a-i ajuta pe alţii în viitor. Să fie egoism faptul că e interesat întâi de sine? Cine poate vindeca pe altul dacă e el însuşi bolnav?
Şi călugărul alege pentru asta calea la care Dumnezeu nu l-a forţat vreodată pe om: renunţă la dreptul său fundamental, căsătoria, pentru ca singurul lui reper, singura lui preocupare, să fie Dumnezeu şi îmbunătăţirea sa până la asemănarea cu El (căci monah înseamnă unul).
Cât despre celelalte voturi monahale: sărăcia... ei bine, nu poţi sluji la doi domni; ascultarea: fiecare îşi ascultă terapeutul dacă nu vrea să-şi risipească averea (indiferent care).
A deveni călugăr înseamnă a căuta o cale de a ieşi din MATRIX... una destul de abruptă, aş spune. A deveni călugăr înseamnă a fi destul de nebun încât să crezi că poţi, întreaga ta viaţă, să renunţi la ceea ce e firesc: sex, somn, mâncare, casă, voinţă proprie(!)Trebuie să subliniez aici că renunţarea la voinţa proprie e numai în cazul păcatelor, că de la cele bune nu te opreşte nimeni, decât dacă exagerezi(şi nici o problemă, dacă stareţul îi cere servicii "mai speciale" poţi alege oricând să fii pustnic; deşi pe cale de dispariţie, chiar şi în România mai trăiesc câteva exemplare).
Iar dacă peste câţiva ani, o altă Alina, vâzându-mă, va scrie un blog cu acelaşi subiect, e semn că şi eu am fost la fel de nebună încât să cred că pot să mă lupt cu mine însămi toată viaţa... şi că am eşuat...
re: şi că am eşuat...
Ehhh, sa nu exageram, sfintii nu prea esueaza ei asa usor
.
Foarte faine comentariile, mi-au placut. Felicitari si multumesc!
La mai mare.
re: monahism
Olivia are dreptate: monahismul presupune chemare, ascultare, smerenie si renuntare (v. S. Alexiev- Despre smerenie si mindrie, N. Aghioritul- Razboiul nevazut). Alegerea acestei cai nu e usoara, iar daca provine dintr-o chemare interioara adevarata, respectivul nu isi va gasi linistea si implinirea decit acolo. Daca nu, date fiind conditiile aspre de care zicea olivia, nu va rezista mult in acel mediu si il va parasi mai devreme sau mai curind. Iar apoi, Alina, nu se intra asa usor in minastire, nu bati la usa, vreau sa ma calugaresc si esti primit automat. Nu, procesul e ceva mai complicat tocmai pentru a evita exemplele negative din pacate luate drept reprezentative.
Alina poate s-a exprimat mai dur sau simplist, insa mesajul ei de baza e la fel de adevarat: nu putem nega existenta unor falsi monahi, la fel cum nu putem nega faptul ca de multe ori calugarirea pare o evadare din fata greutatilor cotidiene. Da, asa e, insa repet, daca ar fi asa simplu si usor de realizat, am observa adevarate "armate" de monahi in minastiri, ori dupa cum vedem, ele ramin totusi locatii retrase cu obsti destul de restrinse.
In ce priveste "silueta" si "dotarea tehnica", nu cred ca sunt repere relevante. Hai sa nu ne luam dupa aparente, nici sa le ignoram, doar sa nu emitem judecati in baza lor (zic eu).
Revenind la intrebarea pusa de Alina (care by the way m-a preocupat si pe mine o vreme) cred ca o discutie inainte- de gen consiliere- cu un duhovnic e indicata si utila, apoi, chemarea ca dorinta aprinsa (v. M. Gallatin: Insetind dupa Dumnezeu, Siluan Athonitul: Intre iadul deznadejdii si iadul smereniei). E o dilema intr-adevar, multe raspunsuri se afla in Pateric (bravo Olivia), de suflet mi-e insa Siluan AThonitul. CE sa spun...o privire in interior si ascultare a vocii dinauntrul nostru...ne va spune sigur daca da, au ba...sa ne calugarim. Love &Peace, Emm.
http://www.youtube.com/watch?v=y6EurgsdeF8
http://www.youtube.com/watch?v=FeobE59m6J8
http://www.youtube.com/watch?v=-JS_BLiRDXc
http://www.youtube.com/watch?v=mfrGN9a95no
re: Love &Peace, Emm
Foarte fain si complex comentariul, sincer sunt impresionata, desi ceea ce scrii tu acolo nu este exact my cup of tea.
In ce priveste "silueta" si "dotarea tehnica", nu cred ca sunt repere relevante. Hai sa nu ne luam dupa aparente, nici sa le ignoram, doar sa nu emitem judecati in baza lor (zic eu).
But why?
Eu cred ca sunt, but hey, what do I know?!? 
re: repere (Alina)
Voiam sa zic sa nu generalizam, sunt cazuri si cazuri, DAR, IMHO (senc iu Victor)daca exista UN exemplu de monah "autentic" in prisma noastra, merita reconsiderata pozitia fata de tagma lor. Eu sunt mai Gica contra, adica din respect pentru cei care sunt modele si adevarate valori, nu "propag" imaginea celorlalti (fiecare padure are uscaturile ei, nu?). Mai ales ca tocmai mi-am vazut moartea cu ochii de 2 zile (pfui..brrrrr). So...what do we know? And what do we know/think that we know?
http://www.youtube.com/watch?v=phL0RLKL8bc
re: noi, astia din lume
De contrazis clar nu va contrazic.
Ah si inca ceva. Ma mir cum
Ah si inca ceva. Ma mir cum poti afirma ca e mai usor la manastire, de vreme ce alegand calea asta stii ca din start ai renuntat la absolut tot, casa, familie, bunuri,cariera, diferite placeri, si ca va trebui incontinuu sa iti tai voia ca sa faci ascultare. mie mi se pare foarte greu la manastire, de aceea si multi cad.si suna cam a ipocrizie ca noi astia din lume sa ne dam cu parerea despre ce face nu stiu care calugar. nu inseamna ca daca au pasit pe poarta manastirii, sunt deja sfinti!
Gresesti fundamental. Viata
Gresesti fundamental.
Viata in manastire presupune o ascultare deplina, dar asta nu inseamna ca fugi, ca te ascunzi, ca faci ce zic altii si gata. asculti din dragoste. nu inseamna ca te ascunzi, ci ca te regasesti, iti regasesti propria personalitate, cea adevarata, in comuniune cu Mantuitorul. dar noi, astia din lume, suntem prea preocupati de rate, crize, chirie, ca sa ne mai gandim la adevarata noastra nevoie, aceea de a simti prezenta Mantuitorului nostru in viata noastra.
La manastire se merge din dragoste pentru Dumnezeu, si lupta e foarte grea. pentru ca lupta adevarata se da inlauntrul nostru. si aici nu vorbesc despre pseudo-monahul de care ai amintit, ci de monahii adevarati. citeste si tu Patericul egiptean sa vezi cum e un monah...dar probabil oricum nu ai sa intelegi.
Post new comment