Am auzit mai multe analogii frumoase intre relatii si diverse alte lucruri, relatia ca o calatorie, ca o aventura, ca un bat cu doua capete, ca o constructie, iar azi mi-a venit in minte o noua analogie. Ramane sa stabiliti voi cat de pertinenta este. Ma gandeam ca relatia intre doi oameni poate fi asemanata cu creatia unui tricotaj.

Un tricotaj la care participa cei doi parteneri, fiecare fiind responsabil de una dintre andrele. Bazele relatiei se pun atunci cand cei doi aprteneri se intalnesc si incep sa faca ochiurile de inceput ale tricotului. Trainicia lucrului depinzand in mare masura de abilitatea celor doi de a fi o echipa, de a isi asuma rolul in relatie si responsabilitatea propriei andrele.

Pe masura ce timpul trece si tricotul evolueaza dupa chipul si asemanarea celor doi parteneri se evidentiaza modelul ales. Uneori un partener doreste un pulovar sa ii tina cald, altul doreste o pereche de sosete ca sa poata merge mai cu incredere in viata, iar altii doresc o patura sa le tina de cald la amandoi in serile lungi de iarna ale vietii.

Uneori firul se mai rupe, iar unii au capacitatea de a il innoda si continua lucrul, altii abandoneaza si depun andreaua spunandu-si ca asa lucru manual nu e de ei. Uneori unii parteneri obosesc sau isi pierd interesul pentru un lucru atat de solicitant ce necesita mereu atentie si dedicare. In asemenea cazuri tricotul incepe sa se desire, incet, incet, zi dupa zi, pana cand nu mai ramane nimic, decat doua andrele straine intrebandu-se daca se cunosc de undeva sau daca s-au cunoscut vreodata.

Alteori, unul dintre parteneri vrea sa ii arate celuilalt ca el/ea poate sa tricoteze mai bine, mai frumos, mai mult si atunci apar inegalitati in tricot, atunci modelul incepe sa isi piarda noima, caci tricotul este un lucru in doi, o singura andrea nu poate crea un tricot trainic, menit sa dainuiasca. In asa cazuri tricotul se deformeaza si incepe sa se desire din nou.

Presupun ca tricotul are textura, culoarea, soliditatea pe care cele doua andrele partenere le aleg impreuna. Firul este si el ales in functie de doleantele celor doi parteneri. Unii prefera mohairul, unii lana, unii sfoara, unii bumbacul, unii aleg mai multe tipuri de fir decizand sa le amestece in cea mai buna combinatie pentru ei. Uneori unul dintre parteneri crede ca poate alege singur/a firul fara contributia celuilalt, insa adesea se poate sa ne inselam, caci ceea ce ni se potriveste noua nu se potriveste in mod neaparat si partenerului de lucru, astfel aparand disensiuni.

Cred, ma gandesc, ca cel mai bine este ca cele doua andrele sa decida impreuna ce model sa tricoteze, ce tip de fir sa foloseasca, sa nu isi asume intreg lucrul sau sa il lase in seama partenerului in intregime. Astfel poate, la sfarsit, cand vor privi la tot ceea ce au facut sa fie fericiti si multumiti cu rezultatul parteneriatului lor.

Ce ziceti? Poate avea validitate aceasta analogie?