Cel/cea care a scapat

Ma gandeam zilele astea la vorba aceea englezeasca The one that got away. O traducere aproximativa in limba romana ar fi cel/cea care a scapat. Expresia vrea sa redea un regret pentru un partener sau partenera cu care relatia nu a evoluat si care lasa in urma intrebarea Ce ar fi fost daca? Expresia mai implica si un fel de idealizare a partenerului/ei care nu mai este in viata noastra si idea, la fel de idealizata, ca poate prezentul ar fi fost altfel, mai bun, daca acea relatie ar fi mers mai departe. Personal cred ca mai reda si o nemultumire legata de prezent si fata de partenerul actual, lucru care mie imi pare nedrept.

Imi pare nedrept sa comparam o relatie vie cu o relatie imaginara, care nu a putut fi, si sa fim nemultumiti de prezent raportandu-l la ceva ireal. Relatiile vii, cele care traiesc, cele care trec prin rutina zilelor, cele care ne suporta toanele, cele care ne accepta asa cum suntem, acelea sunt relatiile reale in opinia mea. Imi pare nedrept sa ne exprimam nemultumirile fata de partenerul/a care este langa noi atunci cand aceste nemultumiri izvorasc din faptul ca noi ne-am dori altceva sau credem ca meritam mai mult decat avem.

Am vazut intr-o zi la metrou o scena care m-a pus pe ganduri. Un barbat tinea in brate o femeie. Un barbat absolut normal si o femeie absolut normala. Barbatul ii spunea femeii ca are burta si ca ar trebui sa mai slabeasca. Numai ca femeia avea o silueta perfect normala, nu era grasa si nu avea burta. Cand barbatul i-a spus lucrul asta femeia s-a uitat la burta ei si a zis ca are dreptate, ar trebui sa mai slabeasca. M-am revoltat in sinea mea si m-am uitat cu dispret la acel barbat. Daca iti doresti un anumit tip de partener/a de ce nu esti cu acel tip de persoana, ci alegi pe cineva neconcordant si apoi incerci sa il schimbi? Acest tip de atitudine imi pare inacceptabila. Nu arat cu degetul, stiu ca este si responsabilitatea femeii sa nu accepte acest tip de atitudine, insa aceasta nu il scuza pe emitator.

Acest tip de comportament se aseamana cu acele reprosuri Tu de ce nu esti asa? Ai vazut cum se imbraca X, tu de ce nu te imbraci asa? Ai vazut cum se comporta Y, tu de ce nu faci asa? Ai vazut ce frumoasa e Z? Ai putea fi si tu asa daca…

Este ironic ca uneori suntem nemultumiti de partenerii nostri pentru ca sunt si ii comparam cu o irealitate care nu este. Oare daca partenerii nostri de acum ar fi plecat/ ar pleca nu i-am regreta? Si noi nu ii apreciem tocmai pentru ca sunt, pentru ca au ramas langa noi, pentru ca ne-au acceptat, pentru ca au ales sa isi imparta zilele cu noi. Oare nu ar fi mai corect fata de partenerii nostri sa nu ii mai incarcam zi de zi cu nemultumirile noastre fata de propriile alegeri si fie sa ii apreciem sau fie sa ii lasam sa fie fericiti cu cineva care ii apreciaza?

Exista multi oameni care sunt nemultumiti de relatiile lor si se impauneaza ca au o viata grea expunandu-si nefericirea pentru a primi compasiune. Ma intreb oare nu sunt mai demni cei care au curajul de a spune stop, asumandu-si consecintele acestei alegeri si luand decizia de a isi acorda o noua sansa, in acelasi timp acordandu-i si partenerului nemultumit sau nu posibilitatea de a isi crea o noua sansa?