Ciulinii si Madlena

Uneori seara cand ma indrept spre casa traversand marea campie a Baraganului, fara sa vreau, fara sa stiu cum, fara avertisment sunt invadata de imagini si fragmente din copilarie. Dintr-o anumita parte a copilariei mele, o parte pe care atunci cand o traiam nu imi era draga in mod special, poate chiar din contra o resimteam ca o pedeapsa, ca o corvoada.
Acum insa, cand imi este adusa inapoi nu mai simt tot acel negativism care ma coplesea in copilarie, ce-i drept nu simt nici positivism si nici nu idealizez, ci doar imi aduc aminte cu drag ca de parti din mine.

Mi-am dat seama ce anume provoaca trezirea acestor amintiri atat de indepartate in mine.
Natura campiei. Arsita, vantul molatec, mirosul ierbii uscate, mirosul dulceag si inabusitor al aerului, ele sunt madlena ce imi aduce aminte de ciulinii copilariei mele.
Cand eram mici, eu si sora mea, ne petreceam fiecare vara la bunicii din partea tatalui, intr-un sat de campie unde picioarele se afundau pana la glezne in praf, unde apa avea gust statut, unde natura era toata mereu in pericol de a se usca, unde mustele si gandacii de Colorado erau companioni permanenti.

Nu imi placea la campie si poate din acest motiv idealizam zona de munte, de unde eram de loc. Nu imi placeau casele stil vagon din chirpici, nu imi placea ca nu aveam unde sa ma spal, nu imi placea apa care facea ceaiul de tei sa fie rosu si sa aiba un gust ciudat, nu imi placea ca trebuia sa am grija de animale, sa muncesc in gradina in soare, zilele imi pareau interminabile, iar momentul cand urma sa ne intoarcem acasa parea pierdut in eternitate. Uneori, atunci cand eram mai mica, plangeam pana adormeam, iar cand eram treaza eram rautacioasa si lenesa. Oh, da!

Acum cand scriu imi aduc aminte multe alte lucruri care imi displaceau profund: spalatul lanii, mersul la sapa, groapa de gunoi, multe lucruri, dar exista si lucruri de care imi aduc aminte cu placere.

Gandacii mari si colorati din padurea de la marginea satului, copacii cu tepi pe ei, copacul din mijlocul campului care avea o cruce de piatra sub el, cruce la care ii inventasem o gramada de povesti, diminetile in care ne trezeam si mergeam sa vedem rasaritul stand pe groapa de gunoi (care de fapt era un maldar) si privind soarele aparand desupra campului ce parea nesfarsit, modelele pe care la faceau gandacii de Colorado in praf, caldura cu care sora mea avea grija de mine.

Am sentimente amestecate fata de acele veri ale copilariei mele, dar ce pot spune este ca de acolo, din campie, din arsita soarelui, din ratacirile prin lanurile de proumb si grau, din expeditiile in padurea joasa, am unele din cele mai frumoase si colorate imagini pe care le puteam inmagazina in cutia mea cu amintiri. Si acum cand compun unele imagini recunosc in ele influenta fragmentata a acelor zile nesfarsite de vara.

Reminiscente de ciulini provocate de o madlena stramutata in Baragan.