Daca nu faci ca mine gresesti

Ati auzit vreodata intrebarile: Eu nu ti-as face niciodata asa ceva?; Eu cum pot fi asa si tu nu?; Eu de ce fac aia si tu nu?; etc.. Intrebarile din suita lui Tu de ce faci altfel si nu asa cum trebuie, ca mine. Eu am auzit astfel de intrebari, ba mai mult adesea le-am pus si eu, uneori cu voce tare, alteori doar in mine. Insa, tot invatand si fiind, am ajuns sa inteleg ca acest mod de a vedea lucrurile este eronat si nedrept.

Este nedrept sa le pretinzi celor din jur sa fie ca tine, sa faca lucrurile asa cum crezi tu ca trebuiesc facute, este nedrept pentru simplul motiv ca fiecare persoana este propria persoana si are o maniera unica si personala de a face lucurile, de a aborda situatiile, de a exista. Ceea ce ma face pe mine sa ma simt bine, nu este neaparat si ceea ce il face pe cel de langa mine sa se simta bine, iar atunci cand eu ii impun sa faca asa cum imi doresc eu, nu fac decat sa ii ingradesc libertatea si persoana. Ori acest lucru este o reteta sigura de esec in orice relatie sau cel putin imi garanteaza lipsa de autenticitate a relatiilor, caci cei din jur nu vor mai fi autentici in relationarea cu mine.

Ca sa fie mai clar ceea ce vreau sa spun pot da un exemplu, dus la extrem, dar tot exemplu. Sa zicem ca eu sunt o persoana careia ii place sa alerge, iar eu consider ca alergatul este cel mai minunat lucru, ma relaxeaza, ma umple de energie, ma simt extraordinar dupa ce alerg o jumatate de ora. Eu am o prietena la care tin si cu care ma inteleg foarte bine, insa ei nu ii place sa alerge, ea prefera sa stea sa se uite la telenovele si sa rontaie chips-uri. Eu stiu ca alergatul este minunat si are o gramada de beneficii si deoarece tin la prietena mea vreau ca si ea sa beneficieze de minunile alergatului si sa nu mai faca ceea ce ii place ei.

In consecinta, cand o vad stand la televizor simtinduse bine, incep sa o critic si sa laud alergatul, sa ii spun ce bine i-ar fi daca ar fi altfel, sa ii spun ce bine ma simt eu, ca e usor, eu pot, deci cu siguranta poate si ea, sa critic telenovelele si chips-urile, sa ii spun cum va ajunge daca nu alearga, asa cum fac eu. In functie de cat de asertiva este amica mea poate se va ratoi la mine, poate va merge cu mine sa alerge, poate ma va ignora, insa ce este cert este ca eu incerc sa o fac pe ea altfel decat este, sa o determin sa nu mai faca lucrurile care ii fac ei placere si sa faca ceea ce imi face mie placere.

Evident, ca in orice situatie, exista multe variabile, insa acesta este menit doar ca un exemplu extrem. Prietenei mele nu ii place sa alerge, ea vrea sa stea, poate alearga o data ca sa imi faca mie pe plac, dar de fapt ei nu ii place aceasta activitate, in consecinta, daca eu continui sa o bat la cap nu voi face decat sa fisurez relatia noastra comportandu-ma ca un mic dictator intolerant.

Este bine sa ii acceptam pe cei din jur asa cum sunt ei, sa le acceptam placerile chiar si atunci cand sunt fundamental diferite de ale noastre. Este bine sa ne bucuram de actiunile comune, dar sa le si acordam celor din jur spatiu sa fie asa cum isi doresc, sa faca ceea ce li se potriveste si le aduce satisfactie. Eu pot sa alerg, amica mea poate sa stea la televizor si amandoua putem sa ne bucuram de momentele cand ne vedem prin oras la o cafea, cand povestim, cand ne impartasim vietile.

Parte din frumusetea relatiilor vine din faptul ca suntem diferiti, ca gandim diferit si ca existam diferit, acceptarea si empatia facand parte din elementele care contribuie la succesul unei relatii de orice tip.