Despre abnegatie

Isi mai are locul abnegatia in zilele noastre ce mustesc de concepte despre dezvoltarea personala, autoimplinire si maximizare? De mica am invatat despre abnegatie ca este o trasatura de caracter demna de avut, ceva catre care este bine sa aspiri si ca doar oamenii exceptionali pot fi capabili de acest lucru. Prin abnegatie inteleg acelasi lucru ca si bunul si batranul DEX, daruire de sine ce poate merge pana la autosacrificiu. Insa pentru mine abnegatia nu este doar un concept abstract, am vazut abnegatia personificata si am admirat-o si am inteles-o si am asimilat-o in propria persoana, dar acum ma gasesc in situatia de a descoperi un conflict de concepte, intre ceea ce era si ceea ce este.

In zilele noastre dezvoltarea individuala si maximizarea par sa arunce conceptul de abnegatie intr-o desuetudine uneori greu de inteles pentru mine. Intr-o lume in care abunda teoriile de genul tu iti esti cel mai bun prieten, trebuie sa te iubesti pe tine mai mult decat pe altii, tu iti esti propria fericire, cum sa il/o faci sa te iubeasca, modalitati de a obtine tot ce iti doresti, etc. abnegatia pare un concept invechit ce nu isi mai gaseste locul intr-o lume ce are ca stindard iubirea de sine.

Nu stiu daca abnegatia este buna sau rea, stiu doar ca de-a lungul timpului am admirat cateva femei extraordinare pentru capacitatea lor de a darui neconditionat iubire, timp, resurse si intelegere. Aud pe cineva acolo in fundul salii cum sopteste Da, dar faceau asta ca sa obtina ceva la randul lor. Nimic nu este pe gratis. Poate ca da, poate ca nu, insa ce este cert este ca nu cereau ceva in schimb, poate asteptau ceva, dar nu il cereau si nici nu conditionau ceea ce daruiau. Oamenii au multe motive pentru care fac ceea ce fac, uneori oamenii daruiesc pentru a compensa ceva, alteori pentru ca asta ii face sa se simta bine in legatura cu propria persoana, alteori pur si simplu pentru ca iubesc.

Am fost impreuna cu dragii mei la un spectacol, in cadrul acestui spectacol Dorel Visan a recitat o poezie, nu mai stiu cum se numeste sau cine a scris-o, nu cred ca a spus, dar stiu despre ce este vorba si stiu ce am gandit cand am auzit-o. Era o poezie despre o mama care era pe moarte si care statea de vorba cu fiica ei, Mili. Fiica vroia sa stie povestea unei rochii de culoare rosie care se afla in dulapul mamei, singura de acest fel restul fiind toate negre, rochie pe care mama nu o purtase niciodata. Mama ii povesteste cum si-a cumparat rochia dintr-un impuls, iar apoi cand a ajuns acasa a realizat ca nu are unde sa poarte rochia aceea, caci ea nu facea nimic altceva decat sa aiba grija de familie. Mama ii povesteste lui Mili cum ea mereu a pus nevoile familiei inaintea propriilor nevoi, cum ea era prima care se trezea si ultima care mergea la culcare, cum ea manca bucatica cea mai mica si felia de paine cea mai arsa, cum ea facea totul pentru ei si nimic pentru ea. Mama ii spune lui Mili ca cea mai pretioasa lectie pe care i-o poate da este sa nu faca asa, sa nu repete modelul ei.

Cand Dorel Visan a terminat de recitat atat eu cat si mama, de data aceasta a mea, eram ca doi enoriasi intr-o biserica gospel, Amen brother!. Noi cunoastem acest model, asa au fost invatate sa faca toate femeile din familia noastra, sa puna nevoile celor pe care ii iubesc inaintea propriilor nevoi si desi intelegeam ce spunea domnul Visan in poezie, fiind de acord cu indemnul facut de mama fiicei, sa isi gaseasca si un drum nu doar o familie, noi tot consideram ca a te dedica celor pe care ii iubesti este unul dintre cele mai minunate lucruri pe care le poti face. La polul opus, tatal meu considera ca Daca esti bun esti luat de prost! Asa ca nu e bine sa fi bun sau daca esti trebuie sa o ascunzi bine, caci cei din jur vor profita de tine, dar mai bine sa nu fii ca sa stii o treaba. Legat de aceasta divergenta de opinii am fost confuza o vreme, dar apoi am decis sa merg pe varianta mamei, cumva nu prea am reusit sa excelez in rau asa ca am ales sa merg pe bine.

Deci mama lui Mili ii spunea acesteia sa nu fie ca ea, sa nu lase rochia rosie sa zaca in dulap, ci sa mearga in lume sa gaseasca locuri in care sa o poarte, sa nu converteasca abnegatia intr-un mod de a fi. Ceea ce pare destul de bun simt asa, insa am tot stat si m-am gandit, oare nu le poti face pe amandoua? Sa porti si rochia rosie si sa te daruiesti familiei? Nu exista asa ceva ca mamici imbracate in rochie rosie? Se exclud una pe cealalta? Este daruirea de sine, abnegatia, doar o scuza pentru a nu incerca mai mult? Un sacrificiu nesolicitat facut doar pentru a ne scuza in fata propriei neputinte sau temeri ca nu suntem in stare? La un moment dat cineva mi-a spus ca femeile care vor prea mult, si rochie rosie si familie, tind sa le strice pe amandoua sau sa neglijeze una in favoarea celeilalte. Evident ca nu am fost de acord, nici acum nu sunt.

Eu sunt de parere ca este vorba despre echilibru, dar in acest post vorbeam despre altceva, despre abnegatie. In zilele noastre imi pare ca totul a devenit un joc si fiecare actiune o strategie de a obtine ceva, capital de imagine, bani, prieteni, etc. Imi pare ca suntem atat de preocupati de cum ne vad ceilalti si atat de atenti cu imaginea pe care dorim sa o aiba ceilati despre noi, incat adesea actiunile noastre nu sunt autentice, sunt doar mutari. Mutari lipsite de autenticitate, de bucurie, de placere, sunt retete de existenta prin care ignoram propria persona si suntem atenti doar la ceilalti si la perceptia lor despre noi. Ne construim pentru ceilalti, cautam succesul prin parerea lor despre noi, dar noi, noi unde suntem?

Din cauza acestor motive am ajuns la concluzia ca tindem catre o lipsa de autenticitate cronica, lipsa de autenticitate a sentimentelor, a actiunilor, a dorintelor, iar abnegatia, care nu poate veni decat din sentimente autentice de iubire neconditionata si altruism, pare a fi un concept romantic si fara fundament in realitate, dar eu stiu ca nu este asa, sper doar ca nu sunt singura dominata de romantism.

Voi ce credeti? Mai este loc pentru abnegatie in zilele noastre?

Am aflat ca poezia se numeste Millie's Mother's Red Dress si este scrisa de CAROL LYNN PEARSON. Multumesc mult pentru info, raman datoare.