Despre ce este si ce nu

Cum merge vorba: era informatiei, era tehnologiei, era vitezei, era consumismului... et caetera.

Au fost teoretizate excesul de informatie, sau mai bine spus cantitatea coplesitoare de informatie pe care nici un om nu o va putea revizui d'apai asimila in intreaga sa viata, consumismul care se prevede ca pana la urma ne va consuma el pe noi , faptul ca am ajuns sa reinventam ceea ce deja a fost inventat, cu alte cuvinte noi ne repetam pe noi, aceeasi Marie sub alta palarie, faptul ca acum sensul se pierde (si aici ma refer la cuvinte) tocmai pentru ca putem spune orice prin verbalizare excesiva si logoree.

Lumea noastra a devenit fragmentara, nonsensical, coplesitoare, o cursa contra-cronometru cu noi insine, dorinta de inovatie duce la aberatii si din nou la lipsa de sens, in aceasta mare de informatii tindem sa uitam greselile trecutului si suntem condamnati sa le repetam (Those who cannot remember the past, are condemned to repeat it. — George Santayana), un exemplu minor de asemenea fapt, criza noastra cea de toate zilele .

Lumea noastra a devenit statica nu mai lanseaza trend-uri, moda se repeta, arta se repeta, si cand nu se repeta o da in aberant, si din nou ajungem la lipsa de sens.

Avem atatea carti de self-help dogmatizante care pana la urma pot fi reduse la niste adevaruri elementare, dar daca se vinde, se vinde, avem strategii induse de cum sa ii citim pe ceilalti, avem concepte ca buyer's stress si buyer's remorse, stresul si/ sau remuscarea cumparatorului, cum zicea Baudrillard: We no longer run, we jog.- Noi nu mai alergam ci facem jogging.

Suntem coplesiti de posibilitati asa ca nu mai vedem nici una, avem la varful degetului prea multa informatie asa ca o renegam cu totul si ne rezumam la o informatie superficiala, simtim ca suntem intr-o cursa pentru 'performanta' (Visu' american) in consecinta nu asteptam de la noi insine altceva decat 'performanta' si cand acest lucru nu se intampla ne prabusim in noi insine si in nemultumirea de sine.

Nu mai scriu ca va deprim de tot Ce vreau eu sa spun este ca starea asta de depresie si alienare e perfect justificata, sa zicem ca poate fi reversul lumii pline de 'posibilitati' in care traim. De aceea cred ca unii oameni spun ca le era mai bine in regimuri totalitariste sau ar intra usurel intr-o secta, caci e mai usor cand nu trebuie sa iei tu deciziile, sa iti asumi propria existenta, sa gandeasca altul pentru tine, sa depinzi de cineva.

In opinia mea totul e foarte simplu, noi si lumea noastra le complicam, daca ne-am intoarce putin la valori alea de toate zilele si din toate vremurile si ne-am acorda sansa sa avem o perspectiva clara si curata, nepoluata de toate interferentele din jur, eu cred ca am fi mult mai linistiti, mai limpezi si de ce nu poate chiar mai fericiti.

Un pic dogmatica eu asa.

From the saintly and single-minded idealist to the fanatic is often but a step. No danger here.

Friedrich Hayek