Despre frici si parade

Franklin D. Roosevelt a spus There is nothing to fear but fear itself. In traducere libera Nu avem de ce sa ne temem decat de frica insasi. Inteligent om domnul Roosevelt, poate de aceea a ajuns si presedinte. Ati facut vreodata o lista cu toate lucrurile de care va temeti? Eu am facut si sunt atat de multe incat mi s-a facut frica. Asa ca am inceput sa ma gandesc. De ce anume simtim frica? Are un rol frica? Ce avantaje si dezavantaje are frica?

Nu stiu explicatii savante legate de motivul pentru care simtim frica, insa sunt convinsa ca un rol are ea, poate chiar un rol evolutiv. Cred ca intr-o anumita masura frica ajuta la o existenta mai sigura, caci ne face sa planificam, ne face sa cautam alternative, ne face sa ne protejam. Adesea cand simtim frica incercam sa o reprimam, sa o sufocam pentru a putea merge inainte, insa ma gandesc ca frica poate fi o resursa, caci ne stimuleaza sa gasim mai multe variante de raspuns la o problema data.

Insa, din nefericire, ca in mai toate lucrurile, exista si un revers al monedei, exista acea frica paralizanta care te blocheaza, care te face sa nu mai faci, care preia in mod abuziv controlul persoanei noastre si ne domina pana la obsesie. Ce facem atunci? Primul raspuns ar fi: N-am nici cea mai vaga idee. Al doilea raspuns ar fi: respiram adanc si ne oprim. Ne oprim din orice activitate, inclusiv din activitatea fricii si incercam sa ne separam de ea, sa nu ne identificam cu ea, sa o tratam ca pe un corp strain, ca pe un puzzle ce trebuie rezolvat. Personal cred ca frica nu dispare de la sine, trebuie inteleasa si fie rationalizata, fie adormita cu atat de multe planuri B incat nu le mai poate submina.

Cultura populara spune ca primul pas in solutionarea unei probleme este sa accepti ca ai o problema. Ok, am o problema, imi este frica. What next? Identificam obiectul fricii. Imi este frica de nori. Ok, deci o frica mai mult sau mai putin bazata pe realitate. De ce imi este frica de nori? Greu de spus. Imi este frica de nori pentru ca pot porni ploaia si atunci va ploua peste parada mea. Faptul ca poate incepe ploaia este un fapt real, faptul ca eu am o parada este tot un fapt real, deci exista o posibilitate reala ca ploaia sa cada peste parada mea. Ce pot face in aceasta situatie? Ma las dominata de frica si nu ma mai bucur de parada, caci sunt obsedata de norii din care poate cadea ploaie, nori pe care nu ii pot controla eu evident, sau ma bucur de parada, imi iau o umbrela si o pelerina de ploaie si ce o fi o fi?

Sper ca intelegeti metafora mea si ca nu este total pe langa. In situatia data am mai multe optiuni sau alegeri. Nu ma mai duc la parada. Ma duc dar nu ma bucur deloc. Ma duc, dar imi iau atat de multe masuri de protectie, incat numai parada nu e. Ma duc, imi iau o umbrela mica in geanta si ma bucur de numa de tot ce se intampla la parada. Aceasta din urma este ideala si in acelasi timp poate si cea mai greu de facut. Pentru mine cel putin, caci eu sunt genul de persoana care merge la parada, isi ia umbrela in geanta, dar care cand si cand se lasa furata de peisaj si de norii cei lunecosi cu prevestirile lor de furtuna. Un semn clar de problema este atunci cand cerul este cat se poate de senin, iar noi suntem preocupati de o eventuala ploaie. In asemenea momente este cazul sa actionam fara intarziere.

Cred ca frica face parte din noi si cred ca doar de noi depinde cum o folosim. Drept, adesea este atat de coplesitoare incat simti ca nu mai este cale de iesire, insa asa cum am invatat, totdeauna exista o cale de iesire sau mai multe, important este sa le cauti constant. Recunosc ca atunci cand simti ca iti fuge pamantul de sub picioare numai la cautat nu iti sta mintea, insa asa cum am spus mai sus, atunci cand se intampla asta cea mai buna optiune este sa ne oprim, respiram si restart. Pai nu?