Despre o bluza supravietuitoare

Am o bluza pe mine, in acest moment, care are 10 ani. De unde stiu ca are 10 ani fix? Pentru ca este bluza in care mi-am facut poza in primul an de facultate. Poza care patru ani mai tarziu a aparut galbena si decolorata pe diploma mea de licenta. Sincer daca as fi stiut ca acea poza va aparea pe diploma de licenta as fi facut-o imbracata in altceva. De ce? Pentru ca bluza avea atunci pe ea doua inimioare sclipicioase pe care scria love, inimioare care evident se vad in poza de pe diploma. Murphy cred ca rade.

Acum inimioarele nu se mai vad, s-au spalat de mult, insa bluza inca exista si este cred unul dintre cele mai vechi articole vestimentare pe care le am. Nu stiu cum de s-a strecurat ea printre atatea mutari, printre atatea maldare de haine aruncate sau abandonate, nu stiu cum, dar cumva totusi ea a reusit sa ramana prezenta in sertarele mele. Acum a devenit o bluza de casa decolorata si impersonala, care pare a nu spune nimic, dar care in mod incredibil se plimba cu mine prin toate etapele vietii mele.

Aceasta bluza in mod amuzant a avut efectul proverbialei madlene a lui Proust, numai ca ea nu m-a facut sa ma gandesc la un anumit moment, ci m-a facut sa trec in revista succint ultimii zece ani de pana acum. Zece ani care au trecut ca o clipa, dar care adesea au fost coplesitori prin intensitatea lor. Asta m-a facut sa ma gandesc ca poate la fel de repede vor trece si urmatorii zece ani si din nou, ma voi gasi intr-un moment al vietii mele gandindu-ma la anii care au trecut si la toate lucrurile pe care mi-as fi dorit sa le fac si din varii motive, interne sau externe, nu le-am facut.

Im acesti zece ani am schimbat sase case, am cunoscut si am dez-cunoscut sute de oameni, am slabit vreo 30 de kg in etape diferite, pe care tot in etape diferite le-am pus inapoi, am dat zeci de examene si interviuri, la fiecare avand emotii si sentimente de teama si neputinta, am sperat pentru ca mai apoi sa imi vad sperantele prabusindu-se, am descoperit locuri noi si m-am bucurat de ele, am trecut prin drame cu dramatism extrem mereu crezand ca mai bine nu se poate, am scris cu gandul zeci de carti, in fapt nu am scris niciuna, am avut cosmaruri si visuri cu ochii deschisi, intr-un cuvant am trait si cel mai important am crescut.

Am permis fiecarui eveniment sa ma construiasca, sa ma descopere, sa ma elibereze de prejudecatile legate de ceea ce ar trebui sa fie viata si asa am devenit cea de acum. O ea de care imi place foarte mult, pe care o iubesc as putea spune, o ea cu care rezonez si care are voie sa greseasca, sa existe asa cum stie mai bine, o ea care in sfarsit are increderea ca ea poate fi tot ceea ce isi doreste de la ea. Timpul nu doar ca vindeca ranile nestiintei, dar este surprinzator in surprizele pe care ti le dezvaluie in tine, daca ai rabdarea si disponibilitatea de a le afla. Trebuie doar sa iti acorzi o sansa si sa nu te lasi incarcerat in momente, caci momentele intotdeauna, dar intotdeauna, trec.

Poate peste zece ani voi reciti acest post si voi zambi cu regret sau nostalgie, nu am de unde sa stiu, insa ce stiu este ca tare as vrea ca urmatorii zece ani sa fie mai productivi decat cei de pana acum. Consider ca acesti zece ani care au trecut au fost ca o etapa de scolarizare in cele ale vietii, perioada in care am ajuns sa ma cunosc si sa imi accept identitatile, am reusit sa identific ceea ce ma pasioneaza cu adevarat si cel mai important am aflat ceea ce imi doresc sa fac in viata. Ceea ce nu imi pare de colea, deci acesti zece ani neproductivi cum au fost ei, au fost totusi importanti si poate cruciali in devenirea mea.

Cate ganduri poate sa genereze o singura bluza, meditatii si concluzii. Obiecte mute martori ai vietii noastre. Macar pentru aceste realizari voi pastra bluza in cauza, ca o rasplata pentru loialitatea ei si simbolistica pe care i-am conferit-o.

La voi cum au fost ultimii zece ani? Ce ati vrea sa fie diferit in urmatorii zece?