Din nou despre jurnale

Desi ne amintim, uitam. Tinem minte evenimentele importante, tinem minte gesturile care ne-au atins, tinem minte momentele in care ne-am simtit cu adevarat rau, tinem minte momentele in care ne-am simtit cu adevarat bine. Insa, pe restul le uitam si poate uneori ni le mai aducem aminte fugar sau poate nefiind siguri daca s-au intamplat sau nu.

Daca ar fi sa ma intrebe cineva cum m-am simtit pe 15 noiembrie anul trecut, ce am gandit atunci, ce mi-am dorit, a fost o zi buna sau rea, am zambit sau am plans, nu as sti ce sa raspund, deoarece am uitat, desi in mod evident am trait acea zi. Desi poate parea irelevant sa stiu ce s-a intamplat atunci, totusi a fost o zi din viata mea in care eu am trait, poate am ras, poate am plans, poate m-am gandit cu teama, poate m-am gandit cu nerabdare si pentru ca am fost atunci, de aceea ar merita sa stiu, dar nu stiu oricat as incerca sa imi aduc aminte.

Si asa revenim la jurnale, la locurile in care scriem cum a fost azi, cum ne-am simtit, ce ne-am dorit, ce ne-a atins, ce ne-a facut sa zambim. Vietile oamenilor sunt niste povesti, iar jurnalul poate fi un fel de constiinta a povestilor, locul in care povestea nu se uita. Mai demult am inceput un jurnal intr-un caarnetel foarte frumos, am scris ceva vreme in el si apoi l-am abandonat printre multele carnetele, caiete si carti care se afla pe si langa biroul meu.

Zilele acestea cum trebuia sa merg undeva unde un carnetel mic si frumos, care sa incapa in geanta medie ca marime, mi-ar fi fost de mare folos, mi-am adus aminte de carnetelul convertit in jurnal acum multa vreme. Hotarata sa rup paginile din el si sa il reconvertesc l-am cautat si cand l-am gasit, miloasa din fire, am zis intai sa vad ce se intampla pe acolo. Astfel ca am inceput sa citesc ceea ce scrisesem cu mult timp inainte si asa m-am descoperit pe mine putin altfel decat acum. Am gasit ganduri, am gasit sentimente, am gasit stari complexe si evenimente minore pe care le stersesem din memorie, care parca nici nu ar fi fost, desi atunci cand le traiam erau extrem de intense.

Mi-am adus aminte de mine si asta m-a facut sa imi dau seama cat am crescut, cate am realizat, cat m-am schimbat si m-a facut sa gandesc ca poate daca peste ceva vreme, mai multa sau mai putin, citesc ceea ce scriu acum, voi simti la fel, ca a trecut, ca au venit altele si ca eu le-am facut fata la toate cu brio crescand si existand cu succes.

Mi-a placut atat de tare ceea ce am citit in jurnalul meu si mi-a dat asa o stare de bine, nu pentru ca era ceva spectaculos acolo, caci nu eram decat eu, ci pentru ca mi-am adus aminte ca am trecut prin multe, multe si grele, dar le-am supravietuit si am invatat foarte multe si in plus, viata merge mai departe, indiferent ce facem, indiferent cum o traim, indiferent daca ne bucuram de ea sau nu, viata merge mai departe netinand cont de noi.

Nu am mai rupt carnetelul si nu l-am mai reconvertit, il pastrez acolo si mai scriu in el, caci nu se stie niciodata cand voi avea nevoie sa imi aduca aminte cine sunt.