Doamna cu prajitura

Deci in mod definitiv si irevocabil I have one of those faces care ii indeamna pe oameni sa relationeze.

Ieri pe seara ies la ultima tigara a zilei de la munca. Merg lenes caci imi e lene si ma asez pe o bara langa scrumiera reflectand asupra the weird weather we're havin', ba cald, ba frig, ba ploaie, ba vant, nici ea nu stie ce si cum in majoritatea timpului.
Stand eu acolo molcoma aud vocea doamnei de langa mine, pe care o observasem in treacat dar eram prea absorbita de capriciile vremii ca sa o studiez.

-Am si eu o rugaminte mare la dvs...
Daca e vorba de rugaminti sa ma uit mai atent imi spun in sine. Doamna arata ca o Mary Poppins putin imbatranita, palarioara, palton trei sferturi si niste ghetute mititele.
-Spuneti. Ii spun asteptand sa aud rugamintea... mare.

-Am prajitura la gura? Si isi intinde fata la mine ca sa o pot studia.
La inceput am crezut ca am eu auzenii dar m-am trezit din inmarmurire datorita gestului sau.
-Nu, nu aveti nimic. Si ii zambesc inca amuzata de intrebare.
-Mi-am luat o prajitura si nu aveau lingurita asa ca am mancat-o asa.
Imi explica doamna ca sa inteleg toata tarasenia.
-Nu aveti nimic stati linistita.
Imi multumeste, isi aprinde o tigara, si dupa ce isi ia la revedere incepe sa traverseze parcarea spre autobuz.

Dupa ce dispare, imi zambesc amuzata si ma gandesc.

I live in such a magical world!