Domnisoara cu partitura

Ieri seara cand veneam 'de-a busilea' acasa, in al doilea metrou, ca aproape niciodata gasesc un loc unde sa imi asez oasele obosite .
In picioare in fata mea apare -pentru ca nu am vazut de unde a venit, dreapta, stanga- o domnisoara.

Si cum imi bloca efectiv toata vederea ma uit si eu la ea. Asta e foarte amuzant in metrou ca nu ai ce face decat sa te uiti la oameni sau in gol, si cum spatii goale nu prea sunt te uiti la oameni, unii la altii ca niste pestisori prinsi intr-un acvariu opac.

Domnisoara avea o rochie de voal cu floricele, o bentita pe cap, haina si geanta move, o mapa transparenta bleu. Prin mapa vad ca are ceva atipic, ceva ce pare vechi dar nu pot citi ce scrie caci scrie foarte mic. Spre norocul meu domnisoara dupa ce isi scoate haina scoate din mapa ceea ce imi atrasese mie atentia.

Foarte multumita abia astept sa vad ce este Si am o surpriza extraordinar de placuta cand vad ca este o partitura. Beethoven, Simfonia nr. 5. Este o partituta foarte veche, lipita la cotor cu scotch, sunt fascinata si uit de orice maniere si ma uit incantata la domnisoara care evident ma vede.

Ea incerca sa citeasca acolo notele dar nu prea putea, cu geanta pe umar, cu haina pe brat si incercand sa se tina de bara. Asa ca imi vine mie ideea ca ar trebui sa stea jos ca sa poata citi linistita. Plus ca daca punea metroul vreo frana se putea rupe partitura si gandul asta nu imi placea.

Asa ca o intreb:
-Doriti sa stati jos?

Imi zambeste larg foarte surprinsa:
-Nu...e ok.

Dar domnisoara care statea in stanga mea se baga si ea si zice:
-Puteti sa stati in locul meu ca eu oricum cobor la urmatoarea.
Si se ridica fara prea multe detalii si se duce la usa.

Domnisoara cu partitura zice:
-Ah, atunci da. Si rade amuzata.

Se aseaza langa mine si continua sa citeasca partitura lasandu-ma sa ma uit si eu, care ma uitam ca matza in calendar, dar ca o matza fascinata de notele pe care nu le intelege. Pagina pe care se uita avea numarul 8835.

Cand ii vine statia domnisoara cu partitura se ridica si se intoarce la mine:
-Multumesc!

Ii zambesc larg si ii zic la revedere si in sinea mea ma gandesc ca nu are de ce sa imi multumeasca ca nu am facut nimic.

Mi-a placut episodul cu domnisoara cu partitura si de aceea m-am gandit sa vi-l impartasesc.

Am cautat simfonia sa vad exact care e si o stiam caci e foarte cunoscuta, , acuma clar nu voi uita care e a 5a.

Am si citit despre ea si aparent ceea ce a vrut sa exprime Beethoven prin ea este: Destinul care ciocane la usa.

"Thus Fate knocks at the door!"

Acuma eu ce sa mai zic? Daca ciocane, sa ii deschid zic! Cine sunt eu sa o tin sa astepte?!?

Come in my dear, come in, and I hope you come bearing wonder-full events!