Draga Jurnalule

Nu am tinut niciodata un jurnal. M-am gandit de nenumarate ori la acest lucru dar niciodata nu s-a concretizat pornirea mea. Totdeauna imi era teama ca acest ipotetic jurnal ar putea fi gasit si cineva ar putea citi ceea ce scriu eu acolo. In consecinta atunci cand incepeam sa scriu, nu scriam tot ceea simteam nevoia sa scriu si ma autocenzuram, iar in curand frustrata renuntam la a mai scrie si ma gandeam ca ceea ce gandesc sau simt este cel mai in siguranta in mine. Acolo nu puteau intra privirile indiscrete si curioase ale altora.

Astfel, desi toata viata mea am scris diferite lucruri si multe, nu am scris nici macar o pagina de jurnal, iar atunci cand nu mai puteam si nu mai puteam, iar toate cele din mine dadeau pe din afara le scriam artistic, le faceam povesti, poezii, schite, dar niciodata nu vorbeam pe sleau.

Iata ca anii au trecut, eu am trecut prin foarte multe, am crescut si am descoperit magia jurnalului, a actului de a tine un jurnal. Am inceput, foarte timid, prin a scrie cateva randuri si in mod surprinzator nu mai eram animata de acea pornire CNAistica de a nu scrie tot ceea ce simt asa cum simt, ci scriam ca si cum vorbeam cu mine insami.

Surpriza a fost dubla. Sa descopar ca pot sa nu ma cenzurez si sa aflu senzatia de eliberare pe care mi-o dadea actul de transcriere si formulare a gandurilor si sentimentelor mele. Un alt lucru care nu ma incanta la a tine un jurnal era presiunea de a scrie in fiecare zi. Eu nu vreau sa scriu in fiecare zi, eu vreau sa scriu atunci cand simt eu sa scriu, nu fortata, asa ca eu si jurnalul meu am facut o intelegere, eu scriu cand scriu iar pe el nu il deranjeaza ca sunt atat de nededicata.

Aceasta intelegere cu jurnalul meu face ca noi doi sa avem o relatie armonioasa si atunci cand il vad pe birou nu am o strangere de inima ca Uf nu am scris in jurnal!, ci ii zambesc cu drag gandindu-ma la momentele inalt calitative pe care le vom petrece impreuna.

Scriu acest jurnal pentru mine in primul rand, in al doilea rand poate pentru copii mei, iar in al treilea rand pentru cine va fi interesat de viata mea, de trairile si gandurile mele atunci cand nu voi mai fi. Exista multe persoane in viata mea pe care mi-as dori sa le simt mai aproape astfel atunci cand nu vor mai fi, sa le am langa mine prin cuvintele gandurilor lor, prin povestirea vietii lor asa cum au resimtit-o, trait-o si vazut-o ei.

Insa oamenii nu pot fi obligati sa scrie jurnale si eu stiu foarte bine ca nu e chiar cel mai usor exercitiu, asa ca ma multumesc cu cele ce imi povestesc acum si le pastrez in mine pretuind fiecare clipa si zambet.

Este un sentiment foarte frumos sa ai un jurnal, nu l-am experimentat niciodata pana acum si am simtit nevoia sa il impartasesc. Uneori am impresia ca e ca si cum as avea propriul psihoterapeut, doar ca el nu imi ghideaza drumul ci ma ajuta sa imi pun eu mie lucrurile in perspectiva, ceea ce nu e chiar de colea.

Parerea mea