Ganduri pozitive, ganduri negative si control

No votes yet

Am observat in ultima vreme citind pe ici pe colo, ca cel mai frecvent oamenii se concentreaza pe ceea ce nu au ignorand, uneori cu desavarsire lucrurile minunate pe care le au. Ai zice ca suntem predispusi cultural la a decupa doar partile negative din ceea ce ni se intampla sau din oamenii din jurul nostru, sper insa ca este doar o impresie a mea. Nicio situatie nu este prin excelenta rea sau prin excelenta buna, toate situatiile sunt ceea ce le facem noi sa fie, ceea ce alegem noi sa fie important pentru noi din ele.

Sunt perfect constienta de faptul ca uneori partile negative par atat de coplesitoare si insurmontabile, incat toate partile pozitive palesc in comparatie, dar ce este cert este ca totusi exista, este nevoie doar ca noi sa fim dispusi sa le vedem. Fericirea este si un act constient, o alegere pe care o facem refuzand sa ne lasam inghititi de gaura neagra a gandurilor negative.

Un gand negativ atrage un alt gand negativ si tot asa pana cand toate gandurile noastre devin negative, iar noi suntem neputinciosi sub greutatea tuturor acestor ganduri. Aceasta neputinta insa, nu este decat o impresie, o pacaleala a mintii, o pedea de fum, caci noi de fapt nu suntem neputinciosi niciodata, totdeauna exista ceva ce putem face, este nevoie doar sa avem disponibilitatea de a lupta pentru propria fericire.

Asa cum alb sta in contrast cu negru, asa cum rece sta in contrast cu cald, asa cum binele sta in contrast cu raul, la fel si gandurile negative sunt neutralizate de gandurile pozitive, de aceea de fiecare data cand simtiti un gand negativ cum se insinueaza in mintea voastra va propun sa il opriti prin generarea unui gand pozitiv. Este extrem de usor sa te lasi furat de ganduri negative, de disperare si tristete, nu cere efort si minte adesea fuge fara acordul nostru, noi doar fiind pusi in fata faptului implinit, a tristetii, neputintei si disperarii. Dar noi suntem fiinte dotate cu ratiune, cu capacitatea de a genera ganduri in mod voit si de aceea noi putem alege la ceea ce ne gandim, noi ne putem controla gandurile, nu este musai sa ne controleze ele pe noi.

Ce imi place mie sa fac atunci cand mi se infiripa cate un gand dramatic si negativ este sa ii dau in cap cu un lucru pentru care sunt recunoscatoare. Si credeti-ma ca aceasta tehnica functioneaza de minune. Nu dau exemple personale, caci deh sunt personale, insa cred ca intelegeti la ce ma refer. Orice moneda are doua fete, nicio situatie nu este eminamente buna, cum nu este nici eminamente rea, niciun om nu are doar parti bune sau doar parti rele, toate situatiile au si avantaje si dezavantaje.

Atunci cand evaluam o situatie si descoperim ca pentru noi acea situatie prezinta mai multe dezavantaje decat avantaje, noi avem capacitatea de a o schimba, de a intreprinde acea actiune care ne va face sa fim multumiti de viata noastra si de propria persoana.

Suntem neputinciosi doar in fata mortii si a bolii, in rest neputinta nu este decat o stare de spirit. Parerea mea.

Trackback URL for this post:

http://www.psihoterapie.net/trackback/7856

Post new comment

The content of this field is kept private and will not be shown publicly.
CAPTCHA
Verificarea de mai jos este necesara pentru a preveni spamul. Va multumim
a
P
H
1
Enter the code without spaces and pay attention to upper/lower case.

programari pentru hipnoza si psihoterapie in Bucuresti: tel. 072.321.3.321, 075.321.3.321 sau 021.321.3.321

pentru programari in alte orase decat Bucuresti consultati lista de cabinete de psihologie si psihoterapie