Gras ca mine

ilele acestea am vazut un film numit Fat like me care este un film despre o tanara de liceu, sportiva, obsedata de dorinta de a nu se ingrasa. In spatele dorintei ei se afla de fapt o frica profunda. Frica izvorata din istoria ei familiala. In trecut mama sa obeza continua sa manance desi medicii i-au spus ca se va imbolnavi, aceasta a continuat sa manance excesiv chiar si atunci cand a facut diabet, a continuat sa manance excesiv pana cand in cele din urma a facut un atac de cord si a ajuns pe moarte la spital.

Facturile de la spital au fost asa de mari incat au consumat banii stransi pentru ca tanara sa mearga la facultate, iar acum ea se zbate sa obtina o bursa. Alt lucru pentru care fiica isi invinuieste mama, ca intr-un fel a mancat si banii ei de scoala.

Incercand sa obtina bani pentru facultate, tanara participa la un concurs de documentare, in care se mascheaza ca fiind obeza, incercand sa afle care este viata unui adolescent obez la liceu. Astfel afla ca tinerii de liceu sunt rai cu copii grasi fara niciun motiv si ca oricat de draguta ar fi ea cu ei, nimic din ce face nu poate depasi prejudecatile pe care copii le au. Povestea este mai complicata, insa cateva aspecte mi-au atras atentia. Din film reiese ca in Statele Unite exista o intreaga campanie de a constientizare a problemelor cu greutatea pe care le au cetatenii, insa aceasta campanie nu este motivata de grija pentru sanatatea acestor cetateni, ci de costurile ridicate pe care ei le au pentru asigurarile medicale. Deci este o grija pentru bani nu pentru oameni.

In timp ce facea documentarul, tanara se imprieteneste cu o fata care este cu adevarat grasa si care spune un lucru foarte interesant. Dependenta de mancare este mult mai dificila decat dependenta de alcool sa spunem, caci esti nevoit sa o infrunti in fiecare zi, de trei ori pe zi, nu ai cum altfel. Cand a spus asta am fost cat se poate de acord cu ea, este extrem de dificil sa faci fata ispitelor culinare atunci cand te confrunti cu ele permanent. Este usor sa judecam pe cineva, insa mai greu ne dam seama de cat de dificil este sa te lupti cu aceasta dependenta de trei ori pe zi, zi de zi. Atunci cand nu esti dependent de mancare cu greu poti intelege ce inseamna sa te lupti zilnic cu tine, cu dorinta de a manca lucrurile care iti plac, nefiind insa capabil sa te opresti atunci cand esti satul.

Un alt lucru la care m-a facut sa ma gandesc acest film este faptul la cat de obsedati am devenit de greutate. Atat de obsedati, ca sa nu spun spalati pe creier, incat in opinia noastra chiar si persoanele care au o greutate normala ne par grase. Am ajuns sa identificam frumusetea cu a fi extrem de slab, ignorand faptul ca a avea o greutate normala nu inseamna sa fii doar piele si os, fara forme si rotunjimi. Femeia ideala in zilele noastre este subponderala, dar cu sani si fund, ceea ce este oarecum un nonsens, caci sanii sunt niste saculeti de grasime, iar fundul ca sa aiba forma trebuie sa fie ori extrem de bine lucrat, ori sa aiba putina grasime pe el.

Eu nu am nimic cu nimeni, insa ma infurie atitudinea asta generala de intoleranta si oamenii spalati pe creier,care cand vad o persoana cu o greutate normala sar imediat ca ce grasuna e si aia. Ai zice ca toata lumea este fotomodel si cu totii ne castigam painea din stat la poza. Ma deranjeaza si mai tare atunci cand aceste stereotipuri sunt fluturate pe la nasul copiilor, facandu-i sa devina intoleranti unii cu ceilalti si rautaciosi. Fiecare om este frumos asa cum este el, oare de ce ii masuram pe toti cu acelasi calapod cand frumusetea noastra vine din diversitatea noastra?

Genul acesta de atitudine sustine tulburarile de alimentatie, sustine stilul de viata defectuos, sustine micsorarea spiritului, caci ne face sa fim atat de preocupati de felul in care aratam ca nu mai investim in dezvoltarea noastra interioara, ci ne lasam prada atitudinii generale conform careia, modul in care aratam este cel mai important. Eu zic sa capatam un pic de perspectiva, sa investim in dezvoltarea noastra interioara, caci de cursa lunga nu este decat ceea ce ducem in noi, corpul ne tradeaza cu fiecare zi care trece. Nu zic sa nu avem grija de noi, zic doar ca poate ar trebui sa ne revizuim putin prioritatile.