Iubirea dependenta

na dintre cartile pe care o citesc acum are ca si tema iubirea adictiva sau dependenta. Nu am terminat cartea, inca se afla in stiva de carti curente, insa am gasit in ea o idee care mi-a placut tare. Doamna Brenda Schaeffer, autoarea cartii Dragoste sau dependenta? ne spune ca intreaga lume din jur, intreaga cultura ne invata ca iubirea adictiva este acea iubire catre care toti ar trebui sa nazuim, iar noi ca niste invatacei studiosi asa si facem naruind relatiile reale pe care le avem.

Telenovelele, soap-opera, cartile, filmele, ne imping catre relatii in care dam totul sau nimic, in care dramatismul si melodrama ating cote paroxistice. Astfel, in mintea noastra se creeaza imaginea si asteptarea ca relatiile sunt acele parteneriate in care suntem idolatrizati, in care partenerul ne face declaratii de iubire infocate non-stop si nu mai are alte interese pe lume decat persoana noastra, noi devenind centrul universului.

Ori, cum este logic, aceste asteptari nerealiste ne fixeaza pe un traseu destinat coliziunii. Oamenii reali nu se comporta ca cei din telenovele, oamenii reali au placeri si hobby-uri, oamenii reali nu sunt liniari in sentimente si cel mai adesea nu se ridica la aceste standarde de poveste pe care noi le setam. Astfel, apare un conflict intre ceea ce credem noi ca ar trebui sa fie o relatie, de fapt intre ce ne inculca cultura de consum din jur, si intre ceea ce este o relatie reala, palpabila, vie.

Cate doamne nu au pretentia ca partenerii lor sa se comporte ca niste cavaleri in armura stralucitoare? Cate doamne nu doresc sa se simta adulate si idolatrizate asa cum sunt personajele din telenovele? Cate doamne nu le cer partenerilor sa fie altfel decat sunt pentru a se apropia de un ideal al lor intern? Cate doamne nu pornesc o relatie cu speranta ascunsa ca partenerul lor se va schimba si va deveni asa cum doresc ele? Adesea aceste asteptari ne stabilesc traiectoria spre esec.

La inceputul relatiilor tindem sa proiectam asupra persoanei iubite caracteristici din acestea supraomenesti, caci asta ne dorim sa vedem, asta ne dorim sa fie, insa pe masura ce timpul trece descoperim ca partenerul este om ca si noi, are defecte si dureri, iar in acest moment avem doua alegeri, fie il acceptam asa cum este, fie il lasam sa fie asa cum este. Incercarea de a schimba pe cineva, de a il face sa devina un ideal, de a il masca conform dorintelor noastre cel mai adesea se concretizeaza intr-o dez-amagire.

In cadrul unei relatii este ideal ca ambii parteneri sa se dezvolte, sa isi dezvolte individualitatea, sa creasca, nu sa incerce sa creasca prin celalalt, sau sa sufoce cresterea celuilalt prin dependenta. Este in natura umana sa ne dorim sa ne dezvoltam, sa ne gasim un sens personal, iar cand acest lucru nu are loc apar frustrari de genul Din cauza ta nu am devenit eu [...] tu m-ai impiedicat! E numai vina ta! si din nou... probleme in paradis.

In cadrul relatiilor interdependenta este calea de urmat atat pentru propria persoana, cat si pentru partenerul nostru, cat si pentru cuplu, caci nu putem fi cu cineva daca nu suntem cineva si nu aflam cine suntem.