Jeffrey si Ellen Kottler, conferinta si traducerea

In zilele de 10 si 11 iunie am avut parte de o experienta inedita. Am fost traducatoarea conferintei In Culisele Psihoterapiei organizata de Iris Gogorici, conferinta in cadrul careia Jeffrey Kottler si-a propus sa le vorbeasca participantilor despre creativitatea in psihoterapie si despre calatoria psihoterapeutului. Am avut onoarea de a il cunoaste pe Jeffrey Kottler si pe sotia sa Ellen, cu doua zile inainte de conferinta si de a petrece putin timp cu ei.

Am fost foarte placut surprinsa de interesul aratat de Jeff (asa cum ii spun cei care au facut cunostinta cu el) pentru traducere si pentru bunul mers al conferintei. Inainte de conferinta ne-am intalnit si am trecut impreuna prin tot materialul pregatit, ocazie cu care am putut sa il cunosc putin mai bine pe omul Jeffrey Kottler. Trebuie sa marturisesc ca inainte de a il cunoaste nu stiam exact ce sa cred, ma gandeam ca o persoana atat de cunoscuta si cu un CV atat de impresionant va fi putin mai rece si mai sobra, insa Jeffrey m-a surprins din nou. Este un om cald, extrem de atent cu cei din jur si foarte dedicat muncii sale.

Ziua conferintei a venit si ne-am adunat cu totii la locatia superba aleasa de Iris. Participantii au venit. Jeff a tinut sa ii intampine personal la intrare, caci dupa cum a spus Vreau sa stabilesc o relatie cu toti, inca inainte de a incepe conferinta.. Iar cand totul a fost gata a inceput show-ul. Spun show pentru ca o conferinta tinuta de Jeffrey Kottler nu este doar o conferinta in care el vorbeste, iar restul asculta. Este un show in adevaratul sens al cuvantului, are filmulete, muzica, imagini, iar vorbitorul este atat de energic si vibrant, incat nu ai cum sa nu te molipsesti de la el cu starea de bine pe care o emana.

M-am bucurat sa vad ca multi dintre participanti au folosit castile, caci asta insemna ca munca mea acolo avea sa faca o diferenta, iar acest lucru m-a responsabilizat extrem de mult. In momentul in care Jeffrey a inceput sa vorbeasca am inceput si eu traducerea simultana, incercand pe cat posibil sa fie o traducere cat mai fidela si exacta. Este dificil sa traduci pentru Jeffrey Kottler, caci vorbeste foarte repede, gandeste asociativ si trece de la una la alta, ceea ce se constituie intr-un discurs extrem de interesant si antrenant atunci cand il asculti, insa atunci cand traduci este o adevarata provocare. O provocare careia, conform feedback-ului primit de la participanti, i-am facut fata cu brio.

Traducerea simultana este o experienta extrem de interesanta si intensa. Trebuie sa gandesti foarte repede si nu ai timp sa stai sa te scormonesti in minte dupa anumite cuvinte, caci daca faci pauza vorbitorul merge mai departe si pierzi sirul. De aceea atunci cand Jeffrey povestea despre experienta avuta intr-un hotel asiatic, iar in camera erau 90 degrees, am tradus in camera era foarte cald. Sau atunci cand povestea despre dansatoarele din Las Vegas care aveau inaltimea 5 feet ten, am tradus erau inalte.

Am fost foarte bucuroasa cand la sfarsitul conferintei unii dintre cei care folosisera castile au tinut sa ma felicite pentru traducere. Nu va spun tot ce au spus, caci veti zice ca infloresc , dar am primit intr-adevar un feedback extrem de pozitiv, iar acest lucru nu poate decat sa ma bucure.

Ce este foarte interesant este ca atunci cand traduci nu prea ai timp sa asculti. Esti atat de concentrat in acel proces de convertire a cuvintelor dintr-o limba in alta, incat intr-un fel esti pe pilot automat. Trebuie sa tii cont de voce, tonalitate, sa ai grija sa nu pierzi sirul, un proces extrem de complex. Mai tarziu cand am fost intrebata cum este, nu am putut descrie decat ca este ca si cum mintea se imparte in doua compartimente, unul in care ajung cuvintele in engleza, iar celalalt, unul in care sunt transformate in romana si apoi eliberate prin limbaj. Foarte interesant si intens in acelasi timp.

Daca m-ati intreba despre ce a fost conferinta as putea sa va povestesc despre creativitate, despre cum terapeutii trebuie sa transpuna in propria viata ceea ce le predica clientilor in cabinet, despre Cloe Madanes si tehnicile ei avangardiste, despre povestea lui Judy Garland si povestea Virginei Woolf, despre proiectul din Nepal, despre un student care scriind despre ucigasi in serie a inceput sa aiba si el comportamente ciudate si daca mai stau sa ma gandesc mai imi aduc aminte.

Insa, cred ca cel mai important subiect al conferintei a fost psihoterapeutul, acel gen de psihoterapeut caruia ii pasa, care se lasa schimbat de clientii sai, care intr-un fel ii sunt si profesori, si care are onestitatea de a isi recunoaste umanitatea si esecurile. Asa cum spunea unul dintre silde-uri If you haven’t failed, you haven’t lived!