La Rascruce

Ce cuvant frumos! Rascruce

Ma gandeam acum la rascruci, la cum sunt ele, de cate feluri sunt, cum le resimtim, cum actionam, daca, etc.
Ce imi pare mie interesant si oarecum pervers in rascruci este sentimentul acela ca nu ai cum, ca nu mai poti, ca nu exista solutie, ca esti prins intr-un moment din care nu poti iesi.

Aceste ganduri imi provoaca imaginea unui om stand in genunchi, ghemuit si plangand coplesit, in centrul unei rascruci, la raspantie.

Omul poate alege sa mearga pe oricare dintre drumurile ce pleaca de acolo, dar ii e teama, nu crede ca poate, nu stie care ar fi cel bun, asa ca sta acolo, ghemuit si coplesit.

Vantul misca frunzele copacilor, praful se ridica in rotocoale firave in jurul lui, cerul albastru deschis este traversat de nori albi si inalti. Si omul sta acolo, acum nu mai plange, nu mai poate, cumva lacrimile i-au secat. Acum s-a asezat pe jos si cu fata in palme scruteaza drumurile care i-se ofera. Are ochii oarecum goi, oarecum tristi, oarecum lipsiti de vlaga. Atata plans l-a obosit. Se intinde si doarme.

Cand se trezeste e din nou dimineata, soarele lumineaza pe cer, vantul leagana natura, iar el parca se simte mai bine, parca nu se mai scufunda in sine, dar totusi nu vrea sa se ridice, nu vrea sa mearga, nu vrea sa aleaga. Vrea doar sa stea acolo, la rascruce fara a trebui nimic.

Orele trec, zilele trec, iar in timp omul simte cum creste in el dorinta de a face ceva, orice, inca nu stie pe ce drum sa mearga, dar in timpul in care le-a contemplat si in care a meditat la el insusi, la viata lui, la viitorul lui, a ajuns la concluzia ca pe orice drum va merge il va face sa fie al lui.

Omul se ridica la fel ca dupa o boala grea si ii place cum se simte, ca un supravietuitor, inspira adanc, zambeste larg si cu pasi nerabdatori alege drumul care simte el ca i-se potriveste cel mai bine, care considera el ca e cel mai bun pentru el, drumul pe care isi doreste sa mearga.

Omul priveste cu drag la rascruce si inchizand ochii o memoreaza, o internalizeaza si o face parte din el, caci ea, rascrucea, este parte din omul care a devenit.

Nu stie cum va fi drumul ales, stie ca va face tot ce depinde de el sa fie asa cum isi doreste, si undeva in sine simte o liniste profunda, caci stie cum este la rascruce.