Maestrul cofetar

Uneori, asa din neant, imi vin ganduri de oameni pe care i-am stiut de-a lungul vietii mele. Oameni cu care nu am avut relatii stranse, dar care intr-un fel sau altul mi-au ramas tipariti in amintire. Aseara, asemeni madlenei lui Proust, m-am trezit gandindu-ma la un tort de bezea. Insa nu orice tort de bezea, ci tortul de bezea al copilariei mele. Sa va povestesc.

In oraselul in care am crescut eu isi avea casa un maestru cofetar iesit la pensie. Cum pensia era mica pentru a mai face un ban primea comenzi de torturi, insa deoarece era batran nu mai facea prajituri foarte complicate, ci doar torturi de bezele si prajituri de bezele. Ca sa faci o comanda trebuia sa vorbesti din vreme cu dansul, caci nu facea foarte multe, iar cererea era mare.

Imi aduc aminte si acum cum mergeam cu mama si sora mea sa facem comanda, iar cofetarul ne spunea de ce are nevoie. Noi mergeam, le cumparam si dupa ce i-le aduceam ne spunea cand sa venim dupa tort si/sau prajituri. Totdeauna aceste expeditii erau o placere pentru mine, caci visam cu ochii deschisi la tortul din care voi manca. Mama comanda de fiecare data un tort si cateva ciupercute. Ciupercutele erau niste prajituri cu blat moale si cremos cu ciocolata si nuca, iar deasupra aveau o ciuperca din bezea. Adoram si ciupercutele.

Imi aduc aminte cand ne-am dus odata sa luam tortul, ca eu si sora mea, care eram foarte mici, ne-am asezat pe marginea unui pat sa asteptam pana cand mama finaliza tranzactia si langa noi pe o tava uriasa erau multe, multe prajituri ciupercuta. Evident eu si sora mea am inceput sa ne dam coate de pofta una alteia, incurajandu-ne sa luam de acolo pe furis, dar nici una neavand curajul sa facem asta. Cofetarul care s-a prins de ce se intampla cu noi ne-a spus sa luam cate o prajitura. Noi, oricat ne doream sa ne infruptam din bunatati, nu aveam curajul si ne uitam la mama sa ne dea de inteles cumva ce sa facem.

Mama i-a spus cofetarului ca nu este nevoie ca vom manca acasa din cele cumparate, iar noi dezamagite in sinea noastra am fost cu voce tare de acord cu ea. Insa, spre surprinderea noastra cofetarul a insistat si nici nu a vrut sa accepte bani de la mama cand a spus ca i-le plateste. Asa ca, indemnate de cofetar si de mama, care acceptase propunerea, am luat cate o prajitura si am inceput sa le rontaim bucurandu-ne enorm de bonusul primit, caci stiam ca vom mai primi si acasa.

Imi aduc aminte si acum sentimentul pe care l-am avut cand plecam de la casa cofetarului, de incantare, placere si minunare. Inca mai aveam gustul de prajitura in gura si ma bucuram de norocul nesperat de a fi primit una dintre acele prajituri magice cadou. Imi aduc aminte ca sporovaiam vesele despre ceea ce tocmai se intamplase si imi aduc aminte de acel moment ca unul extraordinar.

Cativa ani la rand am avut in fiecare an tort de bezea de la maestrul cofetar, dar apoi din cauza ca deja era prea batran nu a mai primit comenzi. La ceva vreme mai apoi a si murit, dar vedeti ce chestie interesanta, desi noi nu am avut o relatie propriu-zisa cu el, uneori ni-l aducem aminte. Intr-un fel a intrat in mitologia familiei noastre si ca multi alti oameni, pe care poate i-a bucurat cu bunatatile lui, uneori ne gandim la el si nici macar nu l-am cunoscut.

Intortocheate sunt caile memoriei.