Meseria, bratara de aur

Cum in ultima vreme trec prin tot felul de cautari legate de munca, de a castiga bani, de a imi castiga traiul, de a produce, de subzistenta si supravietuire, ma tot gandesc la cate tipuri de munca sunt, cum le practicam, cum le alegem, de ce le facem. In acest proces de analiza asidua mi-a venit in minte o veche zicala romaneasca Meseria este bratara de aur. Din cate tin eu minte aceasta zicala are in spate o poveste, dar oricat am cautat pe google ca sa imi reimprospatez memoria, nu am reusit sa gasesc si povestea, doar zicala apare pe multe site-uri. Din cate tin minte era povestea unui ucenic cam lenes.

Un ucenic care avea un maestru foarte creativ, asa cum sunt ei toti caci nu degeaba sunt maestri, care s-a gandit la o modalitate de a il motiva pe ucenicul pezevenghi. Maestrul i-a promis ucenicului ca daca invata meserie, la sfarsitul ciclului de formare, terminologie la mare moda in acele vremuri, ii va face cadou o bratara de aur. Ucenicul care avea doar castiguri facile in cap, a fost fermecat de mirajul bratarii de aur si s-a pus pe invatat, fantaziind mereu la ce anume va face el cu bratara cand o va primi.

Ucenicia terminata si meseria invatata, ucenicul s-a dus intr-un suflet la maestru cerandu-i bratara de aur pe care i-o promisese. Maestrul i-a facut cadou o trusa de unelte si i-a spus ca tocmai si-a faurit singur bratara de aur invatand o meserie. Ucenicul nu a fost multumit de cele intamplate, asa ca, a luat trusa si a plecat departe de acel loc, convins ca maestrul l-a inselat. O buna bucata de vreme ucenicul a incercat diverse modalitati de a castiga bani pe cai cat mai usoare, dar afacerile mergeau prost si veniturile erau extrem de mici.

Astfel, fortat de imprejurari, ucenicul a scos trusa primita in dar de la maestrul sau si a inceput sa practice meseria invatata. Nu dupa mult timp a devenit un mestesugar destoinic cu multi musterii, iar pravalia sa era infloritoare. In toata aceasta perioada ucenicul si-a dat seama de importanta a ceea ce maestrul sau facuse pentru el si cum a strans niste bani, a cumparat o bratara de aur, pe care i-a trimis-o profesorului sau in semn de recunostinta. In plus, a luat si el la randul sau ucenici, pe care ii invata cu aceeasi daruire si intelepciune cu care fusese si el invatat de catre batranul maestru.

Cam asa este povestea din spatele zicalei din cate tin eu minte. Se poate sa o mai fi inflorit eu pe ici pe colea, ca deh ma chinuie talentul, alea alea, dar nu am sarit calul, pe cuvant de pioner.

Acum sa revenim la munci, meserii, oi si alte discipline. Ma tot gandesc. Ce frumos ar fi daca toti oamenii ar face ceea ce le place, ceea ce ii pasioneaza. Oare nu ar fi o lume plina de performante, o lume vibranta si colorata, sau ar fi haos? Cu tristete trebuie sa admit ca dintre toti cei pe care ii cunosc, foarte putini practica ceea ce ii pasioneaza cu adevarat. Pasiunile tind sa fie banoase doar daca sunt practicate la mare arta, ori multi dintre noi nu fac acest lucru. Jobul de zi se lupta pe aceleasi resurse cu pasiunile, iar uneori joburile de zi tind sa fie extrem de solicitante, dar sunt necesare atunci cand pasiunile nu genereaza venituri suficiente pentru a plati facturi, mancare et alia.

Parte din mine spune ca daca sunt pasiuni atunci nimic nu le sta in cale, dar stiu ca nu este asa, stiu ca uneori este mai usor sa ai un loc caldut intr-o corporatie rece decat sa lupti pentru tine si visurile tale. Am facut asta, am fost acolo, dar din fericire am fost concediata, insa acum ma aflu in fata unei noi dileme. Eu ce fac sa castig bani? Caci deh si visatorii trebuie sa manance.

Cineva spunea ca viata este un compromis, dar ce facem cand ne compromitem pe noi insine? Cand ne invatam sa traim cu frustrarea, cand ne multumim sa spunem asta este, nu se poate mai mult, cand zi dupa zi ne caram in spate nemultumirile, pentru ca mai apoi sa ne pensionam cocosati de scuzele cu care ne-am alintat atata timp noi pe noi insine.

Voi afla cu siguranta raspunsul la dilemele mele muncitoresti, stiu caci altfel nu se poate, dar totusi uneori ma gandesc si la ceilalti... La ei cum o fi?

Voi ce vreti sa va faceti cand veti fi mari? Sau ce ati vrut si nu a fost sa fie?