Mi-e dor si doare

Pe parcursul zilelor noastre trebuie sa facem fata multor sentimente, in zilele pline uneori chiar unui vartej de sentimente. Avem sentimente bune si avem sentimente problematice, acele sentimente cu care ne confruntam, opus celor bune pe care le imbratisam cu bucurie. Unul dintre aceste sentimente cu care ne luptam este cel de dor.

Imi aduc aminte ca in liceu la ora de limba romana am invatat ceva legat de cuvantul dor, cum are el foarte multe semnificatii in limba romana ce nu pot fi traduse si etc. Asa o fi, nu zic nu, insa poate ce conteaza cel mai mult este sentimentul in sine, este durerea dorului. Atunci cand iti este dor si este un dor pe care il simti de mult timp si stii ca nu se va incheia prea curand, este ca si cum ai avea o rana vie in suflet mereu, iar atunci dorul doare.

Doare pentru ca iti este dor, doare pentru ca nu stii cand se va termina, doare pentru ca dureaza de prea mult timp si in loc sa devii imun la el, devii mai sensibil. Dorul are o capacitate fascinanta de a te face sa iti aduci aminte niste detalii total nesemnificative ale evenimentelor de mult trecute. Iti aduci aminte cuvinte fara insemnatate atunci, iti aduci aminte gesturi si culori, iti aduci aminte priviri si mangaieri, locuri si obiecte, starea vremii, insa cel mai important iti aduci aminte sentimente de mult trecute. Cum te simteai intr-un anumit moment, cum erai, cum era totul inainte sa apara dorul, inainte sa te doara si iti este dor de tine atunci cand nu durea, iti este dor de tine fara acest sentiment dureros in piept, fara aceasta rana constanta si vie.

Uneori dorul te copleseste, uneori tinzi sa te lasi prada durerii, insa stii ca nu e decat un drum fara iesire, daca te lasi nu ajungi nicaieri, asa ca incepi sa rationalizezi. De ce este mai bine asa, de ce trebuie sa privesti in perspectiva, de ce trebuie sa nu dramatizezi, de ce trebuie sa te comporti ca un adult, trecutul nu era chiar asa, doar il idealizezi tu din cauza durerii dorului. Astfel, rationalizand te scoti din haul in care era sa te scufunzi, versi o lacrima si iti spui ca trebuie sa mergi mai departe, totul va fi bine, nu are cum sa nu fie bine si incerci sa inabusi sentimentele care te sufoca, si incerci sa te comporti matur sa nu intristezi si pe altii cu dorul tau si sa fii viteaza, caci totul trece.

Insa, pana cand totul trece tu iti petreci fiecare zi cu acest sentiment de gol, cu acest nod in gat, cu acest sentiment coplesitor de dor si il ascunzi, il tii acolo in tine, nu vorbesti despre el, caci este normal sa simti asta si trebuie sa te comporti ca un adult, trebuie sa vezi totul in perspectiva. Si chiar asa este, toate acestea sunt adevarate, dar asta nu schimba nimic din dorul tau, din lipsa pe care o simti, din frustrarea continua a dorului.

Capacitatea de a tolera frustrarea este un semn de maturitate si dezvoltare a fiintei umane, insa, ce trebuie sa spun este ca uneori prea multa frustrare poate avea si efectul invers si anume acela de involutie, de stagnare emotionala si de sensibilizare extrema. De ce? Pentru ca dorul doare si cand doare mereu, pentru mult timp, constant, sapa in fiinta umana, ca picatura chinezeasca si incet, incet te darama. Te ridici si te fortifici, insa undeva in tine, mereu este un gand de dor care doare si care te surpa.

Dar, trebuie sa fim maturi, trebuie sa privim partea buna, trebuie sa vedem in perspectiva si sa facem cat putem de mult cu ceea ce avem, chiar si cu dorul care ne macina. Viata este extrem de frumoasa, doar ca uneori dorul doare asa de tare incat trebuie sa scriem despre el pentru a il lasa sa ne lase.