"Munca bratara de aur."... Serios?!?

In ultima vreme am inceput sa ma gandesc in mod repetat la munca, la de cate feluri este munca, la ce se intampla cu munca noastra si cum ne transforma ea pe noi, ce rol are in vietile noastre, cum ne acapareaza sau transforma.
Eu am fost crescuta intr-o maniera traditionala, la munca muncesti, dai tot ce poti, iti indeplinesti toate sarcinile la timp si cat poti tu de bine. Parintii mei mi-au insuflat un foarte mare simt al responsabilitatii, eticii si respectului fata de munca pe care esti platit sa o faci.

In consecinta intotdeauna am incercat sa imi indeplinesc sarcinile cat am putut eu de bine, poate uneori chiar fiind de o exigenta exagerata, dar, fara urma de narcisism, mereu am fost un angajat model. Acest lucru m-a ajutat sa cresc in cariera si datorita muncii mele am reusit sa ma intretin singura intr-un oras destul de scump la o varsta relativ tanara. Dar iata ca in ultima vreme am inceput sa observ ceva la mine care ma cam dezechilibreaza si ma pune pe ganduri...

In ultima vreme imi percep munca intr-un mod negativ, cred ca am si anumite reactii somatice la ea, dureri de cap, stari de apatie, si din omul dedicat si responsabil care eram am devenit un carcotas negativist si trebuie sa recunosc, o loaza. Ma simt prost pentru acest lucru, dar intr-o anumita maniera nici nu vreau sa fiu alfel, nu mai am capacitatea de a fi cum am fost eu si acest lucru ma face sa ma simt fraudulenta si nelalocul meu.

Nu ma intelegeti gresit muncesc si acum, dar muncesc doar o fractiune din ce as putea face si din ceea ce am de dat, ma motivez eu singura sa fac aia si aia, ma imping de la spate cand pe vremuri veneau de la sine si nu aveam nevoie de munca de convingere. Toate aceste lucruri m-au facut sa ma gandesc la munca si la rolul ei in vietile noastre.

Acum eu imi percep lucrul ca fiind o povara, dar daca as face ceva ce imi place cu adevarat as putea munci extraordinar de mult si bine, caci nu prea sunt genul de om care poate sta degeaba mult timp, mie chiar imi place sa fac chestii si sunt un om energic din fire... dar aici, zilnic, ma apuca o apatieee ai zice ca sunt cea mai mare loaza din lume si ma oftic eu pe mine si pe timpul pe care il irosesc astfel (irosesc muncind ca nu stau cu ochii goi in monitor, muncesc pentru ei -them-, dar aceasta munca mie imi pare o irosire a resurselor mele), dar pe care trebuie sa il irosesc ca sa castig un ban cinstit, caci sunt prea pretioasa pentru a dormi in ploaie.

Ce sunt amuzante sunt fanteziile pe care le am eu cum imi iau boccelutza in spinare in miezul zilei si plec in lumea larga unde oi vedea cu ochii! Dar niciodata nu fac asta... nu suficient de curajoasa...

Ma gandeam, la voi cum e? Ce parere aveti voi despre munca voastra? Ce e ea pentru voi? Cum va modifica viata? Cum ati vrea sa fie munca voastra? Facem un grup de terapie pentru oamenii frustrati si stresati la munca? Si poate de reorientare in cariera si dezvoltare personala?