O insolita experienta involuntara

In aceasta dimineata cand ma dau jos din autobuz, ultimul din cele patru mijloace de transport pe care trebuie sa le schimb pana la munca, sunt surprinsa de un vant placut de vara imbinat cu cateva raze de soare.

Inchid ochii, inspir adanc si sunt coplesita de o stare de bine si de frumos.

Aerul are un miros proaspat, fructat iar vantul cand putin rece, cand caldut imi infioara pielea si ma face sa ma simt ca pe malul unei ape. Parcarea uriasa pe care urmeaza sa o traversez pare a fi o oaza de liniste si tacere in nemiscarea ei. Dimineata este goala si pare cu mult mai mare decat probabil este.

Merg imbatata de acel aer minunat si inspir adanc parca dorind sa ma scufund si pierd in acea atmosfera matinala. Si tot mergand eu asa la un moment dat constat cu stupoare ca mergeam cu ochii inchisi. Serios! Fara cea mai mica gluma! Mergeam cu ochii inchisi dar eram atat de absorbita de aer, vant si razele soarelui pe piele incat nu mi-am dat seama. Nu imi pot explica exact cum s-a intamplat acest lucru, adica in mod evident daca mergi cu ochii inchisi nu prea ai cum sa nu observi ca nu vezi... dar iata ca se mai intampla...

Initial, cand am realizat acest lucru, a fost ca si cum m-as fi trezit brusc dintr-o reverie profunda si m-am acordat imediat, in mod automat, la realitatea inconjuratoare. Insa cand am deschis ochii nu mai simteam aerul, vantul si soarele la fel, nu mai era aceeasi senzatie de plutire, caci acum atentia mea era distribuita si vizual urmarind pe unde merg. Am resimtit acest lucru ca o invadare inutila.

Nu mi-a placut faptul ca am iesit din starea aceea, asa ca mi-am trasat parcursul si am inchis ochii din nou inspirand adanc si cufundandu-ma in aerul care ma inconjura, in mirosul care imi dadea asa o stare de bine. Am recapatat ceva din starea initiala, dar nu am recapatat-o in totalitate, nu era la fel ca atunci cand a venit ea involuntar, dar era la fel de placuta.

Am mers asa traversand toata parcarea pana aproape de usa cladirii in care urma sa intru, cu regret am deschis ochii si inchizand usa in spatele meu m-am cufundat in alta realitate decat cea a simturilor.

Mi-a parut extrem de interesanta aceasta experienta din doua motive principale.
Unul, ce are legatura cu mine, si anume ca mereu atunci cand merg pe strada tind sa privesc foarte atent mediul din jurul meu, poate astfel controlandu-l, dar azi ceva s-a schimbat, ceva a fost diferit, azi am uitat complet de partea vizuala si totul a fost doar miros de aer, raze si vant.
Cel de-al doilea este legat tot de vaz, diferenta de intensitate intre senzatia avuta cu ochii inchisi si cea avuta cu ochii deschisi. Cu ochii inchisi parca pluteam, simteam totul atat de intens, cu ochii deschisi senzatia a fost redusa dramatic si am simtit ca am pierdut ceva pretios, de aceea am si luat decizia constienta de a ii inchide din nou.

Extrem de interesanta aceasta experienta insolita si involuntara. Naturaletea ei, lipsa ei de dorinta voluntara este ceea ce ma fascineaza si sincer nu cred sa mi-se mai fi intamplat vreodata pana acum. Nu din cate imi aduc aminte cel putin.

Mi-a dat o stare extrema de bine, de pace, de liniste. Ca si cum in acele cateva minute as fi plutit, iar aceasta stare de plutire a lasat o amprenta de beatitudine in mine.

Ca si cum pentru cateva minute am alunecat undeva in afara constiintei... nush...

Fascinant! Sincer... sunt inca... speachless.