o intrebare pe zi

Zilele acestea vorbeam cu o prietena si cum la un moment dat conversatia stagna, caci niciuna dintre noi nu este extrem de vorbareata, dar totusi ne dorem sa ne conversam, am intrebat-o asa intr-o doara ce mai citeste. Dintr-o data conversatia a prins noi aripi si am inceput sa ne povestim una celeilalte ce lecturi ne mai preocupa zilele acestea. De aici mi-a venit ideea ca mi-ar placea sa va propun si voua aceast subiect de conversatie, caci chiar mi-ar placea sa stiu ce lecturi va populeaza zilele si noptile.

Asta e o intrebare care ma cam incurca in general. De ce? Pai simplu,nu am habar cine unt.

Minte sanatoasa in corp sanatos. sau Minte sanatoasa, corp sanatos.?

Dictonul Minte sanatoasa in corp sanatos. (Mens sana in corpore sano.) a ajuns sa insemne, diferit de ceea ce insemna initial, ca doar un corp sanatos poate fi containerul unei minti sanatoase. Insa, poate lucrurile nu stau chiar asa. Poate mintea este cea care trebuie sa fie sanatoasa, pentru ca, in consecinta, si corpul sa fie sanatos. Adesea starea mintii este cea care afecteaza starea de sanatate a corpului. Evident asta nu inseamna ca starea de sanatate a corpului nu are nicio importanta, normal ca are, insa poate ar trebui sa ii acordam mai mult credit mintii si sa nu dam vina mereu pe corp.

Isi mai are locul abnegatia in zilele noastre ce mustesc de concepte despre dezvoltarea personala, autoimplinire si maximizare? De mica am invatat despre abnegatie ca este o trasatura de caracter demna de avut, ceva catre care este bine sa aspiri si ca doar oamenii exceptionali pot fi capabili de acest lucru. Prin abnegatie inteleg acelasi lucru ca si bunul si batranul DEX, daruire de sine ce poate merge pana la autosacrificiu. Insa pentru mine abnegatia nu este doar un concept abstract, am vazut abnegatia personificata si am admirat-o si am inteles-o si am asimilat-o in propria persoana, dar acum ma gasesc in situatia de a descoperi un conflict de concepte, intre ceea ce era si ceea ce este.

Pentru ca ne petrecem prea mult timp vorbind despre altii, pentru ca ne petrecem prea mult timp condamnandu-ne propria persoana ca nu este suficient de asa si pe dincolo, pentru ca ne petrecem prea mult timp privind in afara si ignorand chemarile interiorului, azi m-am decis sa va povestesc despre una dintre micile mele placeri. O placere nevinovata, fara implicatii pentru ceilalti, o placere printre alte placeri, pe care poate o impartasesc si altii.

Va ganditi vreodata la lucrurile care va inconjoara? La obiectele care va fac viata mai usoara, care va economisesc timp, care pur si simplu sunt acolo? Eu ma gandesc, le vad si le apreciez, iar uneori imi aduc aminte cum era viata fara ele. Sunt multe astfel de lucruri simple care pur si simplu sunt, dar azi am sa va povestesc doar despre unul. Un obiect banal, simplu, caruia nu ii acordam importanta, dar care ca orice obiect are importanta, mai exact importanta pe care i-o acordam noi.

A fost in una dintre zilele acestea o intrebare la aceasta rubrica, (i.e. O intrebare pe zi), al carei raspuns m-a amuzat dar si intristat putin. Intrebarea cu pricina este Ce faceti cand va suparati? Raspunsul este pe cat de scurt pe atat de graitor Tac.

La mine nu e criza. La voi e criza?

Ma gandeam eu asa azi ca peste tot pe unde ma intorc dau cu ochii de spectrul amenintator al crizei. Ranjeste la mine in conversatiile cu prietenii Nu se mai gasete de lucru nimic!, se hlizeste la televizor cu politicieni inepti care o tot leagana in varii planuri de salvare, sta cocotzata in fiecare zi pe biroul meu si se amuza de cum fac trei joburi diferite pe bani mai putini, se insinueaza in realitatea mea si ma invaluie in anxietatea nesigurantei.

...toata noaptea te gandesti doar la femei...

Aham! Sincer nu mai tin minte cantecul dar aceste versuri au legatura cu dilema mea de azi.
Doamnelor, domnisoarelor... cum ne imbracam? Sexy? Ne-sexy? Classy? Trashy? ... Fiecare cu ale sale presupun, piticul meu e legat de hainele sexy, adica de hainele provocatoare, cele menite sa ridice nivelul marii, sa creasca adrenalina, sa suscite dorinte din cele mai salbatice, sa ii faca pe barbati sa ne observe ce femei de femei suntem noi...

Sa ma calugaresc, sau nu?

Iata o intrebare fundamentala pe care nu ne este dat sa ne-o adresam sau auzim prea des. Din gama A fi sau a nu fi... calugar...?

De ce ar deveni cineva calugar/ ita? Deoarece au asa o mare credinta in Dumnezeu incat doresc sa isi dedice toata viata servindu-l? Da, da, da... Deoarece nu au alte posibilitati si la manastire au un acoperis deasupra capului? Valabil, desi sunt convinsa ca se gasesc si alte solutii. Deoarece la manastire nu trebuie sa iti asumi propria viata, te ascunzi, te feresti de ispitele cele rele (inghetata, ciocolata et alia)? Cam pe acolo...