O masina abandonata

Uneori cand merg pe strada vad in diferite locuri masini abandonate, uitate, ruginite, obosite de atata stat si imi pare rau pentru ele. Ma uit la ele si ma gandesc ca si pe ele cineva le-a iubit candva, cineva le-a dorit candva, cineva a facut efortul de a le cumpara si aduce acasa. Insa, acum, zac uitate acolo, prada intemperiilor si nemiscarii fara cineva care sa le poarte de grija.

Imi inchipui cum erau ele inainte, frumoase si stralucitoare proaspat iesite pe poarta fabricii, iar apoi cineva le-a ales. Le-a ales dintr-un lot intreg de masini si le-a cumparat. Au fost speciale pentru cineva candva. Imi inchipui bucuria pe care a simtit-o proprietarul cand le-a dat prima cheie. Imi inchipui fericirea familiei cand noua achizitie a venit acasa. Toate sperantele lor de calatorii si plimbari, vise noi legate de un obiect nou intrat in viata lor. Masina fericita ca isi va implini menirea de a rula prin orase, pe autostrazi, prin lume.

O vreme poate a si fost asa. O vreme poate familia chiar s-a bucurat de noutatea masinii. O vreme masina a fost parte integranta din acea familie. Insa, la un moment dat, ceva s-a intamplat. Fie masina nu a mai mers cum trebuia si proprietarii nu au avut bani sa o repare, fie familia a depasit nivelul acelei masini si a dorit sa o inlocuiasca cu una mai noua, mai puternica, mai mare, mai scumpa. Ce este cert este ca a venit un moment in care masina nu mai era necesara familiei care o iubise candva. Din motive nestiute masina a fost abandonata intr-un loc de parcare si acolo lasata sa isi duca ultimii ani din viata.

Masina a ramas in amintirile frumoase create cu ea, in pozele de la mare sau de la munte, poate si masina acum singura si neingrijita se mai gandeste la viata ei de dinainte, insa acum tot ce poate sa faca este sa zaca acolo pana cand cineva o va ridica. Mai stau oamenii strazii in ea, cineva mai lipeste o somatie pe parbriz, este murdara si motorul obosit de atata stat nu mai functioneaza. Se mai gandeste masina la toate plimbarile facute, la familia pe care a avut-o candva si desi uneori, cand un cautator de fiare vechi ii mai rupe o aripa sufera, ea nu le poarta pica. Oamenii nu se ataseaza de obiecte, obiectele nu au suflet, viata merge inainte, iar ea nu este decat o victima colaterala.

Uneori ar vrea pur si simplu sa fie dusa la fiare vechi, sa fie transformata si sa devina altceva, insa desi proprietarul a uitat-o, soarta ei inca este legata de a lui. Ea nu poate fi ridicata de acolo fara acordul lui, insa el a uitat-o de mult, el a mers mai departe.

Asa ca masina sta acolo mancata de rugina, prafuita si uitata, sperand ca cineva poate, candva, ii va mai da si ei o cheie, poate candva motorul ei va porni din nou si va rula viteaza pe toate strazile posibile si imposibile. Insa, pana atunci, sta de vorba cu copacii, priveste incetosat prin farurile murdare si nosalgica isi aminteste de toate drumurile pe care a alergat demult. Si-ar fi dorit sa fie iar noua si stralucitoare, si-ar fi dorit sa fie dorita din nou, si-ar fi dorit sa ii mai zambeasca si ei cineva, nu doar sa o priveasca cu dispret ca este o masina a strazii, dar nu a strazilor, ruginita si stricata. Si-ar fi dorit sa fie privita ca mai mult decat un obiect inutil care ocupa un loc bun de parcare, in care ar fi putut sta un bolid nou si lucios. Si ea este masina, poate nu se vede, dar si ea este masina si si-ar fi dorit atat de mult sa ii zambeasca si ei cineva cu simpatie.

Un sfarsit de drum decent si-ar fi dorit si ea, un pic de respect pentru tot ceea ce daduse si adusese, si-ar fi dorit sa nu fie abandonata atunci cand nu mai era considerata utila, ci sa fi fost dusa la un loc de odihna unde sa isi incheie drumul cu gratie. Insa, oamenii nu se ataseaza de obiecte, doar le folosesc si apoi le abandoneaza ignorand ceea ce au insemnat ele candva. Eh, dar ce mai conteaza asta acum, se gandi masina abandonata langa niste pubele, la umbra unui copac mitos, ce a fost a fost, ce este este, sa vedem ce va fi. Niciodata nu poti sti ce va fi.