O zi pierduta

Intr-una din zilele acestea ma gandeam ca am pierdut o zi intreaga. Ca s-a dus si nu se va mai intoarce, asa cum au prostul obicei zilele noastre, dispar in iuresul vietilor noastre. Am ajuns la concluzia ca este o zi pierduta caci am petrecut-o facand alte lucruri decat altele, toate importante dar prea multe pentru a incapea intr-o singura zi.

M-am frustrat eu pe mine, m-am enervat si apoi m-am intrebat: Cum pot spune ca am pierdut o zi? Disparuta si dusa pentru totdeauna... Oare chiar pierdem zile sau suntem orbi la posibilitatile lor, la minunile pe care le aduc?

Cred ca fiecare zi are un element care nu o face sa fie iremediabil pierduta, ba mai mult, nu cred ca pierdem zile ci doar nu stim sa le apreciem atunci cand se intampla. Astfel am inceput sa imi reevaluez ziua si am descoperit enorm de multe lucruri care o faceau minunata, ceea ce m-a facut sa ma simt nerecunoscatoare pentru a o fi dispretuit.

Da, din nefericire in acea zi nu am apucat sa scriu nimic, sa invat sau sa citesc din cartuliile mele dragi, sa buchisesc la cine stie ce barzaune am eu in cap, dar pe de alta parte am avut o zi superba. Mi-am petrecut ziua cu unii dintre oamenii cei mai apropiati de sufletul meu, am ras, am povestit, m-am plimbat, am lucrat la un proiect deosebit de special. A fost o zi luminoasa si plina, in mod clar o zi castigata si nu pierduta.

Eu cred ca toate zilele noastre au ceva minunat in ele si mai cred ca depinde de noi sa ne cream si vedem minunile, caci zilele noastre sunt ale noastre si este cumva eronat sa spunem ca le pierdem si sa acceptam asta fara a face nimic, caci este ca si cum am spune ca acceptam sa ne pierdem viata, sa renuntam la ea, sa o facem cadou dispretului pentru prezent, cand de fapt el este ceea ce avem si putem fructifica cu certitudine.

Parerea mea