Oda unei carti

Citesc o carte, printre alte carti pe care le citesc, si este o carte pe care nu o inteleg usor.

Este o carte fara personaje, care nu imi stimuleaza imaginatia dar care imi provoaca la maximum capacitatea de intelegere. Si citesc incet, si recitesc anumite paragrafe de cateva ori pana cred ca am inteles ceva, cred fiind cuvantul cheie. Este o carte cu multe informatii statice, cu un scris marunt care ma chinuie si fara introducere, cuprins/ actiune/ intriga, deznodamant.

Citesc o pagina in cateva minute bune si ma frustreaza caci de fel citesc relativ repede fara a avea probleme de intelegere. Are cuvinte pe care nu le cunosc, nu stiu ce inseamna, uneori le deduc intelesul din context, uneori sunt nevoita sa le caut. Uneori ma frustreaza asa de tare ca imi vine sa o arunc, dar nu o fac, mereu ma intorc la ea fascinata de tot ceea ce nu inteleg.

O vreme am lasat-o deoparte, mi-am spus ca inca nu a venit vremea ei si am inceput sa citesc carti ce m-ar ajuta sa o inteleg, carti mai simple, mai pe limba mea. Dar acum din nou m-am intors la ea, si din nou buchisesc, si din nou creierul meu se zbate sa inteleaga, sa retina, sa se familiarizeze, si zgarie la cuvinte, si transpira neintelegere dar in acelasi timp se si bucura de fiecare secunda, savureaza fiecare victorie mititica atunci cand intelege ceva, cand vede sensul, cand retine ceva ce nu stia nici macar ca exista.

E o carte ce pentru unii e usoara, e o carte ce pentru altii nu va exista niciodata, e o carte pe care azi o tineam strans la piept fericita de tot ceea ce provoaca in mine.

Vor fi oameni care vor spune ca aceasta carte pe care nu o inteleg, dar ma incapatanez sa o citesc, cel mai probabil nu a fost scrisa pentru mine, tot ce se poate, cu mentiunea ca eu nu cred ca exista carte ce nu a fost scrisa pentru mine sau pentru cineva anume. Mie imi place sa nu inteleg, sa ma chinui sa inteleg, sa scotocesc in mine si in lume, sa cresc cu fiecare noua idee pentru care ma zbat, mie imi place sa stiu ca atata timp cat voi trai nu voi putea citi tot ce s-a scris caci asta inseamna ca toata viata voi avea ce descoperi, ca nu voi inceta niciodata sa imi pun intrebari. Doar unul dintre aspectele minunate ale vietii.

Stiu foarte putine lucruri si nu imi e rusine sa admit asta, dar ce mai stiu este ca voi invata mereu, voi descoperi mereu, voi crea mereu.

Nu stiu cat imi va lua sa citesc aceasta carte, nu stiu daca o voi intelege prea curand, dar ce stiu este ca o pot reciti de cate ori doresc pana cand, intr-un final, o voi putea tine strans la piept coplesita de constiinta de a fi inteles.