Peroratie mizantropica

Victim of prejudice, survivor of gender

Pe vremea cand eram mai tanara si sangele imi curgea fierbinte prin vene ma atacam, trebuie sa recunosc, atunci cand oamenii ma judecau gresit si ca reactie incercam eu sa ma dovedesc pe mine.
Acum cand timpul a trecut si sangele curge in ritmul lui propriu nu ma mai atac, desi sunt judecata gresit la fel de frecvent, poate asa le e mai usor oamenilor sa ma plaseze in lume, proiectand asupra mea ceva ce e convenabil pentru ei.

Dar, caci exista un dar, imi pare rau atunci cand un om pe care il cunosc face acest lucru, si trebuie sa recunosc ca ma si intristeaza putin, caci ma face sa ma retrag si mai mult in mine. Si desi inteleg si sunt perfect constienta ca problema nu e la mine ci la ei, ma deranjeaza caci eu nu mai pot fi eu insami cu ei pentru ca nu vreau sa fiu eu cea care le escaleaza frustarile.

Nu stiu daca are sens ce zic eu aici, pentru mine are.

E ciudat sa vezi cum oamenii isi proiecteaza asupra ta frustrarile, cum devin pasiv-agresivi, cum incearca sa iti gaseasca tie fisuri pentru a si-le justifica in proprii ochi pe ale lor, existente sau inchipuite. Cum e mai usor sa aleaga sa creada ca multumirea existentei tale e o facatura si sa incerce sa iti dovedeasca tie asta.

Aparent nu ai cum sa fii fericit doar fiind cine esti tu.
Aparent e nevoie de mai mult.
Aparentele cel mai adesea inseala.

Si ma mai blameaza lumea ca traiesc pe o insula, ca privesc de pe margine...