Si ne iubim, si ne certam si ne despartim... urat

Se zice ca de la dragoste la ura nu e decat un pas mititel, mic de tot... se poate sa fie asa, nu zic nu, dar eu nu inteleg... de ce?

De ce atunci cand ne despartim nu putem fi civilizati si sa nu ne certam, balacarim, etc. Nu generalizez evident, dar am auzit niste povesti de groaza despre anumite despartiri belicoase ale unor oameni care initial se iubisera de numa... sau poate tocmai asta sa fie raspunsul? Investim atat de mult intr-o relatie incat atunci cand se termina devenim agresivi si rai din cauza durerii, dezamagirii? Sau poate nu vrem sa renuntam la relatie si asa ne manifestam dorinta de a continua relatia? Putina psihologie inversa gone bad?

Mie personal nu imi este foarte clar cum de la iubire poti ajunge la ura. La resentimente inteleg... dar chiar la ura, si certuri si scandaluri...?

In opinia mea cand o relatie nu mai merge, si ai incercat sa o faci sa mearga, asta este iti dai mana si mergi mai departe, nu vad rostul in a incerca sa provoci durere, incercare ce iti provoaca durere si tie, plus ca pateaza si amintirile frumoase care in mod evident au fost create candva, caci ar fi masochistic sa fii intr-o relatie care a fost rea de la inceput pana la sfarsit.

Nu inteleg de ce sa stai intr-o relatie in care nu esti fericit... Nu e mai frumos sa fii liber sa gasesti acea persoana alaturi de care chiar sa poti trai fericit? Bine, nu exista nici o garantie ca o vei gasi, dar oare nu este un risc care merita din plin asumat?

Nu inteleg de ce sa te desparti cu scandal... Nu e mai frumos sa ne despartim civilizat, sa luam lucrurile bune, sa invatam din cele rele, si sa ne continuam drumul senini spre zile mai bune, construind relatii mai bune?

Nush poate imi scapa mie ceva... sau poate pur si simplu aleg sa imi traiesc viata altfel.