Sondand psihologia feminina

acand niste cercetari despre psihologia feminina, am dat peste transcrierea unei emisiuni radiofonice in care o doamna psiholog vorbea cu o alta doamna, realizatoarea probabil. Nu am retinut nume si date caci conversatia era foarte informala si nu imi era de ajutor in cercetarile mele. Insa curiozitatea m-a facut sa citesc pe diagonala transcrierea si o idee mi-a ramas in cap.

Idee pe care mai apoi am invartit-o in cap pana cand s-a cerut concretizata intr-un post.

Doamna psiholog spunea ca in primul an de casnicie sau de viata in comun, locuit impreuna, concubinaj, cum vreti sa ii spunem, femeile sufera o criza de identitate. Aceasta criza este provocata de noile roluri pe care femeia si le asuma, voluntar trebuie sa adaug, si pe care are dificultati in a le reuni propriei individualitati.

Femeia isi asuma rolul de partenera, gospodina, amanta, furnizeaza afectiune si pune nevoile partenerului deasupra propriilor nevoi, astfel are loc un conflict interior, caci femeia tinde sa isi piarda din identitate in favoarea si pentru binele cuplului, sau cel putin asa credem noi femeile, ca este pentru binele cuplului. Uneori femeile sunt coplesite de identitatea partenerului, pe care din cauza educatiei primite au tendinta de a il plasa undeva deasupra propriei persoane si propriilor nevoi.

Teoria pare a avea o oarecare valabilitate. Ma gandesc ca este mai reala in culturi ca a noastra, in care femeile sunt educate mai mult in rol de sustinator decat de partener cu drepturi depline. Nu este vina nimanui, pur si simplu asa stau lucrurile, acesta este modelul pe care generatia mea si poate inca unele dupa mine il iau de acasa si incearca sa il recreeze in propria viata. Din fericire modelele pot fi schimbate si ne putem crea noi modele in care suntem parteneri cu drepturi depline.

Ce am mai observat la aceste modele arhaice este ca in zilele noastre femeile tind sa isi asume rolul de sustinator in prima perioada a vietii pana isi dau ele seama ce si cum, iar apoi cand realizeaza ca au si alte optiuni de realizare personala si nu depind neaparat de protectia unui barbat, ard legaturi si parjolesc relatii caci in mod eronat considera ca altfel nu au cum. Este un model viciat, dar din fericire vremurile s-au mai schimbat... sper.

Legat de perioada de acomodare a femeilor la relatii si la pierderea initiala a simtului propriei identitati ma gandeam amuzata ca ce ironie, la inceputul unei relatii incercam sa gasim o modalitate de a functiona impreuna cu altcineva, de a ne integra persoana cu o alta formand un cuplu, iar apoi daca si cand ceva merge prost nu mai stim cum sa functionam singuri, cum sa traim individual si ne aflam in fata faptului de a ne reface viata, desi in opinia mea viata noastra este si a fost si va fi, nu trebuie refacuta, ci continuata cat mai frumos posibil.