Supravietuitorul

u, nu ma refer la filmul lui Sergiu Nicolaescu, ci la reality-show-ul Survivor. Acela cu participantii dusi pe o insula pentru a concura pentru un premiu de un milion de dolari.

Mi-a placut foarte mult acest concurs/ reality-show si m-am uitat fascinata la cum se comporta oamenii atunci cand sunt scosi din mediul lor si fortati sa se descurce cu resurse extrem de putine.

Personal nu cred ca as rezista acolo nicio saptamana, dar despre altceva vreau sa va povestesc.

La sfarsitul fiecarui episod un concurent este votat sa paraseasca concursul si atunci i se ia un mini-interviu legat de ce a invatat, cum a fost experienta, etc. Ce mi-a atras atentia a fost ca multi au spus ca de acum vor aprecia mult mai mult ceea ce au, ca se vor aprecia pe sine mai mult si familiile lor. Distanta, conditiile vitrege de mediu, resursele precum mancare, apa, putine, toate au contribuit la aceasta concluzie, ca vor aprecia mai mult ceea ce au. Asta m-a facut sa gandesc ca acesti oameni sunt norocosi ca au trecut prin aceasta experienta, deoarece prin intermediul ei au ajuns sa isi reevalueze atitudinea si valorile.

Adesea noi nu mai apreciem ceea ce avem si ne concentram, asa cum spune unul dintre marii clasici in viata, pe gaura covrigului. Oricat am avea, orice am avea, constant ceva ne nemultumeste. Familia nu este asa cum ne dorim, noi nu suntem asa cum ne dorim, casa nu este asa cum ne dorim, activitatile noastre nu sunt cele pe care le dorim si ne lasam distrasi de aceste lucruri si trecem cu vederea lucrurile pozitive pe care le avem. De obicei ne dam seama de importanta a ceva abia dupa ce nu il mai avem, asa suntem noi, asa functionam, insa cumva acest lucru imi pare o reteta sigura de nemultumire perpetua.

Cand suntem intr-o relatie ne agitam legat de ceea ce nu ne convine la acea relatie, cand nu mai suntem in relatie regretam partile ei bune. Cand suntem sanatosi ne plangem de cele mai mici dureri, cand avem probleme de sanatate ne plangem ca ce ghinionisti suntem ca suntem bolnavi. Cand nu avem o casa suntem nemultumiti ca stam cu chirie, cand avem o casa nu ne mai bucuram de ea si ne concentram pe ce anume nu ne place legat de acea casa. Si tot asa.

Ma intreb, oare daca noi am fi in situatia de a fi naufragiati undeva departe de tot ceea ce cunostem, fara foarte multe resurse si nevoiti sa dormim cum apucam, sa nu ne spalam, sa nu avem un spatiu securizant, ce am aprecia? La ce anume am duce dorul cel mai mult? Am fi niste oameni schimbati cand ne-am intoarce? Cred ca este un exercitiu de imaginatie extraordinar de interesant si poate putin eliberator, daca ne face sa apreciem mai mult ceea ce este frumos si bun in vietile noastre. Stiu veti spune, dar eu nu o sa ajung niciodata pe o insula naufragiat. Se prea poate, insa aprecierea pentru micile minuni ale fiecarei zile se poate sa fie un dar extraordinar.